Modelul RE60 este primul mijloc de transport pe patru roţi dezvoltat de Bajaj şi a fost prezentat ca o soluţie la poluare şi aglomerarea în trafic, potrivit BBC.

Compania nu a anunţat oficial un preţ, dar potrivit presei din India RE60 ar putea porni de la 125.000 de rupii (1.800 euro) în timp ce Nano are un preţ de circa 141.000 de rupii (2.000 euro).

Bajaj este al doilea mare producător de vehicule cu două roţi din India şi lider la nivel mondial pe piaţa vehiculelor cu trei roţi, scrie BBC.

“La Bajaj Auto considerăm că oamenii acestei planete merită ceva mai rapid şi mai bun. Prin RE60 considerăm că oferim o soluţie excelentă pentru provocările legate de mobilitate, rezultate din urbanizarea rapidă a Indiei”, a declarat directorul operaţional, Rajiv Bajaj.
Maşina, cu un motor de 200 de centimetri cubi, parcurge 35 de kilometri cu un litru de benzină şi va avea o viteză maximă de 70 de kilometri pe oră. Modelul va fi pus în vânzare în acest an.
Grupurile Renault şi Nissan, care au lucrat cu Bajaj la dezvoltarea unei maşini foarte ieftine, vor decide în următoarele zile dacă vor coopera la proiectul RE60.