Știri 03 februarie 2018 – Informatia IRL – Portalul de informare al românilor din Irlanda

0

Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Un român a primit o sentință de închisoare cu suspendare de 4 luni și nu mai are voie să conducă pentru doi ani 

Ciprian Ungureanu de 32 de ani a trecut pe roșu și a intrat într-o mașină în care se afla un cuplu și trei copii. Victimele au fost rănite dar nu a fost nevoie de operații în timpul tratamentului. Românul la momentul accidentului avea în mașină și pe fiul său în momentul în care a trecut pe roșu.

Judecătorul David McHugh l-a condamnat pe Ungureanu la patru luni de închisoare suspendate pentru 12 luni și i-a interzis acestuia să mai conducă pentru 2 ani.
Accidentul a avut loc în decembrie 2016 în Finglas, când mașina lui Ungureanu a trecut pe roșu și a lovit în lateral un Ford Focus în care se aflau cele cinci persoane.
Cinci persoane din mașina lovită dar și fiul său care era în mașină cu el, au fost duse la spital.

Românul a cooperat cu autoritățile și a arătat că regretă faptele comise, dar nu a reușit să convingă judecătorul că are nevoie de permis, întrucât lucrează ca șofer, iar suspendarea permisului înseamnă că nu poate să muncească. Sursa herald.ie Ciprian Ungureanu – a trecut pe roșu și a lovit o mașină în care se aflau 5 persoane.

? Bărbat fără adăpost găsit mort pe o stradă din Dublin

Dublin Region Homeless Executive spune că bărbatul găsit decedat pe o stradă din Dublin ieri nu a mai intrat în legătură cu serviciile de asistență pentru persoanele fără adăpost încă din 2011. Serviciul a transmis condoleanțe familiei și spune că nu poate face mai multe comentarii legate de subiect în acest moment.

Bărbatul de aproximativ 50 de ani a fost descoperit pe Ryders Row în Dublin 1 ieri dimineață. Este primul deces al unei persoane fără adăpost în 2018. Anthony Flynn de la Inner City Helping Homeless spune că trebuie făcute mai multe lucruri pentru a ajuta persoanele fără adăpost: e nevoie de paturi suplimentare, noi facilități pentru ajutorarea persoanelor care dorm pe străzile din Dublin. Sursa breakingnews.ie

? Pensionar decedat într-un accident auto 

Un bărbat de aproximativ 70 de ani a murit în urma unui accident în care a fost implicat o singură mașină. Accidentul a avut loc ieri în Lakeview, Castleblayney, Co. Monaghan în jurul orei 1:45pm.

Șoferul, singurul care se afla în mașină, a fost declarat decedat la locul accidentului. Corpul acestuia a fost transportat la spitalul Our Lady of Lourdes din Drogheda unde va avea loc autopsia. Garda face apel la martori pentru ai contacta dacă au asistat la acest accident. Sursa breakingnews.ie

? Un polonez din Irlanda luptă împotriva extrădării 

Un polonez care luptă pentru evitarea extrădării sale din Irlanda, profită de problemele sistemului judiciar din Polonia și spune că dacă ar fi extrădat acesta nu ar avea parte de un proces corect acolo.

Artur Celmer locuiește în Irlanda de 10 ani, dar de nouă luni este în arest pe baza a trei mandate de extrădare emise de Polonia. Înalta Curte va lua o decizie în zilele următoare în acest caz. Polonezul este acuzat în Polonia de trafic de droguri.
Sistemul judiciar din Polonia a suferit ample modificări, modificări aspru criticate de Uniunea Europeană. Sursa thejournal.ie

? Bucurie și disperare pentru fanii U2 

Tristețe pentru mii de fani ai formației U2, după ce nu au apucat să-și cumpere online un bilet la unul dintre cele patru concerte pe care formația le ține în Dublin pe 3Arena în luna noiembrie. Biletele au fost vândute în câteva minute ieri dimineață.
Pe de altă parte toți cei care au optat pentru metoda așteptării la coadă la 3Arena, au fost răsplătiți cu bilete. Chiar dacă au așteptat câteva ore la casa de bilete, toți cei care au așteptat au reușit să cumpere bilete.

La scurt timp după ora 9, când toate biletele au fost vândute, bișnițarii au început deja să le posteze online cu prețuri de peste 700 de euro. Fanii sunt dezamăgiți că Guvernul nu face nimic pentru a stopa fenomenul de bișniță și spun că concertele devin evenimente la care merg doar cei care au mulți bani. Sursa newstalk.com

Știri din România – Informatia IRL

?? Site-ul oficial de turism al Romaniei, inchis pentru neplata. Noul ministru vrea sa plateasca deblocarea din banii lui

Romania.travel, site-ul oficial al turismului romanesc din ultimii ani, nu mai poate fi accesat pentru ca reprezentantii ministerului Turismului, care il au in administrare, nu au achitat taxa anuala pentru detinerea domeniului. Noul ministru de resort, Bogdan Trif, a declarat pentru Profit.ro ca nu exista cadrul legal pentru plata acestui domeniu, romania.travel, si ca o va achita din salariul lui.

