Voi începe azi să vă spun despre un loc superb în care am ajuns acum un an, chiar în data de 25 Decembrie, în Germania. E vorba de orașul Lindau, aflat pe malul lacului Constance sau Bodensee cum se spune in Germania, lac care constituie granița naturală între Germania, Austria si Elveția. Dar să vă spun de la început cum se ajunge cel mai ușor acolo.
Având în vedere că din Dublin există o companie low cost care zboară in regiunea Bavaria la Memmingen (despre care o să scriu în alt articol), e foarte ușor de ajuns de acolo în toate colțurile regiunii care este destul de întinsă. De la aeroport se ajunge ușor la gară, de unde puteți și singuri să vă imprimați legăturile cu trenul până la destinația dorită. Trenurile circulă la timp și ce e foarte important – mai rapid decat trenurile din România. Biletele au o structură foarte avantajoasă, mai ales dacă sunteți mai multe persoane. Deutche Bahn (căile ferate germane) oferă bilete valabile în toată regiunea Bavaria care se întinde în toată zona de sud-est a Germaniei și biletele sunt valabile inclusiv până în Salzburg sau Reutte în Austria, pe toate trenurile regionale. Așadar o persoană ar plăti pentru un bilet de 1 zi în regiunea Bavaria 21 de Euro dacă îl cumpără online sau de la automatul de bilete și 23 de Euro dacă îl cumpără de la casa de bilete. Biletul este valabil de la ora 09:00 până la ora 03:00 în dimineața următoare, de Luni până Sâmbătă sau de la ora 00:00 la ora 03:00 dimineața, Duminica și sărbătorile legale. Aceleași tarife se aplică și pentru biletele regionale de noapte, care sunt valabile de la ora 18:00 până la 06:00 dimineața de Luni până Joi, sau de la 18:00 până la 07:00 dimineața de Vineri până Duminică și sărbători legale. Avantajul major este la biletul regional de grup unde prețul este de 29 de Euro dacă biletul se cumpără online sau de la automatul de bilete și 31 de Euro dacă se cumpără de la casa de bilete. Biletul este valabil pentru maxim 5 persoane ceea ce îl face extrem de avantajos, ținând cont că se pot parcurge sute de kilometri cu acel bilet. Important de reținut că acest bilet regional este valabil atât pe trenurile regionale(Regio) și inter-regionale(Inter-Regio) cât și la rețelele de trenuri din jurul orașelor mari și metrouri (S-Bahn și U-Bahn), dar și la autobuze și tramvaie. Așadar este cea mai ințeleaptă alegere dacă ajungeți în Memmingen de dimineață și mergeți în Munchen pentru a vizita orașul. Totodată dacă procurați online biletul, îl puteți folosi pentru a ajunge de la aeroportul din Memmingen la gara din Memmingen. Eu de fiecare dată când am fost, am mers pe jos pană la gară, deoarece distanța nu e foarte mare(vreo 2-3 km) iar natura și orășelul oferă priveliști unice. De la gara din Memmingen până în Lindau trenul face cam 1 h și 30 de minute, însă aveți parte de un peisaj ca-n povești, mai ales pe timp de iarnă. Lindau este un oraș amplasat parțial pe o insuliță a lacului Constance. Pe acea insuliță se află centrul vechi al orașului, locul cel mai indicat pentru a vă caza. Sunt foarte multe site-uri de profil care vă pot ajuta să vă decideți referitor la cazare, însă eu am folosit o metodă mai puțin uzuală și anume am luat la rând toate semnele de cazare pe care le-am văzut cu Google Maps și i-am contactat pentru o ofertă.
Am găsit un apartament în regim hotelier unde ne-am simțit minunat și comfortabil. De cum am ajuns cu trenul pe insulă, am fost mișcați de priveliști și culori, mai ales că soarele apunea deja peste Alpii Elvețieni și lacul părea împărțit în două de o dungă de foc. Am mers și ne-am cazat, după care am mers la un magazin Lidl să cumpărăm câte ceva. La întoarcere m-am plimbat cu Carmen pe straduțele din centrul vechi al orașului și ne-am lăsat cuprinși de atmosfera de poveste creată de zapadă, ornamente de Crăciun, casele tipice vopsite în diferite motive locale, clădiri medievale și o liniste plăcută. Așa că indiferent de interesele pe care le aveți, fie ea natură, istorie, cumpărături sau pur și simplu vreți să vă relaxați, Lindau este orașul perfect. E foarte important de știut că prețurile în Germania sunt mult mai mici decât în Irlanda și chiar mai mici decât în România, deci dacă veți alege varianta “self-catering” nu veți regreta. Lindau este un oraș perfect dacă doriți să vizitați și împrejurimile deoarece se ajunge foarte ușor in Austria cu trenul, biletul regional fiind valabil până în Bregenz; sau dacă doriți să vizitați și Liechtenstein sau Elveția(!!!pașaport!!!) atunci puteti să cumpărați de la automatele de bilete din gară un tichet EuRegio care la fel e valabil și pentru tren și pentru autobuz iar prețurile încep de la 16,50 Euro. Vara sunt disponibile croaziere pe lacul Constance și diferite activitați in aer liber prin împrejurimile orașului.
Una peste alta, Lindau mi-a rămas întipărit în minte drept un oraș relaxant, liniștit, superb din punct de vedere arhitectural și foarte bine amplasat pentru a vizita și alte locuri cel puțin la fel de interesante. Sper că aceste informații vă vor folosi la ceva pe viitor și vă aștept să reveniți în curând. Sărbători Fericite și La Mulți Ani!
Articolul se găsește și pe blogul meu personal, la adresa http://puidemorosan.blogspot.com/2011/12/lindau-am-bodensee.html