Știrile dimineții 25 mai 2018 – Informatia IRL – Portalul de informare al românilor din Irlanda

0

Știri din Irlanda – Informatia IRL

? S-au deschis secțiile de votare pentru Referendumul pe tema legalizării avorturilor

Irlandezii sunt chemați astăzi la urne în cadrul unui referendum istoric privind legislația avorturilor, urmând să decidă abrogarea sau păstrarea în Constituție a prevederii care care garantează dreptul la viață pentru embrion, ținând cont de dreptul egal la viață al mamei.

„Este o decizie care se ia o dată la o generație”, a declarat premierul Leo Varadkar, precizând că un scrutin similar nu ar mai putea avea loc mai devreme de trei decenii.

Avorturile sunt interzise în Irlanda, cu excepţia cazurilor în care este în pericol viaţa mamei. Avortul a fost întotdeauna ilegal în Irlanda, unde catolicii sunt majoritari, însă interzicerea lui a fost stipulată în Constituţie în 1983, după validarea cu 67% din voturi în timpul unui referendum. Amendamentul 8 al Constituţiei irlandeze garantează “dreptul la viaţă” pentru embrion, ţinând cont de “dreptul egal la viaţă al mamei”.

Interdicţia completă a întreruperilor de sarcină a fost ridicată doar în 2013.

Potrivit France Presse, mii de irlandeze călătoresc în fiecare an în străinătate, în special în Regatul Unit, pentru a face întrerupere de sarcină în condiţii legale.

Organizarea referendumului a fost o promisiune a premierului Leo Varadkar, venit la putere în vara anului 2017, care a apreciat legislația actuală ca fiind “prea restrictivă”.

Votul are loc cu câteva săptămâni înainte de vizita Papei Francisc în Irlanda cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor, pe 25 şi 26 august, la Dublin.

? Jaf de zeci de mii de euro în Dublin

Sursa: breakingnews.ie
Garda

GARDA în Dublin investighează jefuirea unui bătrân în Dublin ieri dimineață.

Aparent bărbatului în vârstă i s-au furat câteva zeci de mii de euro.

Jaful a avut loc ieri dimineață între ora 10:55 și 11:07 pe Navan Road, Dublin 7.

O mașină Audi a fost văzută plecând din fața casei în direcția Blanchardstown pe N3.

Garda face apel la șoferii cu camere instalate pe mașini, care se aflau în acea zonă să-i contacteze la Secția Garda din Cabra la numărul de telefon 01-6667400 sau la orice altă secție Garda. Sursa thejournal.ie

? O persoană din Irlanda tocmai a pierdut 1 milion de euro


Un jucător la loteria EuroMillions câștigase 1 milion de euro, dar a avut termen până ieri să-și revendice premiul și nu a făcut-o.

Biletul a fost cumpărat în Wilton Shopping Centre, Cork pe 23 februarie.

Loteria națională irlandeză a lansat în ultimele zile numeroase apeluri în presă pentru a descoperi câștigătorul dar fără succes.

Luna viitoare prețurile la o linie lotto vor crește în Irlanda și două numere suplimentare vor fi introduse, scăzând astfel șansele de câștig. Sursa thejournal.ie

? Doi bărbați arestați după ce Garda a descoperit o importantă cantitate de droguri

Cei doi au fost arestați după ce Garda a descoperit droguri în valoare estimată de 220.000 euro.

Garda efectua o misiune de patrulare de rutină la Rochfort Manor, Old Leighlin Road, Co. Carlow în jurul orei 5:40 pm când au sesizat doi bărbați comportându-se suspicios lângă două mașini, un Audi negru și un Renault argintiu.

La o percheziție a celor două mașini s-au descoperit trei pachete, două conținând cocaină și al treilea se crede că ar conține ketamină.

Cei doi bărbați, de aproximativ 30 de ani au fost arestați pe loc și duși la secția Garda din Carlow.

