Un nou centru rezidențial pentru vârstnici din sudul Dublinului, construit în urma unei investiții de aproximativ 30 de milioane de euro și pregătit să găzduiască în jur de 130 de persoane, stă în mare parte gol deoarece proprietarii spun că nu pot recruta suficient personal în condițiile actualelor reguli privind angajarea lucrătorilor din afara Europei.
Garville Private, din Rathgar, face parte din grupul Orwell Healthcare și a fost amenajat prin transformarea și extinderea unui centru mai vechi într-o clădire modernă cu cinci etaje.
Lucrările au fost terminate de câteva luni.
Clădirea are camere pregătite, există deja personal angajat, iar lista de așteptare a ajuns la aproximativ 150 de persoane.
Cu toate acestea, centrul nu poate începe activitatea la capacitatea pentru care a fost construit.
Mai există și un pas administrativ important: centrul așteaptă înregistrarea finală din partea HIQA, autoritatea care verifică și autorizează centrele rezidențiale din Irlanda.
Însă proprietarii spun că problema principală nu este clădirea și nici lipsa cererii.
Este personalul.
Orwell Healthcare spune că nu găsește suficienți asistenți medicali și îngrijitori în Irlanda sau în alte țări europene și că actualele reguli îi limitează posibilitatea de a recruta mai mulți angajați din țări precum India și Filipine.
În același timp, compania continuă să suporte salarii și alte costuri pentru personalul deja angajat, deși centrul nu produce încă venituri.
Situația este cu atât mai frustrantă pentru operator cu cât există deja persoane care așteaptă un loc.
Laura Dunne, director adjunct al Orwell Healthcare, spune că aproximativ 150 de persoane se află pe lista de așteptare pentru Garville Private.
În același timp, St James’s Hospital încearcă să găsească locuri pentru pacienți care nu mai au nevoie de tratament acut în spital, dar care nu pot fi externați în siguranță acasă.
Această problemă este bine cunoscută în sistemul irlandez.
Numeroase paturi din spitale sunt ocupate de pacienți care din punct de vedere medical ar putea pleca, dar care au nevoie de îngrijire rezidențială sau de alte forme de sprijin.
Atunci când nu există locuri disponibile în centrele pentru vârstnici, externarea se amână.
Un pat care ar putea fi folosit pentru un pacient nou rămâne astfel ocupat.
De aici apare paradoxul cazului din Rathgar: există o clădire nouă, există persoane care au nevoie de locuri, iar spitalele au nevoie de mai multă capacitate în afara secțiilor acute, dar centrul nu poate funcționa la capacitatea planificată pentru că nu găsește suficienți oameni care să lucreze acolo.
În centrul disputei se află așa-numita regulă 50:50 din sistemul irlandez al permiselor de muncă.
Pe scurt, înainte ca o companie să poată obține permise pentru mai mulți angajați din afara Spațiului Economic European, cel puțin jumătate din forța sa de muncă trebuie să provină din Irlanda, Regatul Unit, Uniunea Europeană, celelalte state SEE sau Elveția.
În cealaltă jumătate pot intra angajați care lucrează în baza unor permise de muncă, persoane cu protecție internațională sau temporară și alte categorii de rezidenți care au drept de muncă în Irlanda.
Regula a fost introdusă pentru ca firmele să nu depindă în principal de recrutarea din afara pieței europene a muncii și pentru ca locurile disponibile să fie oferite mai întâi lucrătorilor din Irlanda și din spațiul european.
Pentru majoritatea sectoarelor, Guvernul consideră în continuare acest principiu important.
În sănătate și îngrijire socială însă, sistemul începe să creeze probleme serioase.
Orwell Healthcare spune că ar angaja fără dificultate asistenți medicali din România, Ungaria sau alte state ale Uniunii Europene dacă ar găsi suficienți candidați.
Compania spune chiar că a lucrat cu recrutori care încercau să aducă personal din România și Ungaria.
Rezultatele au fost însă slabe.
Problema nu este specifică Irlandei.
Asistenții medicali sunt căutați în aproape toate sistemele de sănătate europene, iar multe țări încearcă să își păstreze propriul personal.
Pentru un asistent român sau maghiar, Irlanda este doar una dintre numeroasele opțiuni.
În același timp, centrele private pentru vârstnici trebuie să concureze și cu HSE, sistemul public de sănătate din Irlanda.
Aici apare o altă dificultate.
Companiile private pot oferi salarii competitive și uneori ajutoare pentru cazare, dar spun că nu pot egala toate avantajele oferite de sectorul public.
Orwell Healthcare afirmă că investește mult în recrutarea și pregătirea personalului din afara Europei.
Un asistent medical poate veni, de exemplu, din India, trece prin perioada de adaptare, primește pregătire și experiență în centrul privat, iar după câțiva ani poate decide să plece în HSE.
Pentru angajat, alegerea poate fi foarte logică.
În sistemul public există adesea salarii mai bune, sporuri pentru ore suplimentare și beneficii mai generoase.
Pentru centrul privat, însă, aceasta înseamnă că procesul de recrutare trebuie reluat.
Operatorii spun că astfel se creează un cerc dificil: aduc personal, îl pregătesc, o parte pleacă spre HSE, iar regula 50:50 limitează apoi cât de mult pot recruta din nou din afara Europei.
Tocmai de aceea sectorul centrelor pentru vârstnici face presiuni de mai mult timp asupra Guvernului.
Nursing Homes Ireland și mai mulți operatori au cerut modificarea legii astfel încât firmele din sănătate și îngrijire socială să poată depăși temporar limita actuală.
