O femeie în vârstă de 54 de ani, acuzată și condamnată pentru abuz sexual asupra celor trei copii ai săi, toți cu dizabilități, a fost achitată în mod oficial de Curtea de Apel din Irlanda, care a concluzionat că nu ar fi trebuit niciodată să fie condamnată.
Într-o decizie care atrage atenția asupra vulnerabilității persoanelor în fața autorităților și a dezechilibrelor de putere în procesul penal, judecătorul Brian O’Moore a declarat că singurele probe împotriva femeii erau niște declarații făcute „în circumstanțe cu totul extraordinare”, în fața unui psiholog și a unui poligrafist angajați de agenția de protecție a copilului, Tusla.
Mai mult, Parchetul (Director of Public Prosecutions – DPP) nu s-a opus apelului și a anunțat că nu va cere un nou proces, ceea ce înseamnă că dosarul se închide definitiv.
O condamnare bazată exclusiv pe mărturisiri controversate
Femeia fusese condamnată în urma unui nou proces în iulie 2024, pentru patru capete de acuzare de abuz sexual asupra celor trei fii ai săi, între 2005 și 2015, precum și pentru un caz de neglijență parentală. Judecătoarea Catherine Staines îi aplicase o pedeapsă de opt ani, dintre care ultimii doi suspendați. Cu toate acestea, ea a rămas în libertate, sub control judiciar, în așteptarea apelului.
Judecătorul O’Moore a subliniat că interviurile nu au fost realizate de Garda, ci de un psiholog și un specialist în testare poligraf, iar comportamentul acestora în ultimele două zile de evaluare a fost „sub standardele acceptabile”. Femeia a fost interogată timp de cinci zile în august 2015, iar declarațiile incriminatorii au apărut abia în ultima zi, într-un context de presiune psihologică extremă.
În timpul procesului din 2021, un alt judecător a exclus aceste declarații ca fiind obținute involuntar, iar juriul a fost direcționat să emită un verdict de nevinovăție. Totuși, DPP a făcut apel, iar Curtea de Apel a decis contrariul – că declarațiile ar trebui admise. Această decizie a fost susținută și de Curtea Supremă, ceea ce a condus la reluarea procesului în 2024.
Psihologul a recunoscut riscul de influențare
În cadrul rejudecării, psihologul implicat a recunoscut că intervențiile specialistului în poligraf ar fi putut fi percepute ca sugestii sau chiar presiuni. De asemenea, a admis că femeia ar fi putut să spună ceea ce credea că acesta dorea să audă, pentru a pune capăt unui proces de interogare devenit traumatic.
Judecătoarea care a condus rejudecarea a menționat și ea că are „rezerve serioase” privind caracterul voluntar al acelor mărturisiri, dar s-a simțit obligată să respecte decizia Curții Supreme, declarând declarațiile admisibile.
„Un dezechilibru de putere extrem”
„Este clar că interviurile au fost nedrepte într-un mod fundamental. Dezechilibrul de putere între femeie și intervievatori a fost extrem”, a spus judecătorul O’Moore. El a adăugat că femeia a fost supusă unor presiuni uriașe și i s-a sugerat că totul se va termina dacă va oferi „răspunsurile dorite”.
Judecătorul a concluzionat că instanța ar fi trebuit să excludă aceste declarații și să o achite. „Având în vedere că acestea erau singurele probe împotriva ei, rezultă că femeia ar fi trebuit să fie achitată de toate acuzațiile”, a afirmat acesta, acceptând apelul și încheind definitiv cazul.
