“În concordanţă cu spiritul mărcii Dacia, Lodgy este un model foarte spaţios, cu prestaţii inedite, adaptate aşteptărilor clienţilor. Familiile aflate în căutarea unui vehicul polivalent la un preţ accesibil îşi vor putea cumpăra noul model cu o garanţie de 3 ani”, se arată în comunicat.

În document se arată că principalele caracteristici ale Dacia Lodgy sunt confortul şi funcţionalitatea şi că noul model va avea, în premieră, trei rânduri de scaune.

Dacia Lodgy are 4,5 metri lungime, în care intră trei rânduri de scaune şi un portbagaj spaţios, mai scrie în comunicat.

Numele Lodgy (lodge=locuinţă, în engleză) este o trimitere directă la trăsătura sa esenţială: capacitatea de a găzdui o întreagă familie şi bagajele sale, scriu cei de la Dacia.

Dacia Lodgy va fi prezentată oficial în martie 2012, la Salonul Auto de la Geneva.

Noul model va participa şi la Trofeul Andros, desfăşurat pe gheaţă, se arată în comunicat. “Dacia iese din nou din tipare, înscriind în cursă pentru prima oară în istoria competiţiei un monovolum: Lodgy Glace. Două vehicule Lodgy Glace sunt pilotate anul acesta de un trio de piloţi de excepţie: Alain Prost, Nicolas Prost şi Evens Stievenart. La mijlocul sezonului, Alain Prost se află pe primul loc, cu două victorii obţinute în trei curse”, scriu cei de la Dacia.

Noul model Dacia va avea un preţ de pornire de cel mult 10.000 de euro, conform inautonews.