Un spital public din Galway și-a cerut scuze în fața Înaltei Curți pentru deficiențe în îngrijirea unei femei din comitatul Mayo, diagnosticată cu o tumoare cerebrală agresivă abia în 2023, deși investigații efectuate cu ani înainte ar fi arătat modificări care necesitau evaluare de specialitate. Mary Keane, în vârstă de 49 de ani, susține că întârzierea i-a răpit șansa unei operații și i-a redus speranța de viață.
Scuzele au fost prezentate joi, 8 octombrie, în cadrul procedurilor judiciare legate de acțiunea intentată de femeie împotriva HSE, serviciul public de sănătate din Irlanda. University Hospital Galway a recunoscut, printr-o scrisoare semnată de conducerea spitalului, deficiențe în îngrijirea acordată în 2013 și 2016, care au contribuit la întârzierea diagnosticului.
Cazul a pornit de la o problemă medicală cu o istorie îndelungată. În 2005, Mary Keane a suferit o lovitură la cap în urma unei agresiuni. Ulterior, a început să se confrunte cu dureri de cap persistente, pentru care a fost trimisă la departamentul de neurologie din Galway. În anii care au urmat, simptomele nu au dispărut, iar durerile i-au afectat capacitatea de a munci și de a duce o viață normală.
O examinare prin rezonanță magnetică efectuată în ianuarie 2013 a fost interpretată, potrivit susținerilor prezentate în instanță, într-un mod care sugera că modificarea observată era veche și avea probabil legătură cu traumatismul din 2005. Reprezentanții femeii au susținut că imaginile arătau, de fapt, o leziune cerebrală nouă, semnificativă, care impunea trimiterea la un neurochirurg.
Potrivit argumentelor prezentate în proces, o interpretare corectă a investigației din 2013 ar fi putut duce la o consultație neurochirurgicală și la o operație în același an. O nouă examinare a fost planificată, dar a fost realizată abia în ianuarie 2016. Și această investigație ar fi fost interpretată necorespunzător, susțineau experții consultați pentru reclamantă.
Avocații au arătat că, dacă imaginile din 2016 ar fi fost evaluate corect, femeia ar fi putut fi îndrumată rapid către specialiști și operată în primăvara acelui an. Aceste concluzii privind intervențiile care ar fi fost posibile provin din evaluările experților prezentate în cadrul litigiului și nu trebuie confundate cu o hotărâre judecătorească prin care toate susținerile ar fi fost stabilite definitiv.
În 2020, femeia a raportat și un episod de vedere încețoșată. Durerile de cap au continuat, uneori cu numeroase episoade într-o singură lună. Starea ei s-a agravat spre sfârșitul anului 2022, iar în 2023 alte investigații au identificat tumoarea. Mary Keane a fost trimisă la Beaumont Hospital din Dublin, unde medicii au stabilit că formațiunea era prea mare și situată într-o zonă care făcea intervenția chirurgicală nepotrivită, din cauza riscurilor. Tratamentul a inclus radioterapie.
Experții implicați în cazul femeii au susținut că au existat mai multe ocazii ratate pentru stabilirea diagnosticului și că o intervenție mai timpurie i-ar fi putut prelungi viața cu cel puțin cinci ani. Avocatul ei a explicat în instanță că diagnosticul ar fi rămas grav chiar și în cazul unei operații, dar că perioada de supraviețuire ar fi putut fi mai lungă.
Acțiunea împotriva HSE a fost soluționată printr-o înțelegere obținută în urma medierii din iulie. Detaliile financiare ale acordului nu au fost prezentate în relatările disponibile. La audierea de joi, judecătoarea Leonie Reynolds a recunoscut dificultățile prin care a trecut reclamanta.
În scrisoarea de scuze, directorul general al spitalului, Chris Kane, a recunoscut suferința și tulburarea provocate de întârzierea diagnosticului și a exprimat regretul instituției. Pentru Mary Keane, explicațiile au venit însă foarte târziu. Vorbind în fața instanței, ea a spus că nu știe câți ani mai are de trăit, că nu mai poate lucra și că nu poate rămâne singură acasă.
Cazul evidențiază importanța urmăririi simptomelor persistente și a interpretării corecte a investigațiilor medicale. Totuși, circumstanțele prezentate în proces privesc îngrijirea unei paciente anume; ele nu justifică o concluzie generală despre toate examinările efectuate în spitalele irlandeze.
Pentru pacienții care au simptome persistente sau care se agravează, este important ca schimbările să fie comunicate medicului și ca rezultatele investigațiilor să fie discutate în contextul istoricului medical. În acest caz, întrebarea centrală a fost dacă semnalele observate cu ani înainte ar fi trebuit să determine o evaluare neurochirurgicală, înainte ca opțiunile de tratament să devină mult mai limitate.
