Președintele ICTU Sheila Nunan (foto) spune că prețul caselor a crescut cu 80 de procente de la cel mai mic punct al recesiunii.
Chiriile în creștere privează lucrătorii de beneficiile creșterilor salariale, în condițiile în care Irlanda a ajuns la cel mai mic șomaj.
În prezent în Irlanda lucrează mai multe persoane decât vreodată în istorie, dar costul locuințelor crește de două ori mai rapid decât salariile.
Numai în ultimul an chiriile au crescut cu 8% în timp ce salariile cu doar 3% pentru mulți angajați.
Sunt făcute apeluri ca așa numitul salariu minim necesar unui trai decent (living wage) să fie crescut cu 40 de cenți la 12.30 euro pe oră pentru că acum o chirie în Dublin costă mai mult decât jumătate din salariul lunar.
Așa numitul “living wage” este diferit de salariul minim pe economie și nu este un salariu regularizat de guvern, dar este unul adoptat de mai mulți angajatori.
Generația actuală este una care nu are șanse la o casă, prețul unei case a ajuns să fie de 14 ori mai mare decât un salariu mediu anual. Această generație nu mai crede că va fi posibil pentru ea să-și cumpere o casă și deja este numită generația “încuiată afară”.