Materialul genetic antic extras din osemintele umane îngropate în celebrul Newgrange îi aparţine unui bărbat din Neolitic, probabil un rege sau căpetenie, ai cărui părinţi erau probabil frate şi soră, conform unui nou studiu, transmite Live Science, citat de Agerpres.
Această descoperire sugerează că Irlanda neolitică era condusă în urmă cu 5.000 de ani de către o dinastie de elită care a folosit căsătorii incestuoase pentru a se izola de oamenii de rând – la fel cum făceau şi faraonii egipteni sau familiile regale Inca din Mezoamerica.
În cadrul unui studiu publicat miercuri, 17 iunie, în revista Nature, o echipă coordonată de un cercetător de la Trinity College din Dublin a examinat materialul genetic extras de la 42 de oameni îngropaţi în situri neolitice din Irlanda, ce datează de acum 5800 – 4500 de ani, precum şi de la doi oameni dintr-un sit datând din Mezolitic, de acum 6100 până la 6700 de ani.
Ei au descoperit că persoana îngropată în spaţiul cel mai ornat din necropola din Newgrange – unul dintre cele mai vechi monumente europene din Epoca de Piatră – era un bărbat adult ai cărui părinţi erau în mod clar rude de gradul întâi. Acest lucru înseamnă că erau probabil frate şi soră sau părinte şi copil – deşi această a doua variantă este foarte rar întâlnită în istorie.
“Moştenim o copie a genomului de la mamă şi una de la tată, şi putem compara aceste două copii ale genomului în cazul acestui individ”, a precizat autoarea acestui studiu, Lara Cassidy, genetician la Trinity College Dublin. “Practic, ceea ce am descoperit este că (cele două copii ale genomului) erau extram de similare”.
Atunci când cercetătorii au calculat coeficientul de consangvinizare, care este bazat pe cantitatea de ADN provenită de la ambii părinţi, au ajuns la concluzia că este de 25%. “Acesta este un semn al relaţiilor sexuale între rude de gradul întâi, care împărtăşesc 50% din ADN-ul lor”, a declarat Lara Cassidy pentru Live Science.