“Nu cred asa ceva”, a fost prima reactie a noului ministru al Turismului, Bogdan Trif, cand a aflat ca site-ul nu functioneaza, ulterior revenind cu detalii.

“M-am interesat sa vad despre ce e vorba si site-ul nu functioneaza de la inceputul lunii ianuarie. Domeniul a fost luat pe persoana fizica si este administrat de Ministerul Turismului. Nu e cadrul legal sa-l platim, motiv pentru care o sa-l platesc eu din salariul meu de ministru, astfel incat luni sa functioneze din nou. Asta-i viata”, a spus Bogdan Trif. Sursa hotnews.ro

?? Peste 60 de noi cazuri de rujeola in ultima saptamana; numarul imbolnavirilor a ajuns la 10.623

Peste 60 de cazuri noi de rujeola s-au inregistrat in ultima saptamana, mai mult de 32 la suta dintre acestea fiind in Bacau. Numarul total al imbolnavirilor a ajuns la 10.623 de la debutul epidemiei in Romania, relateaza News.ro.

Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunta ca in ultima saptamana s-au inregistrat 64 de cazuri noi de rujeola in noua judete si in municipiul Bucuresti.

Peste 32 la suta dintre cazurile noi, respectiv 21, s-au inregistrat in Bacau, iar 19 cazuri au fost la Prahova. In Bucuresti s-au inregistrat 8 cazuri, in Botosani 5, in Braila si Ialomita cate 3, in Dambovita 2, iar in Galai, Constanta si Vaslui cate unul.

Potrivit statisticii CNSCBT, 10.153 de cazuri au aparut la persoane care nu s-au vaccinat deloc. Sursa hotnews.ro

?? Elevele care l-au filmat pe preotul care preda Religie la scoala din judetul Sibiu si l-au acuzat ca se masturba, mustrate si cu nota scazuta la purtare

Cele trei eleve care l-au filmat pe preotul care preda Religie la Liceul Tehnologic “Nicolae Teclu” din Copsa Mica si l-au acuzat ca se masturba au primit mustrare scrisa si au nota scazuta la purtare. Decizia a fost luata de catre Consiliul de Administratie al unitatii pentru ca imaginile au fost postate in mediul online fara acordul persoanei. Politistii anunta ca aspectele sesizate nu s-au confirmat. Sursa hotnews.ro

?? Cod galben de inundatii pe rauri din 15 judete, in vigoare de sambata dimineata

O atentionare cod galben emisa de hidrologi si vizand scurgeri importante pe versanti, viituri rapide si cresteri de debite pe unele rauri din cincisprezece judete a intrat in vigoare sambata dimineata, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor avertizand ca sunt posibile inundatii locale, relateaza News.ro.

Atentionarea cod galben emisa de hidrologi este in vigoare de sambata de la ora 9.00 pana duminica la ora 15.00, fiind preconizate scurgeri importante pe versanti, viituri rapide, cresteri de debite si niveluri cu posibile depasiri ale cotelor de atentie pe unele rauri, cu posibile efecte de inundatii locale, in judetele Alba, Arges, Arad, Bihor, Bistrita-Nasaud, Caras-Severin, Cluj, Dambovita, Gorj, Hunedoara, Maramures, Prahova, Satu Mare, Timis si Valcea. Sursa hotnews.ro

?? Aeroportul Timişoara, după anunţul Blue Air de retragere a unei curse: Nu a existat nicio comunicare directă prealabilă între factorii decizionali direct implicaţi

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara au anunţat, vineri, după anunţul companiei Blue Air privind retragerea cursei Timişoara – Iaşi, că activitatea se desfăşoară în baza unor contracte şi că până în momentul de faţă nu a existat nicio comunicare directă între cele două părţi, privind problemele apărute.

Într-un comunicat de presă, de vineri seară, al Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara (AIT) se arată că nu poate fi vorba de o creştere a tarifelor în decizia companiei Blue Air de a retrage cursa aeriană Timişoara- Cluj- Iaşi. Sursa news.ro

Știri Internaționale – Informatia IRL

? Igor Dodon anunta modificarea componentei Consiliului Suprem de Securitate. Declaratiile semnate de mai multe localitati pantru Unirea cu Romania, pe agenda urmatoarei sedinte

Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anuntat ca saptamana viitoare va semna decretul de aprobare a unei noi componente a Cosiliului Suprem de Securitate (CSS) si, imediat dupa aprobare, va fi convocata o sedinta a Consiliului pe a carei ordine de zi se va regasi subiectul privind declaratiile semnate de mai multe localitati pentru Unirea cu Romania, scrie Deschide.md, potrivit News.ro.

