✪ NEFERICIȚI – Un sondaj realizat de Peninsula Ireland, arată că 80% dintre persoanele care lucrează în Irlanda, sunt nefericite cu locul de muncă pe care îl au și cu angajatorul pentru care lucrează. Aceștia spun că muncesc doar pentru a plăti facturile și locul de muncă nu le aduce altă satisfacție decât cea financiară.
✪ ACCIDENT – 52 de elevi au scăpat miraculos, doar cu câteva răni minore, după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat ieri în Cregg South, Co. Cork. Se pare că autobuzul a derapat din cauza carosabilului umed.
✪ PETRECERE CU BUCLUC – 5 persoane au fost rănite în ceea ce trebuia să fie o petrecere de debutantă în Dublin. Două familii care s-au mai certat în trecut s-au întâlnit la aceeași petrecere și s-au luat la bătaie. Garda spune că principala cauză a conflictului, a fost consumul excesiv de alcool al părinților. Pentru cei care nu știu ce este “Debs Party”, este o petrecere unde fetele în Irlanda, marchează debutul în viața adultă. Petrecerea deobicei este organizată de școală, ca un fel de banchet la români, iar fetele au vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.
✪ DISPĂRUT – Deși bărbatul fără adăpost, Stephen Sherlock, este dat dispărut de oficialități de câteva săptămâni, cineva a ridicat ajutorul său social. Garda cercetează camerele de supraveghere pentru a descoperi cine a ridicat banii, cel mai probabil într-un mod fraudulos.
✪ TAXA PE PROPRIETATE – Proprietarii de case din Fingal, vor avea o reducere a taxei pe proprietate de 15% în anul care urmează, au anunțat autoritățile locale.
✪ ZGÂRIE NORI ÎN DUBLIN – O clădire de 73 de metri ar putea să fie construită în Point Village, Docklands, Dublin. Dacă planurile sunt aprobate, 300 de persoane vor lucra la construcția primului zgârie nori din Irlanda.
✪ BIȘNIȚĂ – Mai multe bilete la concertele U2 deja au apărut la vânzare online la prețuri de 10 ori mai mari decât valoarea lor inițială. Biletele s-au vândut ieri în mai puțin de jumătate de oră.
✪ CASE DE PREFABRICATE – Consiliul Local Dublin va construi mai multe case de prefabricate pentru a caza și pentru a rezolva temporar problema persoanelor fără adăpost din Dublin. Costul de fabricare a unei astfel de case este de 35.000 de euro.