Top 5

Related Posts

Numărul creditelor ipotecare aprobate la cel mai înalt nivel din ultimii 8 ani

Numărul persoanelor care au obținut credite ipotecare este la cel mai înalt nivel din ultimii opt ani.

În luna iulie au fost aprobate ipoteci de peste 1 miliard de euro. A fost prima dată când valoarea aprobărilor ipotecare a depășit 1 miliard de euro din 2011 și până acum.

În luna iulie au fost aprobate un număr de 5.129 de credite ipotecare. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost aprobate unor cumpărători care cumpără prima lor casă, în timp ce cumpărătorii care se mută sau cumpără o altă casă au reprezentat 28% din aprobări.

Numărul creditelor ipotecare aprobate a crescut cu 21,5 pc în comparație cu aceeași lună a anului trecut, conform datelor date publicității de Banking and Payments Federation Ireland.

Valoarea creditelor ipotecare aprobate în iulie a fost de 1.162 miliarde EUR.

Șeful executiv al Federației bancare, Brian Hayes, a declarat: „Creșterea mare a aprobărilor pentru achiziționarea de case – atât pentru primii cumpărători (FTB), cât și pentru ceilalți cumpărători – se observă în special din cifrele lunii iulie.

„De fapt, de când a început înregistrarea acestor date în 2011, aceasta este prima dată când valoarea lunară a aprobărilor de credite ipotecare a depășit 1 miliard de euro. Cumpărătorii pentru prima dată continuă să reprezinte de departe cel mai mare segment al pieței, cu aproape 14.900 de aprobări evaluate la aproape 3,5 miliarde de euro în anul respectiv. ”

Nu toate aprobările se vor transforma în împrumuturi efective, posibil oferta să fie pierdută în urma licitațiilor.

Sursa Indepedent.ie

Informația IRL
Informația IRLhttps://www.informatiairl.com
Grup de jurnaliști voluntari ce oferă informații zilnice comunității românilor din Irlanda

Popular Articles