O companie imobiliară din Dublin a închiriat mai multe case în Dublin, în unele locuind chiar și 70 de persoane, arată o investigație realizată de cotidianul irlandez Independent.ie

Proprietarul a două astfel de case spune că din punctul lui de vedere nu a comis nimic ilegal, firma imobiliară având libertatea să folosească locuințele așa cum vrea ea.

Chiriașii nu au contracte scrise și un bărbat care lucrează cu firma imobliară spune că străinii acceptă aceste condiții pentru că așa le place lor să trăiască și că așa este stilul lor de viață.

Bărbatul care folosește numele ‘Dyl O’Reilly’ face reclamă la astfel de locuințe pe Facebook.

O casă din Lehaunstown, Cabinteely, are aproape 70 de persoane care locuiesc în ea și la 70 de persoane sunt numai două dușuri.

“Nu e o casă excelentă, nici nu ți-aș arăta-o ție pentru că ești irlandez” spune ‘Dyl O’Reilly’ la întrebarea dacă reporterul ar putea închiria un loc în acea casă pentru 200 de euro pe lună.

Așa arată una din camerele din casa din Cabinteely

Condiții de locuit

Un fost locatar spune că în acea casă condițiile sunt dezgustătoare și chiar periculoase. “Când m-am mutat la demisol, ceilalți chiriași mi-au spus că tavanul aproape s-a prăbușit de două ori în timpul unor petreceri.” și “Să zici mersi că ai o fereastră”.

Citește articolul integral în linkul următor http://www.independent.ie/irish-news/news/exclusive-undercover-probe-exposes-property-firm-overcrowding-houses-with-up-to-70-people-house-could-have-burned-to-the-ground-35291528.html