În urmă cu o săptămână, Conor McGregor se lăuda pe Instagram că noul său bolid de lux, un Lamborghini Huracan Avio, este unic în Irlanda.
Automobilul a costat 216.000 de euro, are 610 cai-putere și atinge viteza de 100 km/h în 3,2 secunde. Acesta a fost poreclit de către luptătorul UFC Batman, într-o postare pe Instagram: “Batman! Drumurile noastre vor arăta foarte diferit în anii care urmează și asta începe ACUM! (…) Doar ne facem încălzirea cu această bestie. Urmează ceva MARE”.
Ei bine nici nu a apucat să se laude prea mult că, în urmă cu o zi, mașina a fost ridicată de autorități întrucât era parcată neregulamentar.