Știri din Irlanda – Informatia IRL
? Doi turiști americani au murit într-un accident în Kerry
Doi turiști americani au murit ieri într-un accident într-o zonă populară pentru turiști: Gap of Dunloe în co. Kerry.
Cei doi se aflau într-o trăsură, când aceasta a părăsit carosabilul și a câzut aproximativ 6 metri.
Turiștii din Statele Unite, în vârstă de aproximativ 60 de ani, făceau parte dintr-un grup mai mare de turiști care stăteau la un hotel în Killarney.
Calul care trăgea trăsura a fost grav rănit și a trebuit să fie ucis. Vizitiul care conducea trăsura a scăpat nevătămat.
Trăsura cu două roți este un mijloc de transport extrem de popular în zonă și este folosită încă din epoca Victoriană pentru a transporta turiștii de la Brandon Cottage pe drumul extrem de îngust al pasului MacGillycuddy până la Kate Kearney’s Cottage. Sursa breakingnews.ie
? Două persoane arestate după ce au lovit cu mașina un ofițer Garda
Ofițerul efectua un filtru de control când a fost lovit de o mașină 4×4.
Incidentul a avut loc ieri dimineață la podul Baggot Street. Conform informațiilor mașina fusese implicată în mai multe incidente în zonele Maken Street și Grand Canal Street. Când ofițerul a încercat să oprească mașina, șoferul a intrat direct în el după care și-a continuat drumul până în zona Waterloo Road unde s-a izbit de un zid.
Cele două persoane din mașină, un bărbat și o femeie au încercat să fugă dar au fost prinși la scurt timp și în prezent sunt reținuți la secția Garda Irishtown. Ofițerul a fost internat cu răni la mâini și la picioare. Sursa breakingnews.ie
? Asigurarea auto i-a crescut cu 15.000 de euro într-un an
Un proprietar de pub din Slane a rămas fără cuvinte când a primit cotația pentru asigurare de la Liberty Insurance: 19.000 de euro. Aceiași asigurare în 2016 era 800 de euro. Șoferul conduce o mașină Toyota Avensis de 2007 1.6 litri.
Când a sunat la compania de asigurări crezând că este o greșeală, asiguratorii l-au asigurat că nu este o greșeală pentru că are două accuzații de accidente care au dus compensații pentru rănirea șoferilor.
Publicanul spune că a lovit de două ori foarte ușor două mașini, una în Navan și una în Slane, dar în ambele cazuri mașinile abia dacă au fost puțin zgâriate iar șoferii erau bine. Într-un caz chiar un ofițer Garda a asistat la accident dar i-a lăsat pe cei doi șoferi să schimbe detaliile asigurărilor. Sursa breakingnews.ie
? O familie riscă să piardă concediul din cauză că pașaportul unui copil nu va fi gata la timp
Familia acuză serviciul de pașapoarte dar și compania An Post de dezinformare. El spune că în momentul în care a aplicat pentru pașaportul fetiței i s-a spus că 19 zile lucrătoare sunt suficiente pentru a primi pașaportul.
Familia are un concediu programat și biletele de avion cumpărate pentru 19 aprilie, iar când bărbatul a verificat stadiul aplicației, a avut surpriza să afle că pașaportul va fi gata pe 23 aprilie, la 4 zile după data când ar trebui să plece în concediu.
În zadar a încercat să contacteze oficiul prin telefon sau email, pentru că este aproape imposibil. După o oră de așteptare a reușit să intre în legătură cu un oficial de la serviciul de pașapoarte prin intermediul serviciului de chat online, iar acesta i-a spus că din cauză că este primul pașaport al fetiței eliberarea lui va dura mai mult decât în alte cazuri. Bărbatul acuză că nimeni nu i-a spus acest lucru. Sursa thejournal.ie
? O fetiță de numai un an a căzut de la etajul trei
Garda a început o anchetă pentru a afla cum o fetiță de numai un an a căzut de la etajul trei. Tragicul accident a avul loc aseară în jurul orei 6 pm în Tyrellstown, Dublin.
Fetița a fost transportată cu răni extrem de grave la Temple Street Children’s Hospital.
