Top 5

Related Posts

Președintele României a decorat Cvartetul ConTempo din Irlanda

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 6 ianuarie 2022, o serie de decrete de decorare.

Astfel, în semn de apreciere pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei, pentru măiestria artistică şi locul deosebit pe care îl au în viaţa cultural-artistică a ţării, pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul care au dus la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale, promovând imaginea României în Irlanda, preşedintele României a conferit Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria D – “Arta spectacolului”, membrilor fondatori ai Cvartetului ConTempo:

* Banciu Andreea, violonistă;

* Mantu Adrian, violoncelist;

* Nicola Ingrid, violonistă;

* Sofei Bogdan, violonist.

Decorațiile oferite de Președintele României
Sursa: Pagina de Facebook a Ambasadei României în Irlanda

Decorațiile au fost înmânate la sediul Ambasadei României din Irlanda de către Domnul Ambasador Laurențiu Mihai Ștefan în cadrul unei serate intime cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Românești și a 15 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană. La serată au participat Lord Mayor of Dublin, diplomați, oameni politici, oameni de cultură și câțiva invitați din cadrul comunității românești din Irlanda.

Invitați la serata de la Ambasada României în Irlanda Sursa: Pagina de Facebook a Ambasadei României în Irlanda

 

Informația IRL
Informația IRLhttps://www.informatiairl.com
Grup de jurnaliști voluntari ce oferă informații zilnice comunității românilor din Irlanda

Popular Articles