O reclamă în care o fetiță se simte stânjenită când bunicii încearcă să o îmbrățișeze a fost retrasă în Irlanda după ce a provocat un val de critici și intervenția ministrului Justiției.
Jim O’Callaghan a condamnat mesajul videoclipului, deși acesta face parte dintr-un program de educație despre consimțământ sprijinit financiar de stat. Dublin Rape Crisis Centre, organizația care a produs reclama, a eliminat în total trei videoclipuri pentru a le reanaliza.
Controversa a izbucnit joi, 22 octombrie, în jurul unui material scurt din campania „We-Consent”, inițiată de Dublin Rape Crisis Centre (DRCC), organizație care oferă sprijin persoanelor afectate de violența sexuală. Ceea ce trebuia să fie o discuție despre respectarea limitelor personale ale copiilor s-a transformat într-o dispută politică despre afecțiunea în familie, cheltuirea fondurilor publice și dreptul unei organizații independente de a-și stabili propriile mesaje.
Scena care a declanșat reacțiile este simplă: doi bunici sosesc în vizită, iar un băiat îi întâmpină bucuros și îi îmbrățișează. În spatele lui, o fată mai mare nu pare la fel de încântată când bunicii se apropie pentru a o saluta. Filmarea se oprește înaintea îmbrățișării și transmite ideea că nu toată lumea își dorește să fie îmbrățișată, nici măcar de persoanele care o iubesc.
Reclama nu anunța vreo lege nouă și nu introducea o interdicție pentru bunici. Mesajul urmărea să arate că și în interiorul familiei pot exista preferințe și limite diferite. Criticii au considerat însă că alegerea bunicilor drept exemplu transforma un gest obișnuit de afecțiune într-o situație suspectă și că asocierea cu o campanie despre consimțământ era nepotrivită.
De ce s-a delimitat Guvernul de o campanie pe care o sprijină
Ministrul Justiției, Jim O’Callaghan, a afirmat că videoclipul este nepotrivit și jignitor pentru bunici, iar promovarea sa riscă să producă efectul opus celui dorit. El a insistat că prezența unor bunici iubitori în viața unui copil este un lucru pozitiv și că nu trebuie descurajată printr-o campanie publică.
O’Callaghan a precizat că reclama nu reprezintă poziția Guvernului și că a fost retrasă după discuțiile purtate de reprezentanții ministerului cu organizația. Ministrul a făcut o distincție între necesitatea de a explica ideea de consimțământ în relațiile sexuale și modul în care aceasta a fost ilustrată în videoclipul despre bunici.
Ministerul Justiției a încercat, la rândul său, să clarifice cine poartă responsabilitatea pentru material. Programul „We-Consent” primește sprijin guvernamental, inclusiv din partea Departamentului Justiției, dar instituția a subliniat că videoclipurile au fost concepute și realizate de Dublin Rape Crisis Centre, cu un buget redus și cu participarea unor voluntari. Potrivit ministerului, acestea nu au făcut parte dintr-o campanie publicitară produsă de Guvern.
Diferența este importantă: finanțarea unui program nu înseamnă neapărat că instituția care acordă banii a scris sau a aprobat fiecare mesaj al organizației beneficiare. Pe de altă parte, faptul că programul folosește fonduri publice explică de ce politicienii au cerut clarificări despre responsabilitatea pentru reclamă și costul ei. Din informațiile făcute publice nu rezultă o sumă precisă cheltuită pentru videoclipul contestat.
Și ministrul Sănătății, Jennifer Carroll MacNeill, a criticat reclama în Parlamentul irlandez. Ea a susținut că bunicii joacă un rol foarte important în viața copiilor și că videoclipul nu trebuie confundat cu activitatea de prevenire a violenței domestice și sexuale, pe care Guvernul continuă să o considere necesară.
Liderul Aontú, Peadar Tóibín, a mers mai departe, acuzând campania că pune în aceeași discuție consimțământul sexual și îmbrățișarea dintre bunici și nepoți. Deputatul Independent Ireland Ken O’Flynn a afirmat, la rândul său, că familiile nu au nevoie de un material oficial pentru a înțelege când un copil nu vrea să fie îmbrățișat.
Organizația explică reclama, iar intervenția ministrului provoacă alte critici
Dublin Rape Crisis Centre a prezentat o explicație diferită pentru alegerea scenei. Reprezentanții organizației au spus că seria de trei videoclipuri s-a inspirat din discuțiile purtate în peste 20 de ateliere despre consimțământ, la care au participat persoane de diferite vârste. În aceste întâlniri, participanții au povestit situații cotidiene în care s-au simțit incomod, iar apropierea fizică nedorită a fost printre exemplele întâlnite frecvent.
Potrivit DRCC, obiectivul campaniei de lungă durată este ca oamenii să învețe de mici să își exprime propriile limite și să le respecte pe ale altora. Organizația a explicat că materialele au fost realizate cu personal propriu și voluntari, la costuri mici, și promovate pe rețelele sociale. A precizat, de asemenea, că videoclipul contestat fusese lansat online încă de la mijlocul lunii septembrie, deși reacțiile puternice au apărut abia acum.
DRCC a decis să retragă toate cele trei videoclipuri pentru a analiza dacă își ating scopul. Organizația a arătat că nu dorește ca disputa să distragă atenția de la activitatea de sprijinire a victimelor și supraviețuitorilor violenței sexuale. Retragerea materialelor nu a fost prezentată drept abandonarea programului general de educație despre consimțământ.
Decizia ministrului a atras însă și critici din direcția opusă. Gary Gannon, purtătorul de cuvânt al Social Democrats pentru justiție, a avertizat că intervenția unui ministru pentru eliminarea unui material pe care îl dezaprobă poate crea un precedent periculos. El a apărat necesitatea educației despre consimțământ încă din copilărie și a contestat ideea că mesajele unei organizații specializate trebuie să primească aprobarea politică a ministrului.
Psihologul John Francis Leader a oferit o perspectivă mai nuanțată asupra conținutului. El a explicat că oamenii pot resimți în mod diferit aceeași îmbrățișare: pentru unii este un gest de apropiere și confort, în timp ce pentru alții poate fi nedorit. Din această perspectivă, videoclipul arăta tocmai două reacții distincte la gestul bunicilor, chiar dacă felul în care a fost construit mesajul a provocat reacții negative.
Disputa a depășit rapid Irlanda, după ce reclama a fost preluată și comentată de publicații internaționale. În țară, ea a ajuns să ridice două întrebări diferite: cum pot fi învățați copiii să spună când nu își doresc un contact fizic și cât de mult poate interveni un ministru în mesajele unei organizații independente care primește finanțare publică.
Pentru moment, cele trei videoclipuri rămân retrase din canalele sociale ale Dublin Rape Crisis Centre, în așteptarea evaluării anunțate de organizație. Programul „We-Consent” continuă să existe; ceea ce este contestat este modul în care una dintre ideile sale a fost transpusă într-o reclamă despre relația dintre bunici și nepoți.
