Avocatul general al Curții de Justiție a UE consideră că Irlanda a greșit când a refuzat alocația pe motiv că românca ar reprezenta o “povară nerezonabilă” pentru stat.
Autoritățile irlandeze au refuzat în mod greșit cererea de acordare a indemnizației de handicap a unei românce care s-a mutat în Irlanda în 2017 pentru a se alătura fiicei sale, pe motiv că aceasta ar reprezenta o povară nerezonabilă pentru sistemul de asistență socială al statului, potrivit unei concluzii preliminare a unei instanțe a UE.
În avizul unui avocat general al Curții de Justiție a UE se afirmă că mama unui lucrător mobil din UE poate solicita o prestație socială în temeiul legislației UE fără ca aceasta să pună sub semnul întrebării dreptul său de ședere într-un stat membru.
“Principiul egalității de tratament nu permite ca o astfel de rudă să fie considerată o povară nerezonabilă pentru sistemul de asistență socială al statului de reședință”, a declarat avocatul general, Tamara Capeta. Cazul fusese trimis la CJUE de către Curtea de Apel din Dublin, deoarece ridica probleme de drept al UE.
Acesta a solicitat clarificări cu privire la faptul dacă legislația UE împiedică un stat membru să limiteze accesul la o prestație de asistență socială pentru persoanele aflate în întreținerea unui lucrător din UE, în cazul în care accesul la prestație ar însemna că aceste persoane nu ar mai fi dependente sau ar reprezenta o povară nerezonabilă pentru sistemul de asistență socială din Irlanda.
Femeia solicitase alocația de invaliditate în septembrie 2017, deoarece suferea de modificări degenerative ale artritei.
Reclamanta, cunoscută doar sub numele de GV, a declarat că era rezidentă legală în Irlanda în calitate de părinte dependent al unui lucrător cetățean al UE. Femeia, care este divorțată, susține că a fost dependentă financiar de fiica sa, care este cetățean irlandez naturalizat, timp de peste 15 ani și că s-a mutat între Irlanda, România și Spania între 2011 și 2016, înainte de a se întoarce în Irlanda în 2017, unde a rămas de atunci.
Cererea sa inițială a fost respinsă în februarie 2018, în timp ce un apel a fost, de asemenea, respins 12 luni mai târziu de către Social Welfare Appeal Office, pe motiv că nu avea drept de ședere în Irlanda.
Cu toate acestea, ofițerul șef de apel a hotărât ulterior că aceasta avea dreptul de ședere în Irlanda atât timp cât nu devenea o povară nerezonabilă pentru sistemul de asistență socială al statului.
Avocații ministrului pentru Ocuparea Forței de Muncă și Protecție Socială au susținut că dependența lui GV față de fiica sa nu ar mai exista dacă i s-ar acorda alocația de invaliditate și, prin urmare, nu ar mai putea beneficia de un drept de ședere derivat. Aceștia susțin că Directiva privind cetățenia UE nu împiedică statele membre ale UE să limiteze accesul la plățile de asistență socială.
Cu toate acestea, doamna Capeta a declarat că CJUE ar trebui să adopte un concept larg de dependență, ceea ce înseamnă că GV ar putea îndeplini în continuare cerința de dependență pe care se bazează dreptul său de ședere în Irlanda, chiar dacă nu mai are nevoie de sprijinul financiar al fiicei sale.
“Din acest motiv, acordarea de către statul membru a sprijinului financiar nu pune capăt dependenței persoanei de sprijin”, a declarat avocatul general.
Doamna Capeta a declarat că statele membre ale UE nu pot refuza accesul la prestații sociale speciale necontributive rudelor aflate în întreținerea lucrătorilor mobili din UE pe motiv că acestea reprezintă o povară nerezonabilă pentru sistemul său de asistență socială.
Deși opinia avocatului general nu este obligatorie din punct de vedere juridic în ceea ce privește hotărârea CJUE, aceasta este urmată în marea majoritate a cazurilor.
