Episodul 1: Viață între două lumi
Tot mai mulți români care au trăit ani buni în Irlanda au ales, la un moment dat, să se întoarcă în România.
Unii din dor de casă, alții din convingerea că „acum e momentul”, iar alții din speranța că experiența acumulată în străinătate le va oferi un nou început acasă.
Pentru mulți însă, realitatea s-a dovedit diferită de așteptări.
Această serie adună mărturii reale ale românilor care s-au întors din Irlanda, au încercat să se reintegreze în România și, în unele cazuri, au decis să plece din nou. Sunt povești despre adaptare, muncă, eșecuri, reușite, dezamăgiri și decizii grele, spuse chiar de cei care le-au trăit.
Declarațiile publicate reflectă experiențe personale, nu generalizează și nu sunt modificate pentru un impact emoțional.
Ele conturează însă un tablou onest al dificultăților întâmpinate de o parte a românilor din Diaspora, într-un moment în care întoarcerea „acasă” este adesea privită ca soluția firească.
În materialele următoare, pe parcursul mai multor zile, vom publica, pe rând, aceste mărturii, unele sub protecția anonimatului, altele cu numele reale, așa cum au fost ele transmise.
Au plecat în Deva, după 3 ani de Irlanda
„Suntem o familie din Deva, cu un copil de șapte ani. Din punct de vedere financiar suntem bine, lucrăm amândoi, însă adaptarea este mult mai grea decât ne așteptam.”
Așa începe mărturia unui român care, după aproximativ trei ani petrecuți în Irlanda, a decis să se întoarcă în România, convins că experiența acumulată va face tranziția mai ușoară.
Primele dificultăți nu au fost legate de bani sau de locuri de muncă. El vorbește despre relațiile dintre oameni, despre răutate, invidie, lipsă de respect și o agitație constantă resimțită în viața de zi cu zi.
În mediul profesional pe care l-a găsit în România, spune că a întâlnit frecvent lipsă de educație și de profesionalism, inclusiv în poziții de management, iar sentimentul general a fost unul de negativitate.
Prin comparație, experiența trăită anterior în Irlanda este descrisă ca fiind una stabilă și predictibilă. Atât el, cât și soția sa s-au simțit respectați la locul de muncă, cu drepturi clare și apreciere profesională. Copilul s-a adaptat ușor la sistemul educațional, iar viața de zi cu zi a fost percepută ca fiind mai liniștită, într-un mediu cu oameni mai calzi și mai echilibrați.
Familia a locuit atât în Dublin, cât și în Newbridge, comitatul Kildare. Astăzi, deși situația lor financiară din România este stabilă, gândul reîntoarcerii în Irlanda există. Nu este însă o decizie ușoară, mai ales în contextul reluării de la zero: chirie, mutare, adaptare și noi începuturi.
Aceasta este una dintre primele mărturii dintr-o serie de declarații reale, publicate cu acordul celor implicați și, la cerere, sub protecția anonimatului.
Sistemul medical din România vs Irlanda
Andreea s-a întors în România în decembrie 2021, după câțiva ani petrecuți în Irlanda.
Mutarea nu a fost determinată de probleme financiare. Ea a continuat să lucreze remote pentru Irlanda, iar familia avea casă proprie în Constanța, ceea ce înseamnă că nu aveau de plătit chirie sau rate. Cu toate acestea, adaptarea a fost dificilă înapoi în România, iar după aproximativ șase luni au decis să revină în Irlanda.
Principalul motiv a fost sistemul medical.
Soțul Andreei suferă de o boală autoimună și a trecut printr-un transplant de rinichi. Deși intervenția din România a fost un succes, perioada de după externare a fost marcată de birocrație excesivă și drumuri repetate, inclusiv între Constanța și București, în condiții dificile pentru un pacient proaspăt operat. Chiar și după revenirea temporară în România, accesul la tratament și continuitatea îngrijirii au fost percepute ca nesigure.
În Irlanda, experiența a fost diferită.