? Autorul atacului de anul trecut de la o moschee din Londra a fost condamnat la 43 de ani de inchisoare 

Un britanic gasit vinovat pentru atacul comis in iunie anul trecut in apropierea unei moschei din Londra, cand o camioneta a lovit un grup de credinciosi musulmani, a fost condamnat vineri la inchisoare pe viata, el fiind obligat sa execute minimum 43 de ani de inchisoare, anunta Reuters.

Darren Osborne (48 de ani) a capatat o obsesie in legatura cu musulmanii dupa ce a urmarit la BBC povestea unui copil abuzat sexual de un pakistanez stabilit in Marea Britanie. Sursa hotnews.ro

?Un bărbat a furat într-o noapte 800 de metri de asfalt 

Un hoţ îndrăzneţ a furat într-o singură noapte aproximativ 800 de metri de asfalt de pe un drum din China pentru a-l vinde şi a câştiga astfel o sumă de bani, conform unor informaţii publicate în presa chineză, transmite Agerpres.

Locuitorii din localitatea Sankeshu din provincia Jiangsu (est) au fost cei care au telefonat la poliţie pe 24 ianuarie pentru a semnala dispariţia misterioasă a segmentului de drum, potrivit China News Service.

Sătenii au bănuit iniţial că în zonă se efectuau lucrări de reabilitare a căii de acces. Însă, poliţia a descoperit curând un alt scenariu: un bărbat închiriase un buldoexcavator cu care a decupat drumul, apoi a încărcat bucăţile de pavaj în camioane şi le-a vândut unei companii de materiale de construcţii. Sursa digi24.ro

? Asasinarea unui tânăr sub ochii unor copii de şase ani bulversează Amsterdamul 

Asasinarea cu sânge rece, cu o armă automată, a unui tânăr în vârstă de 17 ani, sub ochii unor copii în vârstă de şase ani, bulversează Amsterdamul, un oraş tolerant în privinţa drogurilor, în care se poartă un crud război între ganguri, scrie AFP.

Doi bărbaţi înarmaţi şi mascaţi au pătruns şi au deschis focul, pe 26 ianuarie, către ora locală 19.00 (20.00, ora României), într-un centru comunitar din cartierul muncitoresc Wittenburg, unde Mohammed Bouchikhi le dădea lecţii de gătit unor copii în vârstă de şase ani, potrivit News.ro.

? Patru foşti militari turci acuzaţi de trădare în puciul eşuat primesc azil în Germania 

Patru militari turci acuzaţi de Ankara de faptul că au participat la tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, în Turcia, au obţinut azil în Germania, dezvăluie în ediţia de vineri săptămânalul Der Spiegel, scrie Reuters.

Această decizie împiedică eventuala lor extrădare către Turcia, unde sunt acuzaţi de trădare şi de apartenenţă la o organizaţie teroristă.

Unul dintre militari, fostul colonel Ilham P., era, la momentul puciului eşuat directorul Şcolii militare din Ankara, iar autorităţile turce îi atribuie un rol de prim-plan în tentativa de lovitură de stat. Sursa digi24.ro

? METEO IRLANDA ?

♏️ HOROSCOP ♉️

VĂRSĂTOR: O să primiţi mai multă atenţie decât de obicei, vi se fac şi cadouri, de zi aniversară, sau pentru că lumea vă iubeşte. Aveţi chef de plimbare, de distracţie, să vă vedeţi cu grupul de prieteni, cu rudele apropiate şi să vă plimbaţi, să vă duceţi la munte, la schi, la aptinaj.

PEŞTI: Simţiţi nevoia unei discuţii față-n față cu cineva care nu empatizează aşa cum aţi vrea, cu voi şi o să puneţi punctul pe i. Vă curtează nişte oameni să petreceţi ziua cu ei pe alte meleaguri, sau o fi un megaeveniment prin oraş la care sunteţi invitaţi de onoare şi n-aveţi loc de-ntors.

BERBEC: Poate-aveți dor de ducă şi să experimentaţi lucruri noi pe o pârtie de schi, să practicaţi sporuri de szon. Poate-abia acum sunteţi dispuşi să faceţi cunoştinţă cu cineva care vă poate fi companion de viaţă dacă aţi încheiat fosta relaţie şi vreţi să mergeţi înainte să vă vedeţi de viaţa voastră.

TAUR: Se poate să vă petreceţi seara la film, la un concert, vă invita cineva la teatru şi o să fie ceva special. O să gestionaţi în aşa fel timpul încât să v-ajungă şi pentru vizite, plimbări şi ca să vă ocupaţi un pic şi de casă, mai ales dacă aveţi musafiri după-amiază.

