Știri 13 aprilie 2018 – Informatia IRL – Portalul de informare al românilor din Irlanda

0

Știri din Irlanda – Informatia IRL

? 42 de noi școli vor fi construite în următorii 4 ani

Ministrul Educației, Richard Bruton, va face acest anunț astăzi.

Dintre aceste 42 de școli, 26 vor fi școli primare iar 16 post-primare.

Majoritatea lor vor fi construite în Dublin și în comitatele încojurătoare Dublinului: Wicklow, Meath și Kildare. Ceea ce este și mai interesant, este că părinții vor putea să voteze online pentru patronajul acestor școli. Ministerul Educației vrea să ridice bariera religioasă din sistemul educațional și părinții vor putea vota în această chestiune încă dinaintea finalizării acestor școli.

Dar veștile bune, vin și cu vești proaste. Conform Irish Times, peste 500 de aplicații de renovări majore la școlile de pe tot cuprinsul Irlandei au fost puse în așteptare. Ministerul analizează situația școlilor care au nevoie de locuri suplimentare și ia în considerare lărgirea acestora prin construcția de corpuri adiacente. Sursa breakingnews.ie

? Diana Rostas de 21 de ani este dată dispărută

Diana Rostas de 21 de ani este dispărută din Dublin încă de luni 9 aprilie

Garda a lansat un apel la populație pentru descoperirea unei femei de 21 de ani, dată dispărută din Dublin. Diana Rostas a fost văzută ultima dată în Dublin luni 9 aprilie când pleca din casa în care locuia pe Clogher Rd, Crumlin.

Diana are ochii căprui și părul blond, iar cei care au informații despre ea sunt rugați să contacteze secția Garda din Crumlin la numărul de telefon 01-666 6200, sau la linia confidențială Garda Confidential Line 1800 666 111 sau la orice secție Garda. Sursa breakingnews.ie

? Se reiau căutările pentru un înotător dat dispărut în Galway Bay

Căutările unui înotător care a fost văzut ieri la 100 metri de țărm, sunt reluate în această dimineață după ce aseară au trebuit suspendate din cauza întunericului.

Un trecător a observat două persoane care erau în apă la 100 de metri de țărm. Una dintre ele a fost găsită de o barcă a unui club din zonă, dar înotătorul întâlnit de barcă a susținut că nu era în pericol și doar înota de plăcere.

A doua persoană nu a fost găsită și serviciile de salvare din Galway inclusiv elicopterul pazei de coastă Rescue 115 au început căutările. Echipajele au căutat persoana dată dispărută până la ora 9pm după care au suspendat căutările pe timpul nopții. Sursa: breakingnews.ie

? Listă cu fete ce trebuiesc violate găsită într-o toaletă a unei școli

Garda a început o investigație după ce o listă cu fete ce trebuie violate a apărut în toaleta băieților într-o școală din Co. Cork.

Fetele erau puse pe o listă unde băieții votau. Fata cu cele mai multe voturi devenea ținta unui viol.

Cazul șocant a intrat în atenția autorităților iar la Davis College din Mallow, Co. Cork a început o investigație. Toate numele de pe listă erau ale fetelor care studiază la acel colegiu și toate sunt minore. Sursa independent.ie

? Acuzat de crimă găsit decedat în închisoare

Trei anchete au fost deschise după ce un prizonier a fost găsit decedat în închisoarea Mountjoy.

Keith Lee a fost reținut pentru uciderea soției sale. Relația celor doi se deteriorase iar bărbatul intrase și în traficul de droguri. Soția sa a fost găsită decedată într-un dulap iar bărbatul acuzat de crimă.

Ieri dimineață la ora 8 acesta a fost descoperit de gardieni în stare de inconștiență în celulă. După o oră de încercări de resuscitare acesta a fost declarat decedat. Sursa rte.ie

Știri din România – Informatia IRL

?? Armata vrea să recruteze peste 3.000 de români. Care sunt condiţiile pentru “rezerviştii voluntari”

Cei care n-au gustat viaţa cazonă, dar le-ar surâde să facă “plantoane şi sectoare” sunt invitaţi să devină rezervişti voluntari. Armata Română scoate la bătaie 3400 de posturi, inclusiv pentru cadre.