Deși ofițerii Garda au deschis o anchetă, informațiile inițiale indică faptul că a fost un tragic accident și nu există nimic care să sugereze ceva suspicios. Sursa independent.ie
Știri din România – Informatia IRL
?? Premiu internațional important și 50.000 de euro pentru Mircea Cărtărescu
Scriitorului român Mircea Cărtărescu i-a fost decernat luni la Buenos Aires Premiul Formentor pe anul 2018 ca recunoaştere pentru ansamblul operei sale care obligă la o reconsiderare a „condiţiei existenţiale” extinzând în acelaşi timp „limitele ficţiunii”, potrivit deciziei juriului, transmite EFE.
„În opera sa evidenţiază realitatea cartografierii memoriei, libertatea imaginaţiei şi pulsiunea dorinţelor”, a apreciat juriul, din care au făcut parte Alberto Manguel – laureatul ediţiei precedente -, Francisco Ferrer Lerín, Andrés Ibáńez, Aline Schulman, şi preşedintele Formentor, Basilio Baltasar.
După două zile de deliberări cu uşile închise în Casa de Victoria Ocampo din capitala Argentinei, unde în 1930 se înfiinţa legendara revistă literară Sur, membrii juriului au anunţat public luni decizia în Biblioteca Naţională din oraş, în cadrul unui eveniment la care a participat şi ministrul culturii din Argentina, Pablo Avelluto. În decizie, comunicată de Baltasar, juriul a evidenţiat puternica capacitate narativă a lui Cărtărescu, născut la Bucureşti, în 1965, şi „extraordinara sa cunoaştere a bibliotecii universale”.
În timpul ceremoniei, preşedintele premiului Formentor a citit un text trimis de scriitorul român după ce i s-a comunicat că a primit premiul, pe care l-a acceptat „în cel mai smerit mod cu putinţă şi cu umilă emoţie” şi s-a declarat „extrem de onorat”. „Smerenia mea se accentuează când mă compar cu scriitorii străluciţi care au fost premiaţi înaintea mea, pe care nu doar că-i respect, ci au fost şi maeştrii mei în multe sensuri”, se menţionează în mesajul transmis de Cărtărescu, potrivit EFE. Sursa digi24.ro
?? Locurile de grătare de lângă Capitală, pline. Taxele plătite de bucureșteni
În a doua zi de Paşte, mii de romani au făcut ce ştiu ei mai bine, adică şi-au golit frigidere, de această dată în portbagaj, şi au pornit voioşi la iarbă verde. În scurt timp, micii au zâmbit în soare, iar cetina a prins miros de fum.
Vestea bună este ca amatorii de ieşiri în natură par să aleagă tot mai frecvent spaţiile amenajate. E o cheltuială în plus, dar şi un semn de civilizaţie.
Micul e marele câştigător, după o zi în care românii au respectat datina şi nu s-au clintit de la masă. Răsăritul i-a prins dornici de ducă, aşa că au îndesat masa pliantă în portbagaj şi au plecat la pădure.
”Am prins aerosolii dimineaţă, am zis că o să fie omor… Carnea e încă îngheţată… Ne-am pregătit cu cozonaci, cu carne şi am venit să ne reunim cu toţi prietenii. Vreo 20 suntem, cam aşa”, spun câțiva bucureșteni.
Câtă frunză, câtă iarba au venit pe pajiştea de la Cernica experţii în grătare. Înainte de prânz, am parcurs cei 8 km de la ieşirea din Bucureşti şi până aici în 50 de minute. Taxa de parcare pentru o maşină este 10 lei, taxa de acces pentru adulţi este 5 lei şi încă 15 lei costă închirierea unei mese. Nu-i de mirare că toţi sunt nerăbdători să înalţe spre cer aromele care pleacă din jar.
?? Un tânăr a căzut cu maşina de pe podul Grant din Capitală
Un şofer de 24 de ani a ajuns marţi noapte cascador fără voie, în Capitală.
Tânărul era singur în maşină în momentul în care, pe Podul Grant, a pierdut controlul volanului într-o curbă.
A lovit parapetul de metal de pe marginea şoselei şi a căzut aproximativ un metru în gol. Când a aterizat pe pământ, bărbatul a rămas blocat în automobil şi a avut nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare.
Tânărul a fost preluat apoi de o ambulanţa şi transportat la spitalul Elias, unde i se vor recoltă şi probe biologice, pentru a se stabili dacă a consumat sau nu alcool. Sursa: Pro TV
?? Clisura Dunării, plină de turişti chiar înainte să înceapă sezonul oficial
Clisura Dunării este colţul de răi din România unde fluviul întâlneşte muntele. Deşi sezonul se va deschide abia la sfârşitul lunii pentru proprietarii de pensiuni, primul val de oaspeţi a venit deja.