Guvernul a acceptat în principiu argumentul.
În luna mai, Cabinetul a aprobat pregătirea unei modificări legislative care să îi permită ministrului responsabil de permisele de muncă să relaxeze temporar regula 50:50 în anumite sectoare.
Măsura este gândită în primul rând pentru sănătate și îngrijire socială.
Asta înseamnă că un centru pentru vârstnici ar putea, în anumite condiții, să aibă mai mult de jumătate din personal recrutat din afara Europei.
Schimbarea nu este însă încă în vigoare.
Departamentul responsabil lucrează la forma proiectului de lege, care ar trebui să ajungă în fața Guvernului înainte de a fi trimis Parlamentului.
Abia după adoptarea legii și stabilirea regulilor exacte noile facilități vor putea fi folosite.
Pentru Garville Private, fiecare lună de întârziere contează.
Clădirea este gata.
Costurile continuă.
Lista de așteptare există.
Dar proprietarii spun că nu pot deschide centrul la capacitate normală fără mai mult personal.
Cazul ridică și o întrebare mai amplă despre modul în care Irlanda își pregătește sistemul de îngrijire pentru o populație care îmbătrânește.
Numărul persoanelor în vârstă va crește considerabil în următoarele decenii.
Asta va însemna mai multă nevoie de îngrijire la domiciliu, mai multe locuri în centre rezidențiale și mai mulți angajați în sănătate și asistență.
Problema este că Irlanda nu formează în prezent suficienți oameni pentru toate aceste nevoi.
Chiar și instituțiile statului se confruntă cu dificultăți de recrutare.
În această săptămână, conducerea Cork University Hospital avertiza că spitalul are nevoie de peste o mie de angajați în plus față de nivelul aprobat pentru a răspunde cererii.
Centrele private concurează, practic, pentru același număr limitat de asistenți medicali, îngrijitori și alți specialiști.
În plus, costul vieții în Irlanda nu ajută.
Chiria ridicată și dificultatea de a găsi locuințe pot face recrutarea internațională mult mai dificilă.
Un salariu care pare atractiv pe hârtie poate deveni mult mai puțin interesant după ce un angajat vede cât costă o cameră sau un apartament în Dublin.
Orwell Healthcare spune că oferă cazare subvenționată pentru o parte dintre cei recrutați tocmai pentru a reduce acest obstacol.
Dar nici această măsură nu rezolvă problema de fond.
Sectorul spune că are nevoie de acces la o piață de recrutare mult mai largă.
India și Filipine sunt două dintre principalele țări din care Irlanda recrutează personal medical și de îngrijire.
Aceste țări au sisteme de formare care produc un număr mare de asistenți medicali și există deja comunități importante de profesioniști care lucrează în Irlanda.
Noua lege ar permite centrelor care nu găsesc suficient personal în Irlanda sau Europa să se bazeze mai mult pe aceste surse de recrutare.
Guvernul încearcă însă să evite o schimbare generală a sistemului.
Planul nu este ca toate firmele din toate sectoarele să poată angaja majoritar din afara Europei.
Modificarea ar urma să fie limitată și justificată prin nevoia de a menține servicii esențiale.
Departamentul spune că sănătatea și îngrijirea socială reprezintă un caz special tocmai pentru că lipsa personalului poate duce direct la paturi închise, servicii reduse și pacienți care nu primesc îngrijirea necesară.
Alte industrii cer însă același tratament.
Transportatorii, de exemplu, spun că nu găsesc suficienți șoferi de camion în Irlanda sau în Europa și vor ca și transportul rutier să poată beneficia de relaxarea regulii.
Guvernul nu a acceptat deocamdată extinderea măsurii.
De aici apare o dezbatere mai largă: unde se termină lipsa reală de personal și unde începe dependența de recrutarea din țări cu salarii mai mici?
Chiar raportul intern al Departamentului avertizează că există și o problemă de retenție.
Dacă salariile și condițiile nu sunt suficient de bune, simpla aducere a mai multor lucrători din străinătate poate rezolva temporar lipsa de personal, fără să rezolve motivul pentru care oamenii pleacă.
În cazul centrelor pentru vârstnici, această discuție este foarte importantă.
Munca este solicitantă.
Rezidenții au nevoi tot mai complexe, iar mulți necesită ajutor permanent.
În același timp, centrele trebuie să funcționeze 24 de ore din 24, șapte zile pe săptămână.
Asta înseamnă ture de noapte, weekenduri și sărbători.
Dacă sectorul privat nu poate oferi condiții apropiate de cele din HSE, oamenii vor continua să plece spre sistemul public atunci când au această posibilitate.
Noua lege poate ajuta Garville Private să își deschidă toate camerele.
Nu garantează însă că problema personalului va dispărea.
Pentru moment, imaginea este una greu de ignorat.
În Rathgar există o clădire nouă de aproximativ 30 de milioane de euro, proiectată pentru circa 130 de persoane.
Aproximativ 150 de oameni așteaptă deja un loc.
Spitalele au nevoie de paturi disponibile pentru pacienții care pot fi mutați în îngrijire rezidențială.
Iar centrul stă aproape gol.
Nu pentru că nu ar exista cerere, ci pentru că Irlanda nu găsește suficienți oameni care să lucreze în el în condițiile actualelor reguli.
Guvernul a decis deja că regula trebuie schimbată pentru acest sector.
Întrebarea este cât de repede va ajunge schimbarea din documentele ministeriale în realitate, înainte ca alte clădiri pregătite pentru pacienți să ajungă în aceeași situație.