GEMENI: E posibil să apară cineva care să se simtă atras de voi că de un magnet şi să vă doriţi şi voi să vă cunoaşteţi mai îndeaproape. Se pare c-o s-aveţi curaj să-i daţi replică unei persoane care vă reproşează tot felul de lucruri şi odată spus tot ce vă deranjează, pe fiecare, o să vă-ntelegeți mult mai bine.

RAC: Se pare c-o să mai frecventaţi şi alte medii, să lărgiţi cercul cunoştinţelor, să aveţi diverse colaborări şi s-aveţi şi hobby-uri pe care să le cultivaţi. Revine cineva cu gânduri bune, să reluaţi o poveste de dragoste, o căsnicie şi să nu mai lăsaţi, de data asta, să se interpună cineva, să aveţi grijă ca relaţia să fie stabilă.

LEU: Se-ntâmplă ceva prin oraş şi o să daţi şi voi o raită pe-acolo să vedeţi ce e nou şi ce vi s-ar potrivi că preocupări extraprofesionale. Se poate să faceţi cunoştinţă cu cineva care vrea să fiţi împreună dar o să păstraţi o să păstraţi o distanţă, deocamdată pentru că n-aţi lămurit fosta relaţie, unii dintre voi.

FECIOARĂ: Un semn de dragoste, de apreciere din partea cuiva care să lipsit o vreme din viaţa voastră şi-acum vrea să fiţi din nou împreună. E un eveniment festiv, poate se căsătoreşte cineva din familie, sau dintre prieteni, şi e posibil să aflaţi din zbor şi despre o afacere în care v-aţi putea implica.

BALANŢĂ: Se poate să vă sune cineva drag şi s-o porniţi la drum, şi să vă-ntoarceţi mâine noapte, dacă nu e nicio urgenţă pe-acasă. Întâlnire cu cineva care vrea să lucraţi la un proiect care vă poate aduce bani frumoşi, dar se poate să fie şi de timp liber şi să v-aducă satisfacţii sufleteşti.

SCORPION: O să mai strângeţi relaţiile de familie odată cu nunta care va avea loc sau pentru că vă mutaţi în casă nouă, ori v-aţi găsit serviciu. Poate daţi o petrecere în cinstea cuiva, e o zi de naştere, sau se va naşte un copilaş în familia voastră, ori s-a-ntors de pe unde-a fost plecat cineva pe care îl iubiţi.

SĂGETĂTOR: Se poate să vă duceţi la un coktail, şi să vă asociaţi cu nişte oameni care vor pune umărul la proiectele de care sunteţi interesaţi. Vreţi să-ncepeți lucruri noi la care visaţi cine ştie de când, să călătoriţi să vă faceţi şi alţi prieteni, să cultivaţi un hobby, să daţi un refresh vieţii voastre.

CAPRICORN: Se poate să vă dea cineva înapoi nişte bani şi să aveţi cu ce să le faceţi cinste prietenilor la restaurant, la un film. Poate o să faceţi o selecţie printre prieteni c-o să realizaţi că unii dintre voi se eschivează de la reuniunile de grup, sau de la momentele în care le cereţi ajutorul.

Sursa: Pro TV

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. şi Dreptul Simeon; Sf. Prorociţă Ana

Greco-catolice
Dreptul Simeon şi profetesa Ana

Romano-catolice
Ss. Blaziu, ep. m.; Oscar, ep.; Simeon Bătrânul

Sfântul şi Dreptul Simeon, pomenit în calendarul creştin ortodox la 3 februarie, era un om drept şi credincios, care aştepta, ca şi alţi evrei, venirea lui Mesia.

Atunci când Maica Domnului, la patruzeci de zile după naştere, L-a adus pe Prunc la templul din Ierusalim să fie închinat Domnului, ca orice întâi născut de parte bărbătească, Dreptul Simeon a ieşit în întâmpinarea Pruncului, L-a luat în braţele sale şi a spus: “Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace. Că ochii mei văzură mântuirea Ta” (Luca 2; 29, 30).

Astăzi este pomenită şi Sfânta Prorociţă Ana, care fiind în templu la aducerea Pruncului Iisus, a dat şi ea mărturie despre faptul că El este Mesia cel aşteptat. “Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim” (Luca 2, 38).

Sfânta Prorociţă Ana era în vârstă de optzeci şi patru de ani şi numai câţiva ani de căsătorie a avut, trăind apoi în văduvie. Viaţa sa a petrecut-o în biserică, cu postul şi cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Sursa agerpres.ro

PUBLICITATE (reclama ta poate fi aici)

??? ? CARLA’S DREAMS IN DUBLIN ? ???
 Detalii despre spectacol ➡️ https://goo.gl/fSCLHx
Pagina evenimentului ➡️ https://goo.gl/6X9wGW
Bilete ➡️ https://goo.gl/24BaZ3