Bineînţeles, nu va curge numai lapte şi miere. Vreme de 2 luni, bobocii vor sta, în cazarmă unde vor fi aprig instruiţi, iar apoi vor rămâne la dispoziţia unităţii în caz de nevoie.

Îi aveţi în faţă pe doi dintre posibilii viitori rezervişti voluntari: Florin şi Mirela. El are 44 de ani şi vinde tâmplărie, ea 49 şi a lucrat în poliţie. Ca să ajungă să depună jurământul, trebuie să treacă întâi de probele specialiştilor care vor da “milităria jos din pod” pentru ei. Adică testări psihologice şi de inteligenţă, dar şi testări fizice. Flotări, abdomene, alergare, rezistenta, în funcţie de vârstă.

Dacă e selectat şi dacă nu are experienţă, rezervistul voluntar va merge apoi în cazarmă, unde va trece printr-o intrusctie de două luni. În acest timp primeşte mâncare, uniformă, dar şi banii pe care îi ia un militar cu acelaşi grad. Un locotenent primeşte, de exemplu, aproximativ 2.000 de lei. după această perioadă, când stă acasă, primeşte 10% din această sumă, lunar

?? Bătrână de 84 de ani din Roman, prinsă sub dărămături în urma unei explozii


O bubuitură puternică a zguduit joi noapte oraşul Roman, din judeţul Neamţ. Locuinţa unei bătrâne, în vârstă de 84 de ani, s-a prăbuşit în urma unei explozii.

Femeia a fost prinsă sub dărâmături, până când militarii au ajuns să o salveze. Din primele informaţii se pare că a fost vorba despre o acumulare de gaze.

Bătrâna era singură în momentul în care s-a produs nenorocirea. În toiul nopţii, o bubuitură puternică s-a auzit în tot oraşul, iar vecinii s-au alarmat imediat.

Din cauza deflagraţiei acoperişul casei a căzut imediat, iar femeia a fost prinsă sub dărâmături.

Explozia a fost atât de puternică încât a distrus şi lucruri din gospodăria vecinului, însă nu a fost urmată de un incendiu. Sursa protv.ro

?? Proiecții spectaculoase pe clădirile simbol din București, în cadrul festivalului Spotlight


Timp de 3 seri, Bucureştiul se scaldă într-o feerie de lumini colorate! A început festivalul Spotlight, cea mai mare manifestare digital-artistică din capitală.

Anul acesta festivalul s-a extins pe zeci de clădiri simbol, proiecţiile spectaculoase ajungând până la Arcul de Triumf. Acestea pot fi admirate până duminică.

Centrul capitalei a fost cuprins joi seară de lumini şi culori. Calea Victoriei a devenit pietonală între Biblioteca Centrală Universitară și Splaiul Independenței pentru marele spectacol de lumini proiectat pe cele 27 de clădiri.

Tema ediţiei din acest an celebrează 100 de ani de la Marea Unire, pe lângă clădirile istorice, deja consacrate până acum în cadrul festivalului, anul acesta au mai fost adăugate alte locaţii simbol, cum ar fi Ateneul Român, Arcul de Triumf şi Palatul Ştirbei. Sursa protv.ro

?? Scene de groază în Reghin. Un bărbat și-a ucis fosta soție și a rănit-o grav pe mama ei


Crimă cumplită joi seară, la Reghin, în judeţul Mureş. Cu o cruzime de nedescris un bărbat de 60 de ani şi-a înjunghiat fosta nevastă şi apoi a dat foc apartamentului în care locuia.

În el se afla şi mama victimei, de 80 de ani, care a suferit arsuri şi este internată în stare gravă.

Potrivit unor surse din anchetă, individul a vrut să se răzbune după ce femeia divorţase de el.

Totul s-a petrecut cu puţin înainte de ora 19. Potrivit apropiaţilor femeii ucise, divorţul fusese pronunţat chiar joi, iar criminalul a intrat în casa celor două sub pretextul că vrea să-şi ia nişte lucruri, apoi le-a atacat. Pe fosta soţie a înjunghiat-o, apoi a dat foc apartamentului.