Andreea descrie sistemul medical ca fiind predictibil și constant, cu suport inclusiv în afara programului obișnuit. În prezent, soțul ei face dializă peritoneală la domiciliu, o opțiune care nu este disponibilă în România. De asemenea, existența unui program de schimb de donatori, care poate reduce semnificativ timpul de așteptare pentru un transplant, a fost un argument decisiv pentru rămânerea în Irlanda.
Pe lângă sistemul medical, Andreea menționează și costul vieții din România, pe care l-a perceput ca fiind comparabil sau chiar mai ridicat decât în Irlanda, în special la nivelul cheltuielilor zilnice. Deși lipsa chiriei echilibra parțial situația, diferența de calitate a serviciilor a cântărit mai mult.
Familia s-a întors în Irlanda în iunie 2022 și locuiește în prezent în Limerick. Deși revenirea a presupus dificultăți legate de găsirea unei chirii, decizia este considerată una necesară. Andreea afirmă că motivele medicale sunt cele care îi țin în Irlanda și că, recent, a aplicat pentru cetățenie.
Adaptare vs Educație
Ana a plecat din România în 2011, împreună cu soțul și fiica lor, care avea atunci doar nouă luni.
Decizia a venit într-un moment dificil, după ce soțului i-a fost redus salariul în România, exact în perioada în care familia aștepta aprobarea unui credit prin programul „Prima Casă”. Refuzul băncii și sprijinul unui membru al familiei aflat deja în Irlanda au cântărit decisiv în alegerea de a pleca.
Primii ani în Irlanda au fost marcați de mutări succesive și încercări de a găsi un echilibru. Ana a rămas acasă cu copilul, iar adaptarea s-a dovedit dificilă, mai ales din punct de vedere emoțional. Dorul de familie, izolarea și schimbarea mediului au dus, după aproape doi ani, la decizia de a se întoarce temporar în România, împreună cu fiica. Soțul urma să li se alăture ulterior.
Revenirea în România nu a fost însă soluția așteptată.
Fără locuință proprie, familia a închiriat un apartament, copilul a fost înscris la creșă, iar Ana și-a căutat un loc de muncă. Veniturile obținute nu au reușit să acopere costurile lunare, iar timp de un an soțul a trimis bani din Irlanda pentru ca familia să se poată descurca. Ana descrie această perioadă ca una în care munca era suficientă doar pentru supraviețuire, fără perspectivă sau stabilitate.
Un episod care a cântărit decisiv în hotărârea de a pleca din nou a fost experiența trăită la creșa fiicei.
Deși era vorba despre o instituție cu program prelungit și cu taxă, Ana spune că a fost presată insistent să contribuie financiar la cadouri pentru educatoare. După ce a refuzat, copilul a fost tratat diferit, iar într-o zi a fost preluat de la creșă cu urme vizibile de agresiune. Discuțiile cu personalul nu au dus la nicio rezolvare.
În 2015, familia a decis să se întoarcă definitiv în Irlanda. Nici această mutare nu a fost ușoară, însă, în timp, lucrurile s-au stabilizat. Astăzi, Ana și familia ei au o casă, locuri de muncă stabile, iar fiica lor este elevă la secondary school. Irlanda a devenit „acasă” pentru copil, iar viața, deși presupune sacrificii și multă muncă, este percepută ca fiind echilibrată.
România rămâne importantă prin legătura cu familia rămasă acolo.
Regretul cel mai mare este timpul pierdut departe de părinți și sentimentul de pierdere acumulat în timp. Cu toate acestea, Ana afirmă că, privind înapoi, reîntoarcerea în Irlanda a fost cea mai bună decizie și că ar face aceeași alegere din nou.
Aceste relatări vor continua în zilele următoare.
Vrei să ne scrii despre experiența ta cu mutarea în România din Irlanda?
Contactează-ne!
Ne găsești și pe Facebook, iar dacă vrei să ne scrii pe Whatsapp, apasă AICI
