Știri 09 octombrie 2017 – Informatia IRL – Portal de informare al românilor din Irlanda

0

STIRI IRLANDA

? Nu sunt două numere pe aceeași bilă spune Loteria Națională

Pe rețelele sociale au apărut fotografii care arătau că pe o bilă apăreau două numere la extragerea loto de sâmbătă seara. Loteria națională a dat o declarație prin care asigură jucătorii că extragerea Lotto Plus 1 este una corectă, chiar dacă din fotografie se poate observa că pe o bilă ar fi inscripționate numerele 33 și 38. Loteria Națională explică faptul că este o iluzie cauzată de reflexia luminilor în timpul filmărilor și că numărul extras este 38. Sursa thejournal.ie

? Aproape 100 de plângeri la Garda legate de drone

Aproape 8,000 de drone sunt înregistrate legal în Irlanda, iar pentru folosirea lor au fost făcute aproape 100 de plângeri la Garda. Una dintre plângeri a dus la pedepsirea legală a unui utilizator conform unei legi legate de folosirea dronelor în 2015. Din 2015 toate dronele care cântăresc peste 1kg trebies înregistrate la Irish Aviation Authority, nu au voie să zboare mai aproape de 5km de un aerodrom și nu au voie să zboare la o înălțime mai mare de 122 de metri. Dronele nu au voie să zboare în zonele urbane, deasupra grupurilor de oameni și în spațiile aeriene controlate de armată. Utilizatorii acestor drone au nevoie de licențe și chiar de un certificat de pilot.  Sursa breakingnews.ie

? Doctori necalificați fac operații chirurgicale de mare risc. 

Viața pacienților este pusă unui risc crescut datorită unor doctori care fac operații chirurgicale complicate deși nu sunt calificați pentru a face acest tip de operații, avertizează doctorii chirurgi calificați. Dr. Orla Franklin, cardiologist la spitalul Our Lady din Crumlin, spune că acet tip de chirurgi operează de regulă în spitale mici din zonele rurale. Sursa independent.ie

? Aproape 11.000 descoperiri de droguri făcute în închisorile din Irlanda

Cele aproape 11,000 de descoperi care includ atât droguri ilegale dar și medicamente ce se dau de regulă pe rețetă au fost făcute de autoritățile din Irlanda de Nord și Irlanda în ultimii șapte ani. Dintre acestea 8.524 de confiscări au fost făcute în Republica Irlanda în cele 14 închisori între 2010 și iulie 2017. Închisorile Montjoy din Dublin și Maghaberry din Co. Antrim au înregistrat cele mai mari capturi de droguri.  Sursa irishtimes.com

? Crește salariul minim pe economie

Miniștrii vor semna astăzi o creștere a salariului minim pe economie cu 30 de cenți. Anunțul vine doar cu o zi înaintea anunțării Bugetului și va urca salariul minim legal în Irlanda la 9.55 euro pe oră. Creșterea a fost recomandată de Low Pay Commission și după ce va fi anunțată formal în Buget, va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018. De această mărire care reprezintă o creștere de 3.2% a salariului minim vor beneficia aproximativ 150.000 de persoane. Sursa herald.ie

? Tayto Park schimbă regulile pentru a evita accidentele

Tayto Park a schimbat modalitatea prin care se vor face rezervările pentru perioada de Halloween, pentru a evita accidentele similare celui de anul trecut când scările de lemn au cedat sub greutatea vizitatorilor, ducând la internarea a nouă persoane. Persoanele care vor să viziteze astăzi cel mai popular parc de distracții din Irlanda din Ashbourne, Co. Meath, vor trebui să-și aleagă un orar fix în care să meargă acolo pentru a evita aglomerația. Anul trecut pe 22 octombrie mai mulți vizitatori așteptau să intre la House of Horrors când scările s-au rupt. Sursa herald.ie

ȘTIRI din ROMÂNIA

? Doar jumătate dintre români verifică dacă ştirile sunt adevărate

Ştirile false se răspândesc ca vântul, a avertizat astăzi un jurnalist cunoscut, la o prelegere ţinută la Bucureşti. Sunt extrem de periculoase, ne pot schimba ideile şi chiar rezultatul unui vot, şi de aceea trebuie să învăţăm să avem răbdare şi discernământ înainte să ne năpustim asupra unei informaţii, oricât de scandalos ar suna ea.
Brînduşa Armanca – jurnalist: „Deşi românii par conştienţi de expunerea lor la ştiri false, 9 din 10 susţinând că li se întâmplă să descopere că o ştire pe care iniţial o considerau adevărată este falsă, doar jumătate din ei verifică veridicitatea informaţiilor. Majoritatea continuă să folosească aceleaşi canale pe care au descoperit ştiri false.”

