Un polițist irlandez se află în stare critică la spital în urma unui atac produs în centrul Dublinului.

Incidentul a avut loc sâmbătă dimineața, în jurul orei 1:30, la intersecția dintre Dame Street și Euston Street, și a dus la rănirea a doi polițiști aflați în timpul liber.

Unul dintre aceștia, un bărbat în jur de 40 de ani, a fost transportat la Beaumont Hospital, unde starea sa este critică. Cel de-al doilea polițist a fost dus la St James’s Hospital pentru îngrijiri medicale și a fost externat ulterior.

Reprezentanții poliției au declarat că, deocamdată, nu au fost efectuate arestări, dar investigațiile sunt în desfășurare.

Un purtător de cuvânt al poliției a precizat că a fost deschisă o cameră de anchetă la Pearse Street Garda Station, sub coordonarea unui ofițer superior de investigație.

„Poliția face apel la martorii acestui incident să vină cu informații. Oricine are înregistrări video (inclusiv de pe camerele de bord) din zona Dame Street/Temple Bar, între orele 1:00 și 1:45, este rugat să le pună la dispoziția anchetatorilor”, a declarat purtătorul de cuvânt.

De asemenea, gardaí sunt interesați în mod special să discute cu șoferii de taxi care circulau în zona Dame Street la momentul respectiv și care ar putea avea imagini relevante.