Ryanair a luat o măsură după ce săptămâna trecută amenințase că va scoate cel de-al doilea bagaj gratuit dacă pasagerii abuză acest serviciu.

De la 1 noiembrie, toți pasagerii care nu au cumpărat bilete prioritare trebuie să-și pună cel de-al doilea bagaj gratuit de cabină în cală. Cel de-al doilea bagaj va fi considerat cel mai mare dintre ele, cel de până la 10 kilograme. Bagajul va fi pus în cala avionului, gratuit, la poarta de îmbarcare, spune compania.

Cei care vor să-și ia acest bagaj cu ei în cabină, vor trebui să cumpere un bilet de îmbarcare prioritară (priority boarding).
Cu alte cuvinte doar cei care au bilete de îmbarcare prioritară pot urca la bord cu două bagaje de cabină gratuit.
Compania spune că această măsură ar trebui să ducă la un proces mai rapid de îmbarcare și va reduce numărul zborurilor cu întârzieri.
Sunt și vești bune. Compania va crește greutatea unui bagaj de cală de la 15 kilograme la 20 kilograme pentru toate bagajele iar prețul unui bagaj de 20 de kilograme va scădea de la 35 de euro în prezent la 25 de euro în extra sezon. În timpul verii și al sărbătorilor precum Paștele și Crăciunul aceste bagaje vor avea o taxă suplimentară de 10 euro.