Serviciile medicale pentru cei care se află temporar pe teritoriul Irlandei
Dacă vă aflaţi temporar în Irlanda şi sunteţi asigurat în sistemul de asigurări de sănătate
al unui stat membru al Uniunii Europene, puteţi beneficia în mod gratuit de asistenţa
medicală necesară în sistemul public de sănătate din Irlanda, dacă vă aflaţi în posesia
Cardului European de Asigurări de Sănătate.
“Asistenţa medicală necesară” constă în asistenţa medicală de care aţi putea avea nevoie
pe teritoriul Irlandei pentru a vă continua şederea în condiţii de siguranţă medicală, ţinând
cont de durata planificată a şederii, astfel încât să nu fiţi obligat să vă întoarceţi în statul de
origine mai devreme decât fusese planificat. Această regulă nu este aplicabilă însă atunci
când scopul şederii dumneavoastră este accesul la acest tratament medical.
Dacă intenţionaţi să aveţi o şedere temporară în Irlanda, vă rugăm să contactaţi Casa de
Asigurări de Sănătate (www.cnas.ro), pentru a vă fi emis Cardul European de Asigurări de
Sănătate.
Serviciile medicale pentru rezidenţi
Accesul la serviciile medicale din Irlanda este condiţionat în principal de rezidenţă şi de
nivelul veniturilor de care dispuneţi. Orice persoană, indiferent de naţionalitate, care este
considerată de Autoritatea pentru Servicii de Sănătate (HSE) ca fiind rezidentă obişnuită
pe teritoriul Irlandei, poate beneficia de acces complet (Categoria 1 de beneficiari, adică
titularii cardului medical) sau de acces limitat (Categoria 2 de beneficiari) la serviciile
medicale.
Persoanelor care beneficiază de acces complet la servicii medicale li se asigură
accesul la întreaga gamă de servicii medicale din Irlanda, inclusiv accesul la serviciile
medicilor generalişti, la medicamente prescrise, la serviciile de spitalizare în unităţi
medicale publice, precum şi la serviciile medicilor specialişti şi în unităţile stomatologice,
oftalmologice, ORL, de maternitate şi de îngrijire a copiilor nou-născuţi.
Persoanele care beneficiază de acces limitat la serviciile medicale beneficiază de
tratament şi spitalizare în unităţi medicale publice, inclusiv tratament oferit de medicii
specialişti şi în serviciile ambulatorii. Serviciile stomatologice, de control oftamologic şi
auditiv periodic nu sunt furnizate în mod gratuit, însă acest tip de tratament este oferit
copiilor care au o trimitere din partea unei clinici medicale pentru copii sau în urma
unei examinări medicale efectuate la nivelul unităţilor şcolare. Serviciile de îngrijire în
perioada maternităţii şi pentru nou-născuţi sunt asigurate în timpul sarcinii şi până la şase
săptămâni după naştere.
În general, o persoană este considerată ca fiind rezidentă în mod obişnuit pe teritoriul
Irlandei dacă poate demonstra Autorităţii pentru Servicii de Sănătate faptul că
intenţionează să rămână în Irlanda pentru o perioadă de minim un an. Cetăţenilor statelor
membre ale Uniunii Europene, care sunt angajaţi sau desfăşoară activităţi independente
în Irlanda, li se conferă accesul complet sau limitat la serviciile publice medicale indiferent
de durata şederii în Irlanda.
Informaţii suplimentare cu privire la accesul la serviciile de sănătate pot fi oferite de
structurile locale ale Autorităţii pentru Servicii de Sănătate:
http://www.hse.ie/eng/services/Find_a_Service/entitlements/Medical_Cards/.
(sursa: Ghidul lucratorului Roman publicat de Ambasada Romaniei in Irlanda)