Cazul o privește pe Claudia Tanase, care a relatat că, pe 3 octombrie 2024, a mers la magazin împreună cu copilul său bolnav pentru a cumpăra medicamente de la farmacie.
Potrivit plângerii depuse la Workplace Relations Commission, femeia a fost oprită la intrarea în magazin de un agent de securitate și i s-a refuzat accesul.
Ea a susținut că motivul refuzului a fost apartenența sa la comunitatea romă și că agentul i-ar fi spus că primise instrucțiuni să nu permită accesul membrilor acestei comunități.
Claudia Tanase a explicat în plângere că putea fi identificată drept femeie romă prin aspect, culoarea pielii, accent și îmbrăcămintea tradițională.
Între ea și agentul de securitate a urmat o discuție tensionată, o parte a incidentului fiind înregistrată.
În cele din urmă, femeii i s-a permis să intre în farmacie pentru a cumpăra medicamente pentru copilul său, după care i s-a cerut să părăsească magazinul.
Ea a declarat că incidentul, petrecut în fața altor persoane, i-a provocat umilință și suferință emoțională, iar copilul său a fost speriat și afectat de ceea ce s-a întâmplat.
Boots a negat inițial răspunderea și a afirmat că nu avea o evidență a incidentului.
După ce companiei i-a fost furnizată înregistrarea unei părți a confruntării, aceasta a transmis că situația urma să fie investigată mai departe și a sugerat că responsabilitatea ar putea aparține firmei externe de securitate care furniza agentul.
În procedura de la Workplace Relations Commission, reprezentanții Boots au susținut ulterior că firma de securitate, și nu magazinul, ar trebui să fie considerată partea responsabilă.
Comisia nu a acceptat însă acest argument.
După analizarea probelor și pozițiilor celor două părți, Workplace Relations Commission a stabilit că magazinul, prin intermediul agentului care acționa în numele său, s-a făcut responsabil de un comportament interzis de legislația privind egalitatea.
Cu alte cuvinte, faptul că agentul de securitate era furnizat de o companie externă nu a fost suficient pentru ca Boots să evite răspunderea pentru ceea ce s-a întâmplat în propriul magazin.
Această formă de răspundere este cunoscută în drept drept răspundere pentru acțiunile unei persoane care acționează în numele sau în interesul unei organizații.
Workplace Relations Commission a decis acordarea unei despăgubiri de €800 Claudiei Tanase, considerând suma proporțională cu circumstanțele cazului.
Boots a fost, de asemenea, obligat să se asigure că personalul de securitate repartizat în magazinele sale primește instruire sau informare adecvată pentru a preveni repetarea unor situații similare.
În cadrul procedurii, magazinul a susținut și că femeia ar fi fost implicată anterior într-un comportament antisocial, însă, atunci când i s-au cerut detalii suplimentare despre această afirmație, nu au fost oferite informații concrete.
Cazul este relevant și dincolo de despăgubirea acordată, deoarece clarifică faptul că o companie nu poate transfera automat întreaga responsabilitate unei firme externe atunci când personalul respectiv acționează la intrarea sau în interiorul spațiului său comercial.
Decizia WRC stabilește că, în acest caz, agentul de securitate acționa pentru magazin, iar Boots a fost considerat responsabil pentru discriminarea constatată.
