Așa cum probabil ați aflat din articolele anterioare publicate aici în Informația, de curând am fost vizitați de domnul senator Viorel Badea care a dorit să se întâlnească și cu membrii comunităților de români de pe insulă, astfel încât pe data de 13/01/2012 a avut loc la sediul ambasadei României în Irlanda o discuție pe diverse teme referitoare la comunitatea noastră. Având în vedere ca un rezumat al discuțiilor a fost deja postat pe acest portal, mă voi axa mai mult pe ceea ce s-a vazut și simtit in sală, atât din punctul meu de vedere (PERSONAL – ATENȚIE!!!), cât și din ce a spus domnul senator într-o discutie privată ulterior.

        Așadar, pe lângă diversele probleme dezbătute s-au făcut simțite și unele tensiuni între membrii comunității, lasând impresia unei concurențe mai degrabă personale, care nu-și aveau și nu-și au locul in cadrul unei comunități care se vrea unită. Deși au fost foarte multe idei și planuri de dezvoltare și îmbunătățire a vieții românilor din Irlanda, fiecare vroia să demonstreze că ideea lui este mai bună sau că planul lui este cel mai interesant. S-a discutat destul de intens despre necesitatea (REALĂ!!!) a unei școli românești in Irlanda, o necesitate care aș spune eu că primează sau ar trebui să primeze in detrimentul altor proiecte la fel de importante însă nu la fel de urgente. Din păcate și la acest capitol fala și mândria au primat în defavoarea copiilor care ar avea nevoie de un astfel de sprijin didactic, deoarece fiecare biserică și-ar dori o școală sau clasă a lor, unii o școală privată, însă n-am auzit pe nimeni să propună să se facă o singură școală cu o finanțare de la guvern. Interesele financiare există și la acest capitol, ca în orice alt domeniu și această motivație stă în calea unei necesități stringente pentru numărul în creștere al copiilor români de pe insulă.

       O altă problemă ridicată de reprezentanții bisericilor a fost lipsa lăcașelor de cult, în special la Ortodoxi. Bineînțeles că întrebarea pe care mi-o puneam eu în gând a rostit-o domnul senator cu voce tare: ”Ați cerut ajutorul bisericilor locale?” E logică întrebarea dacă ținem cont că doar în Dublin și împrejurimi sunt biserici transformate în restaurante/baruri, magazine, sau au alte întrebuințări decât domeniul religios. Și la acest capitol mândria a triumfat, acesta fiind motivul pentru care nu s-a apelat la ajutorul parohiilor cultelor religioase de pe insulă, deoarece unii consideră de neconceput ideea de a cere ajutor celor care au alte convingeri religioase, uitând probabil ce scrie in Biblie – Cere și ți se va da! În schimb s-a regăsit în sală spiritul de investitor predominant in biserica românească prin cererea formulată către domnul senator de a găsi o metodă de a da terenuri bisericilor românești din Irlanda pentru a construi pe ele biserici deși nu există fonduri pentru astfel de construcții, după cum chiar reprezentanții cultelor religioase au susținut. Domnul senator a ținut să precizeze că în alte comunități, religiile au învățat să coexiste, astfel încât în Italia și Spania, bisericile ortodoxe țin slujbele în biserici primite de la alte culte religioase ca urmare a apelului de ajutor și a discuțiilor deschise intre reprezentanții bisericilor. Cu alte cuvinte, dacă e voință, se poate!

      După finalizarea dezbaterilor, l-am întrebat în privat pe domnul senator ce părere are despre comunitatea românilor de aici din Irlanda și a spus că este incredibilă și că se vede clar că se dorește dezvoltarea acestei comunități și sunt foarte multe idei bune care s-au discutat pe parcursul serii însă nimic nu se va materializa atâta vreme cât această comunitate nu va deveni mai unită. Domnul Badea a spus că sunt multe țeluri comune, însă fiecare își dorește alt drum, ceea ce nu va aduce nici un rezultat pentru că doar uniți vom reuși să transformăm câteva grupulețe de oameni într-o comunitate adevărată, insistând pe ideea că ar trebui continuate discuțiile și alese 2-3 persoane care să fie plătite pentru a reprezenta comunitatea și care să fie vocea acelei comunități. Domnia sa a dat exemple de alte comunități în care s-a trecut peste orgolii și interese personale și s-au reușit proiecte cu adevarat în folosul românilor din acea comunitate, dar a dat și exemple de comunități în care fiecare a dorit sa facă ceva pe cont propriu, dar nu s-a ajuns la rezultate notabile.

       În aceiași ordine de idei am discutat și cu domnul consul Dan Tudor care a subliniat foarte clar și dânsul că până nu se trece peste, citez ”copilăriile existente în cadrul comunității”, nu se va rezolva nimic și că ar trebui discutate aceste probleme la o nouă întâlnire în care să se incerce ajungerea la un numitor comun. Eu personal sper că se va întâmpla acest lucru într-un viitor cât mai apropiat pentru ca s-a ajuns la un număr destul de mare de români în Irlanda care ar avea nevoie de un sprijin substanțial în viața lor pe această insulă.