Știri din Irlanda

 

Știri din Irlanda
Știri din Irlanda

•Mii de radiografii trebuiesc reexaminate și unii pacienți rechemați pentru diagnosticare, asta după ce mai mulți doctori au observat că niște radiologiști temporari angajați de HSE în spitalele Kerry General, Cavan, Monaghan și Bantry General în Cork nu au examinat bine radiografiile. Cei trei radiologiști nu mai lucrează în Irlanda în acest moment, dar unul din ei s-a transferat din Bantry în spitalele din Our Lady of Lourdes in Drogheda, Connolly Hospital in Blanchardstown, Wexford General și Roscommon însemnând că și radiografiile efectuate de el acolo vor trebui reexaminate.


• Philip Nolan (46) din Fairlawn Road, Finglas a primit o sentință de trei ani cu suspendare pentru că l-a amenințat cu un pistol pe Craig Palmer (18) și i-a dat un glonț în mână pentru a-l intimida, în timp ce acesta colecta gunoiul pentru firma Oxigen. 


• Incendiul din Ballymount Industrial Estate încă mocnește în a doua zi de când acesta a izbucnit. Deși este sub control, fum încă se ridică de la locul incendiului, motiv pentru care autoritățile sfătuiesc pe cei care au probleme respiratorii să evite zona.


• De astăzi a intrat în vigoare o creștere de aproximativ 10% pe km la prețul unei călătorii cu taxiul. Este prima creștere a tarifelor din 2010 și până acum dar momentul nu este tocmai unul propice mai ales când autobuzele vor fi în grevă vineri și sâmbătă.


• O adunare anuală a Garda a votat pentru reintroducerea pistoalelor automate Uzi în dotarea ofițerilor. Ofițerii susțin că această măsură ar ajuta la combaterea criminalității în creștere și ar scădea incidentele în care aceștia sunt atacați.


• Dylan Byrne (21) din Dublin a apărut în fața judecătorului ieri acuzat că a atacat două femei în Cork și le-a amenințat că le taie gâtul dacă opun rezistență. Bărbatul va primi sentința în iunie.


• Enterprise Ireland a anunțat o creștere a exporturilor cu 10% pentru anul trecut, valoare lor ajungând la 18.6 miliarde de euro.