Criza locuințelor din Irlanda ajunge să împingă unele victime ale violenței domestice înapoi în locuințele în care au fost abuzate, avertizează organizațiile care lucrează cu părinți singuri și femei vulnerabile. Noul raport anual al One Family arată că lipsa unei locuințe sigure și stabile nu mai este doar o problemă financiară pentru familiile monoparentale, ci poate deveni un obstacol direct în calea ieșirii dintr-o relație abuzivă.
One Family, organizație care oferă servicii familiilor cu un singur părinte, spune că violența domestică este frecvent întâlnită în rândul familiilor care ajung la serviciile sale de sprijin parental. În unele cazuri, părintele victimă pleacă împreună cu copiii într-un centru de refugiu, după care familia ajunge în cazare de urgență. Organizația avertizează însă că această tranziție poate fi extrem de dificilă și traumatizantă, în special atunci când alternativa pe termen mediu este o cameră sau un spațiu impropriu pentru viața unei familii.
Raportul consemnează mai multe situații în care părintele victimă sau copiii s-au întors ori au rămas în locuința în care se afla agresorul, preferând acest risc în locul unei perioade prelungite în cazare temporară. Constatarea nu înseamnă că toate familiile aflate în cazare de urgență se confruntă cu violență domestică, ci evidențiază o problemă concretă pentru o parte dintre victime: posibilitatea de a părăsi abuzul depinde și de existența unei alternative locative reale.
National Women’s Council avertizează că violența împotriva femeilor și criza locuințelor se suprapun tot mai mult. Organizația subliniază că violența domestică este una dintre cauzele importante ale lipsei unei locuințe pentru femei și că persoanele aflate în situații locative precare pot deveni mai vulnerabile la abuz și exploatare. Pentru un părinte singur, alegerea poate deveni cu atât mai dificilă atunci când trebuie evaluată și siguranța copiilor.
Problema apare într-un moment în care sistemul de cazare de urgență se află deja sub o presiune record. Cele mai recente date citate în raport arată că 17.527 de persoane se aflau în cazare de urgență în Irlanda în luna iulie. Aceste statistici nu surprind însă întreaga dimensiune a problemei, deoarece există familii care nu intră în sistemul oficial și locuiesc temporar la rude sau prieteni ori în locuințe supraaglomerate.
One Family spune că această formă de lipsă „ascunsă” a unei locuințe face ca nevoile unui număr semnificativ de familii monoparentale să nu fie reflectate complet în statisticile oficiale. Unele persoane evită cazarea de urgență tocmai pentru că o consideră nepotrivită pentru copii și încearcă să rămână cât mai mult în rețele informale de sprijin, chiar dacă situația este instabilă.
Raportul atrage atenția și asupra efectelor asupra copiilor. Spațiile mici din cazarea de urgență pot limita mișcarea bebelușilor și copiilor mici și pot afecta dezvoltarea abilităților motorii. În alte familii, părinți deja separați sunt obligați de lipsa alternativelor să continue să locuiască în aceeași casă, situație despre care organizația spune că poate avea efecte negative persistente asupra sănătății mintale a copiilor.
Karen Kiernan, directorul executiv al One Family, descrie insecuritatea locativă și riscul de a ajunge fără locuință drept o teamă constantă pentru familiile monoparentale cu care lucrează organizația. Fără un domiciliu sigur, spune aceasta, devine mult mai dificil ca părinții să gestioneze separarea, să stabilească aranjamente centrate pe nevoile copiilor, să primească sprijin și să rămână în educație sau pe piața muncii.
Organizația cere Guvernului ca Bugetul 2027 să includă măsuri care să reducă presiunea financiară asupra acestor familii. Printre propuneri se află o plată suplimentară pentru familiile ale căror costuri de locuire le reduc veniturile disponibile sub un nivel minim, creșterea pragurilor de venit pentru One-Parent Family Payment și Jobseeker’s Transitional Payment, precum și actualizarea limitelor Housing Assistance Payment și Rental Accommodation Scheme astfel încât să reflecte mai bine nivelul chiriilor de pe piață.
Problema nu este una complet nouă. În aprilie, în cadrul evaluării periodice a Irlandei la ONU, a fost semnalat faptul că lipsa locuințelor și capacitatea insuficientă a centrelor de refugiu pot menține femeile în situații abuzive sau le pot expune riscului de a rămâne fără locuință. Noul raport One Family aduce însă exemple din activitatea directă cu familiile și arată consecința practică a acestei combinații de crize: pentru unele victime, plecarea de lângă agresor nu înseamnă automat că există și un loc sigur în care să își poată reconstrui viața.