Mama femeii ucise a fost transportată la spitalul de Arşi din Capitală şi se află în stare foarte gravă. Sursa protv.ro

?? Fără ţigări electronice în spaţiile publice. Proiectul a fost depus la Parlament


Parlamentarii opoziţiei au iniţiat o lege prin care se interzice orice fel de fumat în spaţii publice închise. Conform proiectului de lege, va fi interzisă în spaţiul public folosirea ţigărilor electronice şi a altor dispozitive de fumat fără ardere. Inclusiv dispozitivele care doar încălzesc tutunul nu vor mai putea fi folosite.

Aleşii USR, cei care au venit cu iniţiativa, spun că este posibil ca ţigările electronice să fie la fel de periculoase ca cele obişnuite. Şi atrag atenţia că în ţara noastră, în ciuda măsurilor antifumat, sunt în continuare 5 milioane de fumători, iar în fiecare zi 70 de oameni mor din cauza tutunului.

Proiectul a fost semnat şi de mai mulţi parlamentari din PNL, PMP şi UDMR.

Până la votul final, proiectul trebuie să mai treacă de votul senatorilor şi apoi al deputaţilor. Sursa digi24.ro

Știri Internaționale – Informatia IRL

? Guvernul britanic i-a dat undă verde premierului Theresa May să atace Siria

Cabinetul britanic i-a dat joi undă verde premierului Theresa May să se alăture Statelor Unite şi Franţei în plănuirea unor atacuri militare, ca represalii faţă de presupusul atac chimic din weekendul trecut de la Duma, relatează BBC News.

Miniştrii au fost de acord că este “foarte probabil” ca regimul condus de către Bashar al-Assad să fie responsabil pentru atacul chimic din oraşul Duma, iar folosirea unor astfel de arme asupra civililor nu ar trebui să rămână fără răspuns.

Theresa May a convocat o şedinţă de urgenţă a Guvernului, în condiţiile în care armata britanică ar putea participa la un atac al SUA în Siria.

? Comisia LIBE a Parlamentului European recomandă sancţionarea Ungariei din cauza unei lipse de respect faţă de democraţie şi statul de drept


Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European (PE) a recomandat joi ca Guvernul ungar să fie sancţionat din cauza – în opinia sa – unei lipse de respect faţă de democraţie şi statul de drept, informează News..ro citând agenția Associated Press.

Comisia a recomandat să se deschidă proceduri disciplinare, care ar putea să antreneze o suspendare temporară a dreptului de vot al Ungariei în cadrul Consiliului European, din care fac parte şefii de stat şi de guverne ai Celor 28. Sursa hotnews.ro

? În China, un copil s-a născut la patru ani după moartea părinților săi

Un copil s-a născut în China la patru ani după moartea părinților săi, după ce bunicii au reușit să recupereze un embrion care a fost ulterior implantat la o mamă purtătoare, scrie presa chineză, preluată de AFP.

Copilul, botezat “Tiantian”, s-a născut în 9 decembrie, a scris în această săptămână ziarul Xinjingbao (Beijing News). “Zâmbește tot timpul. Are ochii mamei sale dar seamănă mai degrabă cu tatăl său”, a declarat una dintre bunici.

Părinții săi, Shen Jie și soția sa Liu Xi, urmau un tratament împotriva infertilității când au murit în 2013 într-un accident rutier.

Cei patru bunici au dus o luptă îndelungată pentru a obține posesia embrionilor fertilizați într-un spital din Nankin (est). Mamele purtătoare sunt interzise în China astfel încât bunicii au mers în Laos. Sursa hotnews.ie

? Grecia: Un pilot a murit după ce avionul său, care venea dintr-o misiune de interceptare a unor aeronave turcești, s-a prăbușit în Marea Egee


Un pilot de vânătoare grec a murit joi după ce avionul în care se afla, și care se întorcea dintr-o misiune de interceptare a unor avioane turcești, s-a prăbușit în Marea Egee, a anunțat ministrul grec al Apărării, Panos Kammenos, citat de AFP.

Kamenos a anunțat acest deces într-un tweet în care a vorbit despre moartea unui pilot „în numele apărării suveranității și integrității teritoriale grecești”. Sursa hotnews.ro

? O furtună cu grindină a făcut cel puţin 15 victime în India; vântul puternic a afectat complexul Taj Mahal


Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza rafalelor puternice de vânt urmate de furtună cu grindină şi ploi torenţiale, care au afectat miercuri noaptea statul Uttar Pradesh din nordul Indiei, au anunțat joi autorităţile, citate de agenţia Xinhua, transmite Agerpres.