Este concluzia la care a ajuns jurnalistul şi profesorul universitar Brînduşa Armanca după ce a studiat impactul şi răspândirea ştirilor false. Nu doar noi românii suntem expuşi. Un exemplu vine din Marea Britanie: reportajul realizat de Sky News despre traficaţii de arme de la noi din ţară. Sursa digi24.ro

? Primii pelerini au sosit deja la Iași pentru Sfânta Parascheva

Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi la Iaşi în urmoarele zile la cel mai mare pelerinaj religios al anului, de Sfânta Parascheva. Primii au ajuns deja, deşi oficial manifestările religioase nu vor începe decât marţi.
Primele autocare cu pelerini au ajuns deja în Iaşi. Au vrut să evite aglomeraţia din următoarele zile, numai că … rândul la moaşte era deja făcut.

„120 de persoane suntem şi venim din comuna Stănişeşti a judeţului Bacău”, spune o femeie.

„Am vrut să ajungem, ne-am dorit să ajungem să ne rugăm pentru copii”, explică o alta.

„Noi am venit mai din timp că nu aveam alt transport decât acum”, arată o a treia.

Oficial, pelerinajul, va începe marţi. În curtea Mitropoliei e însă deja forfotă. Sursa digi24.ro

? Klaus Iohannis tine luni dimineata un discurs la Adunarea Parlamentara a NATO

Presedintele Klaus Iohannis participa luni dimineata la cea de-a 63-a sesiune anuala a Adunarii Parlamentare NATO, ce are loc la Bucuresti si va tine, incepand cu ora 9.00, o alocutiune la Palatul Parlamentului.

Tot luni, incepand cu ora 11.45, seful statului il va primi pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Palatul Cotroceni. Dupa ce cei doi lideri vor avea convorbiri oficiale vor fi facute declaratii de presa comune. Sursa hotnews.ro

? Ludovic Orban, asteptat luni la Inalta Curte

Presedintele PNL, Ludovic Orban, este asteptat, luni, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde este programata audierea sa in dosarul in care este acuzat ca ar fi cerut bani omului de afaceri Tiberiu Urdareanu pentru campania electorala la alegerile locale din vara anului 2016.

Procesul se afla in faza de apel, dupa ce Ludovic Orban a fost achitat in prima instanta, pe 31 ianuarie, pentru savarsirea infractiunii de folosire a influentei in scopul obtinerii unor foloase necuvenite.

Potrivit DNA, pe 1 martie 2016, Orban l-a contactat pe Urdareanu, solicitandu-i sprijin financiar pentru campania electorala la alegerile locale din vara anului trecut, in care acesta fusese nominalizat de PNL sa candideze la functia de primar al municipiului Bucuresti. Sursa hotnews.ro

ȘTIRI INTERNAȚIONALE

? Rectorul seminarului Legiunea lui Hristos din Roma paraseste preotia dupa ce s-a aflat ca avea o familie secreta

Fostul rector al importantului seminar Legiunea lui Hristos din Roma paraseste preotia dupa ce a recunoscut ca are o familie secreta, inclusiv doi copii, lucru pe care l-a ascuns de autoritatile romano-catolice, scrie Telegraph.

Conservatorul ordin catolic a anuntat weekendul acesta ca parintele Oscar Turrion, un popular preot spaniol in varsta de 49 de ani ce a fost numit rector in 2014, va renunta la preotie pentru a petrece mai mult timp cu familia pe care avut-o clandestin pana acum. Sursa hotnews.ro

? Turcia si SUA si-au suspendat serviciile reciproce de acordare a vizelor

Turcia si SUA si-au suspendat serviciile reciproce de acordare a vizelor, ambasada Turciei la Washington anuntand ca trebuie sa reevalueze angajamentul Guvernului SUA in ceea ce priveste siguranta misiunii si a personalului, la putin timp dupa ce ambasada americana la Ankara a facut un anunt foarte asemanator, transmite BBC, citat de news.ro.

