Astfel, solicitanții vor putea primi noile documente de călătorie la sediul Secției Consulare într-un interval de timp mult mai scurt decât până acum.
Vă reamintim că pe pagina consulatului se poate căuta pașaportul pe care îl așteptați.
Criteriul de căutare este Codul Numeric Personal românesc al titularului + Prima literă (fără diacritice) a numelui de familie.
Pașapoartele pot fi ridicate personal de către titulari, fără programare, în timpul orelor de program de lucru cu publicul. În acest scop, solicitantul va prezenta pașaportul anterior (dacă a deținut un alt pașaport) și cartea de identitate.
Pentru minori, pașaportul poate fi ridicat, fără programare, de către unul dintre parinți. În acest caz este nevoie să se prezinte pașaportul anterior și certificatul de naștere al minorului, precum și actul de identitate al părintelui.
În acest context, Ambasada adresează rugămintea ca cei care au obținut programare pentru depunerea cererii pentru un nou pașaport și care, din diverse motive, renunță la programare, să anunțe Secția Consulară, astfel încât locul să devină disponibil pentru un alt cetățean român.
Source: Primire pașapoarte la Secția Consulară | AMBASADA ROMÂNIEI în Irlanda