Deşi sezonul se va deschide abia la sfârşitul lunii pentru proprietarii de pensiuni, primul val de oaspeţi a venit deja. Preţurile decente şi peisajul de poveste merg mână în mână şi cu o altă oferta: inegalabila ciorbă de peşte.
O plimbare pe Dunăre de aproximativ 30 de minute costa 35 de lei. Barcagiul este şi ghid pentru turişti. Însă, în faţa unei spectacol al naturii care te lasa mut, ce nevoie ai mai avea de explicaţii? De neratat sunt Manăstirile Sfânta Ana şi Mraconia, aflate pe malul stâng al Dunării de unde se poate observa cel mai frumos defileu de pe tot întinsul fluviului.
Ca de obicei însă, zona Cazanelor, de o fumusete sălbatică, ce nu a putut fi îmblânzita niciodată, este cea mai căutată. Aici fluviul parcă fierbe şi, pe vremuri, stăpânul lui era regele peştilor: morunul.
Aerul tare al Dunării îţi face şi poftă de mâncare. Iar dacă eşti pe Clisură nu poţi să ratezi borşul de peşte. Sursa protv.ro
?? O fetiță de trei ani este căutată de polițiști, după ce a dispărut în Oltenița
Polițiștii oferă toate informațiile despre înfățișarea fetiței și roagă cetățenii să apeleze 112 în cazul în care au văzut-o pe micuță în ultimele zile.
„Poliţiştii din Călărași caută o copilă, de 3 ani, care a dispărut la data de 9 aprilie, din Oltenița, județul Călărași. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea ei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112.
Fetița se numește Colgiu Giulia Ionela Gabriela, are aproximativ 90 cm, ten deschis, păr șaten, drept, ochi căprui.
La momentul dispariției, aceasta purta o vestă roșie cu glugă, un tricou alb și o pereche de pantaloni gri.
Rugăm persoanele care deţin informaţii utile în vederea identificării acesteia să sune la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie”, potrivit unui comunicat al MAI. Sursa digi24.ro
Știri Internaționale – Informatia IRL
? Un autobuz a căzut în gol 60 de metri. 27 de copii au murit
27 de copii, cei mai mulţi cu vârste sub zece ani, doi profesori şi şoferul autobuzului şi-au pierdut viaţa. Mai mulţi copii sunt în stare gravă, la spital.
Autobuzul a căzut mai mult de 60 de metri, iar operaţiunea de salvare a fost una dificilă.
Regiunea în care a avut loc accidentul este una muntoasă, în care au loc adesea tragedii de acest fel.
Un raport indian din 2016 arăta că 40.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie. Sursa digi24.ro
? Donald Trump, după ce FBI a percheziționat biroul avocatului său: „Un atac împotriva ţării noastre”
Donald Trump a reacționat furios, luni, la anunţul unei percheziţii efectuate de FBI în birourile lui Michael Cohen, avocatul său personal şi cel care a plătit o actriţă de filme porno pentru a păstra tăcerea asupra unei presupuse legături cu preşedintele, transmite Agerpres.
„Este o ruşine! O adevărată ruşine! Este un atac împotriva ţării noastre”, a izbuncit cu mânie preşedintele american în prezenţa principalilor responsabili militari ai Statelor Unite reuniţi la Casa Albă pentru a discuta despre dosarul sirian.
Această spectaculoasă percheziţie a fost lansată „în parte la cererea” procurorului special Robert Mueller care anchetează asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale americane, potrivit avocatului lui Cohen, Stephen Ryan.
„Vorbim despre Siria, vorbim despre lucruri serioase şi am această vânătoare de vrăjitoare (…) care durează de peste 12 luni, puteţi spune chiar că a început în ziua în care am câştigat nominalizarea”, a continuat liderul de la Casa Albă într-o avalanşă neîntreruptă de cuvinte.
„Vă pot spune că multe persoane sunt furioase!”, a adăugat el.
? Turişti ucişi în autocar de crengile unui copac
Doi turişti au murit în Malta şi alţi 50 au fost răniţi după ce autocarul descoperit cu care mergeau a lovit crengile unor copaci, în Zurrieq.
