Top 5

Related Posts

România a amânat decizia ratificării ACTA

Fă parte din comunitatea Informația IRL

Creează un cont gratuit pentru acces la funcționalități dedicate membrilor sau alege Premium pentru o experiență fără reclame și pentru a susține dezvoltarea publicației.

 

Dan Suciu a declarat, joi, că subiectul ACTA a fost discutat în şedinţa de joi a Guvernului.

„Astăzi a fost o decizie la nivelul Cabinetului: în urma unor discuţii cu miniştrii responsabili pe problema ACTA. S-a ţinut cont de evoluţiile internaţionale, unde sunt state care deja au suspendat acest acord, iar Comisia Europeană s-a adresat Curţii de Justiţie pentru o evaluare a acordului. Ţinând cont de toate aceste elemente, s-a stabilit ca ratificarea să fie amânată până când vom avea un răspuns al Curţii de Justiţie şi abia apoi se va lua o decizie în acest sens în privinţa acordului ACTA în ceea ce priveşte România”, a spus Suciu.

Comisia Europeană (CE) va apela la Curtea de Justiţie a UE, cea mai înaltă instanţă europeană, pentru a determina dacă Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

„Intenţionăm să cerem opinia celei mai înalte instante din Europa dacă ACTA este într-un fel sau altul incompatibilă cu drepturi şi libertăţi fundamentale în UE, precum libertatea de expresie, informaţie sau protecţia datelor”, a declarat comisarul european pentru Comerţ Karel De Gucht.

Sursa: realitatea.net

 

 

 

Redacția Informația IRL
Redacția Informația IRLhttps://informatiairl.com
Redacția Informația IRL este echipa editorială a portalului Informația IRL, una dintre principalele surse de informații dedicate comunității românești din Irlanda.Redacția publică zilnic știri, reportaje, analize și informații utile despre actualitatea din Irlanda și subiectele care afectează viața românilor stabiliți pe insulă, respectând principiile acurateței, echilibrului și interesului public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular Articles