stiri• A început votarea la Referendum în Irlanda. La acest referendum se votează pentru două chestiuni: căsătoriile între două persoane de același sex și pentru vârsta la care un irlandez poate candida la funcția de președinte al Irlandei. Secțiile de votare au fost deschise la ora 7 și vor fi închise la ora 22.
• Un tânăr care a păcălit peste 20 de persoane că are bilete la concerte și telefoane iPhone a primit o sentință de doi ani cu suspendare. Tânărul a făcut peste 8000 de euro din această înșelătorie.
• Un bărbat care a fost abuzat sexual de cel pe care el îl numea tată, a primit 200.000 de euro compensație în urma unui proces. Victima Cormac Walsh, din Arklow, Co Wicklow spune că decizia judecătorească împotriva lui Michael Byrne, un fost profesor și conducătorul unei trupe muzicale, din Templerainey, Arklow, va ajuta și alte victime să declare problemele similare din viața lor.
• Cântăreața irlandeză Molly Sterling spune că este foarte dezamăgită că nu s-a calificat în finala Eurovision de sâmbătă. Comentatorul RTE i-a transmis că prestația ei a fost foarte bună și ar trebui să fie mândră de ea. De când s-a introdus sistemul cu semifinale, Irlanda a eșuat să se califice în marea finală de 5 ori.
• Doi gardieni de la închisoarea Mountjoy au fost răniți într-un atac al unor prizonieri care erau înarmați cu o coadă de mătură. Atacul a fost neprovocat, iar cei doi gardieni sunt internați în Mater Hospital pentru tratament.
• Peste 100 de persoane au rămas fără muncă după ce Dunness Stores în Gorey, Wexford s-a închis. Lucrătorii au fost chemați ieri după amiază la o ședință în care li s-a spus fără preaviz că magazinul se închide cu efect imediat.