Tragedia a avut loc în apropiere de capitala Valletta, pe un drum folosit adesea de turişti. Presa locală a scris că pomul lovit de autocar ar fi fost îndoit de o furtună în weekend.
Printre răniți se numără și mai mulți copii, dintre care doi în stare gravă.
Toate victimele se aflau la nivelul superior al vehicului, cel fără acoperiş, şi au fost coborâte cu o macara.
Circulaţia pe drumul unde a avut loc accidentul a fost închisă, cât timp s-a desfăşurat operaţiunea poliţiei, medicilor şi pompierilor.
Medicii maltezi au cerut oamenilor să vină şi să doneze sânge pentru răniţii aflaţi în spitale. Sursa digi24.ro
? „Stop Soros!”: În Ungaria, miliardarul va fi „interzis” prin lege
Purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar al Fidesz (de guvernământ în Ungaria), Janos Halasz, a declarat luni într-un interviu că alianţa de guvernare, cu o majoritate de două treimi, va putea să adopte fără probleme legea „Stop Soros”, care are ca scop să îngrădească activităţile organizaţiilor neguvernamentale promigraţie, informează MTI.
Parlamentul ar urma să se reunească în această lună astfel încât procesul legislativ să se încheie în mai, a spus Halasz. „Nu există nicio îndoială: este o chestiune de suveranitate şi de securitate a ţării”, a adăugat el. Sursa digi24.ro
? Ungaria: Viktor Orban avertizează UE că „lucrurile nu mai pot continua aşa”
Premierul Ungariei, naţionalistul Viktor Orban, ieşit întărit după ce a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative de duminică, a avertizat luni Uniunea Europeană că „lucrurile nu mai pot continua aşa”, transmite EFE.
„Nu ne înfruntăm cu Europa. Vrem o Uniune Europeană de succes şi puternică, dar pentru aceasta trebuie ca toţi să putem spune ceea ce ne deranjează”, a declarat Orban la televiziunea Echo Tv. Pentru şeful guvernului de la Budapesta, rezultatul de duminică, în care partidul său, Fidesz (conservator), a obţinut aproape 50% din voturi, a convins „întreaga Europă că lucrurile nu mai pot continua aşa”.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a declarat luni într-un interviu pentru BBC Radio 4, citat de agenţia MTI, că Ungaria a acţionat pentru a aborda „cu realism” principalele probleme europene, precum disputa referitoare la viitorul Uniunii Europene.
Răspunzând unei întrebări despre politica viitorului guvern de la Budapesta faţă de UE, Kovacs a declarat că, în 2015, ungurii au fost martori la traversarea ţării lor de către 400.000 de imigranţi şi au fost conştienţi de faptul că, fără măsurile ulterioare adoptate de executivul ungar, acelaşi flux de migranţi s-ar fi repetat „lună de lună, an de an”. Sursa digi24.ro
? METEO IRLANDA ?
♏️ HOROSCOP ♉️
BERBEC: Poate va trebui să reactualizaţi un card bancar, buletin, paşaport, permis de orice fel, ca să nu vi se limiteze accesul pe nicăieri. Sunt multe lucruri pe care va trebui să le treceţi în revistă, să vă achitaţi de nişte obligaţii de care uitaserăţi şi o să fiţi cu toate, la zi, pregătiţi să luaţi startul într-o nouă aventură profesională sau personală.
TAUR: O să apară cineva care să vă dea de-nţeles c-aţi putea forma un cuplu şi dacă găsiţi compatibilitate o să răspundeţi avansurilor. O să vă bucuraţi de mai multă susţinere din partea unor oameni care sunt cuceriţi de felul vostru de a fi şi o să aveţi o stare de spirit foarte sus.
GEMENI: O să refaceţi grupul de prieteni cu care plecaţi, în general, pe undeva sau vă duceţi la o sală de sport, ori aveţi altfel de preocupări comune. Poate vă interesaţi mai îndeaproape de alt serviciu, de avantajele pe care le-aţi putea avea şi o să negociaţi până vă puneţi de acord în toate privinţele, nu semnaţi din prima.
RAC: Poate reuşiţi să cădeţi la pace cu cineva cu care vă judecaţi şi o să-ngropati securea războiului, o să fie linişte şi pace la voi. O să vă programaţi o audienţă, să cereţi nişte înlesniri, şefilor, sau o fi vorba despre un împrumut pe care-l cereţi în scris unei bănci, să vă luaţi casă, maşina, poate vă căsătoriţi.