Rafalele de vânt, cu o viteză de peste 130 de kilometri pe oră, au măturat în noaptea de miercuri spre joi regiunea Braj din vestul statului.

Potrivit autorităţilor, decesele au fost cauzate de grindina care a căzut în regiunea Braj, în vestul oraşului Lucknow, capitala Uttar Pradesh.

“Opt decese au fost înregistrate în Agra, patru în Mathura şi două în Firozabad din regiunea Braj”, a declarat un oficial.

Vântul puternic a produs pagube şi în zona complexului Taj Mahal, un monument din epoca Imperiului Mogul considerat una dintre cele “Şapte minuni ale lumii moderne”. Mai mulţi piloni, de la poarta principală şi din zonele sudice de acces, au fost doborâţi de rafale. Sursa hotnews.ro

? METEO IRLANDA ?

♏️ HOROSCOP ♉️

BERBEC: Poate-o să plecaţi, în sfârşit, acolo unde v-aţi propus luna trecută şi o să le faceţi o vizită şi unor prieteni. O să faceţi nişte schimbări în viaţa voastră, vă pregătiţi de o relansare, veţi lucra altceva şi poate vă perfecţionaţi într-un domeniu, începeţi nişte cursuri, o specializare.

TAUR: Se pare c-o să comunicaţi mult mai bine cu anturajul, o să faceţi echipă bună şi la treabă şi la distracţie, dac-aveți şi alte preocupări comune. Cu partenerul de cuplu o s-aveţi nişte lucruri de pus la punct ca să vă meargă şi mai bine în relaţie, să lăsaţi deoparte conflictele şi seria de reproşuri.

GEMENI: Poate o să luaţi în serios recomandările medicilor şi să vă odihniţi, să alegeţi o variantă de relaş pentru sfârşitul ăsta de săptămână. Vă pregătiţi de o escapadă turistică, vă invită cineva să-i faceţi o vizită în alt oraş şi o să profitaţi de ocazie să treceţi şi pe la vreuna dintre rude care v-aşteaptă de multă vreme.

RAC: E cineva foarte insistent care vrea să fiţi împreună şi o să vă invite în oraş, o să vă facă daruri şi poate vă-nduplecați, o să fie convingătoare persoană. Se poate să vi se propună un post mai bine plătit , dar şi cu ceva inconveniente şi va sfatuți cu ai voştri, vedeţi ce zic şi daţi răspunsul de luni încolo.

LEU: Or să vină bani parcă pe altă filieră decât de la serviciu şi o să umpleţi nişte goluri, vă cumpăraţi lucruri la care visaţi cine ştie de când. Poate găsiţi bilete de vacanţă la preţ redus şi o să le luaţi ca să plecaţi la vară pe undeva în doi, cu familia, cum vă e mai bine.

FECIOARĂ: O să vă ia prin surprindere invitaţia în oraş şi poate o să aflaţi noutăţi care vizează relaţia, poate vă căsătoriţi. Vă cheamă la o discuţie, o negociere cineva care se bazează pe voi şi o să spuneţi care vă sunt pretenţiile şi în funcţie de ce vi se oferă o să acceptaţi sau nu.

BALANŢĂ: Se pare c-o să primiţi un răspuns afirmativ la cererea depusă în cabinetul şefilor, sau la bancă, să primiţi un împrumut de acolo. Poate-o să-i spuneţi ce-aveţi pe suflet fiinţei iubite, o să deblocaţi comunicarea şi o să fie armonie în relaţie, aşa cum vă doriţi, să nu rămâneţi în aer.

SCORPION: Relaţia de cuplu poate deveni şi mai sudată dacă vă faceţi confesiuni, ieşiţi mai des în doi, vă faceţi program comun să fiţi o echipă. Or să vă susţină nişte persoane apropiate şi o să scăpaţi de stres, de grijile care ţin şi de profesie şi de viaţă de familie, dar mai ales de sănătate.