Disputa intervine dupa ce un angajat al consulatului american din Istanbul a fost retinut saptamana trecuta, fiind acuzat de legaturi cu clericul Fethullah Gulen, acuzat de regimul de la Ankara pentru lovitura de stat esuata, de anul trecut. Washingtonul a condamnat actiunea autoritatilor turce, pe care a calificat-o ca fiind lipsita de fundament si ca pericliteaza relatiile bilaterale. Sursa hotnews.ro

? Donald Trump a castigat alegerile datorita Facebook (fostul sau director de campanie pentru tehnologii digitale)

Reteaua sociala Facebook a determinat victoria actualului presedinte al SUA, Donald Trump, la alegerile din 2016, in timp ce Twitter i-a servit pentru a vorbi cu oamenii, a apreciat duminica Brad Parscale, fostul director de campanie pentru tehnologii digitale al lui Trump intr-un interviu pentru CBS, citat de portalul francez 20minutes.fr., scrie Agerpres.

Faptul ca retelele sociale au jucat un rol esential in succesul miliardarului in toamna anului trecut nu este o noutate, ca dovada numeroase rapoarte privind abuzul de “stiri false”, dar este mai putin obisnuit sa auzi ca cel care a dirijat respectiva strategie sa o descrie in detaliu, asa cum a facut Brad Parscale la CBS, intr-o emisiune difuzata duminica seara.

? Rusia amenință cu represalii împotriva presei americane

Diplomația rusă a amenințat duminică cu represalii la adresa mijloacelor de comunicare americane dacă activitățile postului RT (fostul Russia Today, acuzat adesea că servește drept organ de propagandă al Kremlinului) în SUA vor fi îngrădite de către Washington, transmite EFE, citată de Agerpres.
„Tot ceea ce se face legat de RT pe teritoriul american, după ce o vom califica drept o limitare a activităților (postului), putem face și noi împotriva presei și ziariștilor americani în Rusia”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Ea a dat asigurări că Moscova nu va face distincție între mediile publice, acelea care primesc vreun fel de finanțare de la stat și cele complet private. Sursa digi24.ro

? Miting pentru unitatea Spaniei în capitala Cataloniei

Sute de mii de oameni care se opun secesiunii Cataloniei au umplut duminică străzile din Barcelona pentru a-şi face auzită vocea. Ei au ieşi la miting într-o atmosferă festivă şi au făcut un apel la dialog şi la respectarea legii.
În mijlocul protestarilor a fost şi scriitorul Mario-Vargas Llosa, de origine peruană, dar care are cetăţenie spaniolă. Câştigător al premiului Nobel pentru literatură în 2010, Llosa a trăit în Barcelona în anii 70 şi acum pledează pentru unitate în Peninsula Iberică.

? METEO IRLANDA ?

O zi cu cer variabil și cu o aversă posibilă spre seară. Temperaturile maxime astăzi ajung la 15 grade.

Sursa: accuweather

[socialpoll id=”2464087″]

PUBLICITATE

Dan Bălan în Dublin!

Pe 28 octombrie Dan Bălan va încânta publicul din Dublin cu un spectacol live în cel mai celebru club din Dublin: The Wrights Venue.

Biletele se pot procura de pe Eventbrite sau puteți contacta organizatorul Best From Romania. 

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Calendarul ortodox:

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi pe Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu, pe Sfântul Cuvios Andronic și Atanasia, soția sa († sec. V).

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli chemați de Mântuitorul la propovăduirea Evangheliei în toată lumea. El a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în multe țări din Orient, primind moarte martirică, prin răstignire.

Sfântul Cuvios Andronic și Atanasia, soția sa († sec. V)

Sfântul Andronic a trăit în Antiohia Siriei în timpul împăratului Teodosie cel Mare (379-395). Fiind căsătorit, a avut doi copii pe care i-a pierdut în urma unei boli. Astfel, și-a împărțit averea săracilor și a plecat împreună cu soția sa la Locurile Sfinte, apoi în Alexandria Egiptului.

Atanasia, soția sa, a intrat într-o mănăstire de maici din Tebaida, iar Sfântul Andronic a rămas la schitul cuviosului Daniil, în apropiere de Alexandria. După 24 de ani petrecuți în mănăstire, Sfântul Andronic și Sfânta Atanasia au trecut la Domnul.

 

Calendarul romano-catolic: Ss. Dionisie, ep. şi îns., m. *; Ioan Leonardi, pr. *; Abraham, patriarh