LEU: E cineva care vrea să petreceţi mai mult timp împreună şi să construiţi pas cu pas o relaţie, ca să vă meargă bine de-acum încolo. Poate va trebui să faceţi nişte reparaţii pe-acasă, ori altceva care ar aduce un plus de eleganta interiorului locuinţei, dacă nu cumva construiţi un garaj, un atelier de lucru.
FECIOARĂ: Poate plecaţi pe undeva la rude, la prieteni, dacă n-aţi reuşit de Paşte, şi o să vă prindă bine să strângeţi rândurile. O să faceţi rost, încet, încet de toate sumele de bani pe care le-aţi tot cerut, dar vă erau refuzate, sistematic şi o să strângeţi un capital, se va rezolva acest aspect.
BALANŢĂ: Poate v-aţi mai gândit zilele astea şi o să ştiţi dacă vreţi s-o porniţi într-o aventură sentimentală sau staţi în banca voastră, deocamdată. O să primiţi răspunsurile pe care le-aşteptaţi de la sfârşitul lunii trecute şi o să vedeţi ce faceţi cu serviciul, şcoală, ce decizii o să luaţi.
SCORPION: Le puteţi trimite câte ceva unor rude sau prieteni care n-au dus-o prea bine financiar şi n-au pregătit mare lucru zilele-astea. O să vă faceţi timp şi pentru voi, să vă duceţi la doctor, la analize medicale, sau dacă le-aţi făcut, deja, poate-i convingeţi pe ai voştri să facă un control medical.
SĂGETĂTOR: Poate vă-ncântă cineva cu o colaborare şi-or să vă prindă bine banii pe care i-aţi pune deoparte pentru vacanţă de vară. Poate-o s-aveţi o discuţie între patru ochi cu persoana de la care aveţi mari aşteptaţi, din punct de vedere afectiv şi o să vedeţi încotro duce relaţia voastră.
CAPRICORN: Se poate să reluaţi căutările, să vă cumpăraţi casă, ori maşina, sunt nişte lucruri pe care le urmăriţi dinainte de sărbători. Se poate să daţi drumul unui proiect care o să se desfăşoare pe o perioadă mai lungă de timp şi o să aveţi asigurat câştigul, tot aşa, a la longue.
VĂRSĂTOR: Un rest de bani pe care vi-l promiseseră şefii o să vă parvină azi, mâine, dacă nu e chiar salariul. O să primiţi un cadou, e cineva căruia i-a fost dor de voi şi o să vină cu un gest cu care o să vă cucerească, şi-o să-i răspundeţi cu aceeaşi monedă.
PEŞTI: Poate veţi semna un act adiţional să perfectaţi o înţelegere cu nişte angajatori, şi o să aveţi parte de câştiguri, o să fie echitabil. Poate se iveşte ocazia să-i cereţi o mărire de salariu şefului, sau o primă, câteva zile libere pentru orele suplimentare, ca să nu fi muncit gratis, e dreptul vostru.
Sursa: Pro TV
RECLAMA TA POATE FI AICI (CONTACTEAZĂ-NE)
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sfintele Paşti; Sf. Mc. Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima
Greco-catolice
A III-a zi de Paşti. Sf. m. Terentie, Maxim, Macarie, Pompei, African şi cei împreună cu ei; Sf. Gemma Galgani
Romano-catolice
Ss. Apoloniu, pr. m.; Macarie
Sfinții mucenici Terentie, Pompie, African, Maxim († 250) – Împăratul Deciu (249-251) a poruncit ca și în Africa să fie uciși toți creștinii care nu vor jertfi idolilor. Acolo era conducător Fortunian. Un număr de patruzeci ce creștini s-a hotărât să moară pentru Mântuitorul Hristos. Fortunian a încercat să-i convingă să jertfească zeilor.
Sfinții nu au dorit acest lucru și au fost torturați, în cele din urmă suferind moarte martirică. Alături de ei au primit cununa muceniciei și ceilalți 36 împreună mărturisitori ai lui Hristos.
Sfântul noul mucenic Dima – A pătimit în Smirna (Asia Mică) în anul 1363 și s-a săvârșit prin sabie.