Guvernul irlandez nu poate evita responsabilitatea de a asigura condiții adecvate pentru solicitanții de azil, nici măcar în contextul unui aflux ridicat de cereri, a concluzionat Laila Medina, avocat general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Opinia acesteia – cu greutate juridică, deși nu este încă o decizie definitivă – ar putea avea implicații semnificative asupra modului în care Irlanda gestionează criza locuirii pentru refugiați.
Cazul a fost inițiat de doi bărbați, unul din Afganistan și unul din India, care au cerut protecție internațională în Irlanda în urmă cu doi ani. În ciuda drepturilor garantate de legislația UE, cei doi nu au primit nici cazare, nici alocații zilnice, ajungând în cele din urmă să trăiască pe străzile din Dublin, fără acces la hrană sau adăpost.
Statul invocă „forța majoră”, dar CJUE nu acceptă
Guvernul irlandez a susținut că nu a putut respecta obligațiile prevăzute de directivele europene din cauza unei situații excepționale – creșterea bruscă a numărului de solicitanți de azil – o împrejurare invocată ca „forță majoră” în contextul dreptului UE.
Însă avocatul general al CJUE a fost categorică: „Un stat membru nu poate folosi conceptul de forță majoră pentru a justifica neîndeplinirea obligațiilor esențiale”, precum oferirea unui minim de condiții de trai. Medina a recunoscut că pot exista întârzieri sau dificultăți temporare, dar a subliniat că acestea nu pot dura mai mult decât o perioadă rezonabilă de timp.
Mai mult, poziția exprimată de oficialul european reafirmă principiul conform căruia dreptul la demnitate este fundamental, iar nerespectarea acestui drept – prin lipsirea unui solicitant de azil de nevoile de bază – constituie o încălcare clară a dreptului european.
Ce urmează?
Deși opinia avocatului general nu are caracter obligatoriu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene o urmează, în general, în marea majoritate a cazurilor. O decizie oficială este așteptată în lunile următoare și, dacă va confirma această poziție, Irlanda va trebui să își revizuiască urgent sistemul de primire a refugiaților.
Situația survine într-un moment în care Irlanda se confruntă deja cu presiuni intense asupra sistemului de adăpostire, pe fondul unei crize extinse a locuințelor și a creșterii numărului de persoane care solicită protecție internațională.
Acest caz devine emblematic pentru o realitate mai amplă: echilibrul fragil între capacitatea administrativă a unui stat și obligațiile sale legale și morale. În timp ce Irlanda încearcă să facă față unui val migrator fără precedent, Europa îi reamintește că niciun aflux – oricât de mare – nu justifică lipsirea unui om de demnitate, hrană și adăpost.