SĂGETĂTOR: Lucrurile nespuse din relaţia de cuplu trebuie scoase rapid, să vă eliberaţi, să puteţi merge mai departe. Aţi putea face rost de nişte bani pe care să-i ţineţi de buzunar dacă plecaţi pe undeva, în weekend, sau poate plănuiţi o vacanţă peste mări şi țări, în stilul vostru.

CAPRICORN: Se poate să fi ajuns la un grad avansat de oboseală şi e bine să vă luaţi un răgaz, să vă mai şi destindeţi, vă duceţi la spa, într-o excursie. Poate vă interesaţi de o locuinţă nouă, de o maşină, chiar şi la mâna a două dacă va trebui neapărat şi n-aveţi de una nou-nouţă şi începeţi căutarea.

VĂRSĂTOR: Poate va trebui să faceţi nişte drumuri în plus să adunaţi actele pe care le-aţi dus la semnat cu mult timp în urmă, să legalizaţi o situaţie. Se poate să primiţi nişte bani despre care nu ştiaţi nimic şi să vă hotărâţi s-o luaţi din loc, să plecaţi într-o staţiune turistică, să vă distraţi, cu prietenii.

PEŞTI: Vă scoate cineva în oraş, poate a rezervat o masă la un restaurant, sau are o invitaţie pentru două persoane la spectacol, la un concert. Or să vă ia prin surprindere unele veşti, poate o să luaţi nişte bani, vi se pun la dispoziţie nişte lucruri care v-ar da o altă deschidere profesională, şi nu numai!

Sursa: Pro TV

RECLAMA TA POATE FI AICI (CONTACTEAZĂ-NE)

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Izvorul Tămăduirii; Sf. Sfinţit Mc. Artemon; Sf. Mc. Elefterie Persul (Harţi)

Greco-catolice
Sf. papă m. Martin. Harţi

Romano-catolice
Sf. Martin I, pp. m.
Izvorul Tămăduirii – Vineri în Săptămâna Luminată, se prăznuiește sfințirea Bisericii Preasfintei stăpânei noastreși Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viață purtător. Se mai face pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au săvârșit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaș. Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, amintind de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului.

Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), un izvor cu apă vindecătoare. Astfel, pe când încă nu era în demnitatea împărătească, plimbându-se printr-o pădure din apropierea Constantinopolului, a dat peste un orb rătăcitși l-a luat de mână ca să-l călăuzească. Orbul fiind cuprins de sete, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Negăsind nicăieri apă, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon un izvorși l-a îndemnat să spele ochii bătrânului cu apă, care s-a vindecat de boala sa.

Ajungând împărat, Leon a zidit lângă acel izvor o biserică. De-a lungul timpului în acea biserică au avut loc numeroase minuni. În această zi, în toate bisericileși mănăstirile, după Sfânta Liturghie, se săvârșește slujba de sfințire a apei – Agheasma Mică.

Sf. Artemon – A trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian (284-305), fiind preot în orașul Laodiceea (Asia Mică – Turcia de astăzi). Artemon a slujit Biserica lui Hristos ca citeț timp de 16 ani, ca diacon timp de 28 de ani, iar ca preot 33 de ani. Când s-a declanșat persecuția împotriva creștinilor, Artemon era înaintat în vârstă. Acesta fiind prins a fost dus la templul zeului Esculap, pentru a jertfi acestei zeități. Păgânii ce se aflau în templu au eliberat mulți șerpi veninoși pentru a-l ucide pe Artemon.

Însă acesta s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a suflat asupra șerpilor, omorându-i pe toți. Văzând această minune, Vitalis, mai marele preot al zeității păgâne Esculap, a îngenuncheat și s-a botezat împreună cu toți slujitorii din templul idolului Esculap, majoritatea dintre ei ajungând preoți creștini, iar Vitalis episcop în Palestina. Guvernatorul Patrichie l-a întemnițat pe Sfântul Artemon și a poruncit să fie aruncat într-un vas cu smoală fierbinte.

Dar când dregătorul a inspectat vasul, a căzut în smoală și a murit. Cei care au asistat s-au înspăimântat și au fugit, iar sfântul s-a rugat și din locul acela a izvorât apă. Văzând această minune, mulți s-au botezat. După mai mulți ani, Sfântul Artemon a fost ucis de păgâni în anul 303.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Mucenic Elefterie Persul. Sursa basilica.ro