Situat în zona romantică a Bavariei, Füssen impreuna cu localitatea alăturată Hohenschwangau alcătuiesc o destinație de vis atât pentru iubitorii sporturilor de iarnă, cât și a împătimiților de istorie și natură. Aflat la poalele Alpilor, această localitate oferă un loc retras de recreere, dar și un punct de pornire pentru practicarea sporturilor de iarnă, fiind foarte aproape de regiunea Tirol din Austria, iar muntele Tegelberg cu o pârtie care totalizează 7 km lungime este la doar 10 minute de mers cu autobuzul. Pentru a ajunge în vârful muntelui există o telecabină care te transportă parcă in altă lume. Ținând cont ca am vizitat tocmai în mijlocul iernii Füssenul, tot timpul a fost cam incețoșată vremea și datorită lacurilor din zonă, unde vara se organizează croaziere. Însă în vârful Tegelbergului, deasupra norilor ne-a așteptat o priveliște care ne-a tăiat răsuflarea. Las pozele atașate articolului să vorbească de la sine.
Pe lângă aceste activități recreaționale, Füssenul este cunoscut in lumea întreagă pentru cel care a fost declarat drept ”cel mai frumos castel din lume” – Neuschweinstein. Sunt sigur că toată lumea știe faimosul castel Disney, cel care apare la începutul oricărei producții ale acestei companii, însă puțini știu că sursa inspirației lui Walt Disney este chiar retrasul castel Neuschweinstein. A fost construit la cererea lui Ludovic al II-lea, sau ”Nebunul” cum i se spunea, însă regele a murit înainte să-și vadă castelul terminat. Ridicat pe coastele Alpilor, la câteva sute de metri de un alt castel al aceluiași rege, Neuschweinstein atrage pe tot timpul anului vizitatori din toate colțurile lumii. Din fire sunt foarte pasionat de castele si cetăți, iar vizitarea acestuia a fost unul din visele mele care s-au împlinit. Füssen oferă și el cladiri cu o arhitectură exceptională, cu străduțe pietruite pe care să te plimbi visător în timp ce admiri vitrinele magazinelor sau în drum spre un restaurant cu bucătărie locală.
Am petrecut în Füssen revelionul, însă îmi doresc nespus să revin acolo pe timp de vară, pentru a lua la picior cărările de munte care duc de la castel până în vârful Tegelbergului. Vă recomand cu căldură această destinație și vă las să vă delectați cu câteva poze ”de la fața locului”.
Notă: poza aeriană a castelului este luată de pe internet, restul fiind ale mele.