Ambii sunt reținuți sub incidența Secțiunii 2 a Actului de Justiție Criminală (Trafic de droguri) din 1996.

? Uniunea Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu “iluziile” Londrei privind rezolvarea problemei graniţei sale terestre cu Irlanda

Uniunea Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu “iluziile” Londrei privind rezolvarea problemei graniţei sale terestre cu Irlanda după Brexit, a afirmat joi la Bruxelles un oficial cu rang înalt, avertizând că este dificil să se înregistreze progrese înaintea unui important summit în iunie, transmite AFP.

“Progresele cu privire la Irlanda par incerte, progresele substanţiale şi mai mult”, a declarat jurnaliştilor sub acoperirea anonimatului un oficial cu rang înalt al UE.

“Am impresia că Regatul Unit se gândeşte că totul trebuie să se schimbe de partea UE pentru ca totul să rămână la fel de partea Regatului Unit”, a adăugat el, exprimându-şi îngrijorarea legată de faptul că Londra nu pare să accepte consecinţele Brexitului.

Chestiunea graniţei irlandeze este una dintre cele mai spinoase pentru Brexitul va diviza insula între partea de nord, alipită Regatului Unit şi care va părăsi deci UE, şi partea de sud, Republica Irlanda care va rămâne membră a UE.

Guvernul condus de Theresa May studiază în prezent două scenarii pentru a rezolva această chestiune care divizează cabinetul său.

Unul, zis de “facilitare maximă”, ar fi o soluţie în special tehnologică destinată să menţină fluiditatea schimburilor cu UE, dar ar implica, de asemenea, infrastructuri la frontiere.

Al doilea, sprijinit de Theresa May, ar lua forma unui acord vamal în care Regatul Unit va percepe taxele vamale în numele UE pentru bunurile tranzitând teritoriul său dar destinate pieţei Celor 27, aplicând în acelaşi timp propriile taxe pentru cele destinate ţării.

UE a prevăzut o soluţie de răspuns în caz de dezacord final, care ar include întreaga insulă într-o uniune vamală, dar Londra încearcă să evite cu orice preţ această ipoteză pentru că ea ar crea de fapt o frontieră între Irlanda de Nord şi restul ţării.

Bruxellesul a declarat că trebuie să se înregistreze progrese până la summitul UE din 28 şi 29 iunie, pentru a împiedica reintroducerea controalelor vamale între Irlanda şi Irlanda de Nord.

“Trebuie să risipim iluzia că există o soluţie în întregime britanică” în care Regatul Unit va rămâne în uniunea vamală pentru a evita o frontieră fizică în Irlanda, potrivit oficialului european. Sursa agerpres.ro

Știri din România – Informatia IRL

?? Ilie Năstase, prins băut la volan. A fost dus la poliţie după ce i-a înjurat pe agenţi


Fostul tenisman Ilie Năstase se afla la această oră la sediul Poliţiei Rutiere, după ce a fost surprins în trafic într-o “vizibilă stare de ebrietate”, potrivit agenţilor de la Rutieră.

Incidentul a avut loc în jurul orei 5, pe şoseaua Nordului, în apropierea Ambasadeir Chinei, la un control de rutină. Năstase a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii polițiștilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice.

Aici însă, fostul tenisman a refuzat să-i fie recoltate mostre biologice, aşa că a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere unde i-a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuz de recoltare mostre biologice.

De asemenea, Năstase a fost sancționat și contravențional pentru încălcarea legii ordinii şi liniştii publice. Sursa protv.ro

?? Reacția unui șofer prins că vorbea la telefon în trafic. 66.000 de şoferi, amendaţi în ultimul an

Tragedii ca cea din Ungaria se pot repeta pentru că mulţi şoferi vorbesc la telefon în timp ce conduc sau, şi mai rău, se filmează.

În total, 66.000 de şoferi au fost amendaţi în ultimul an şi jumătate în toată ţara, din această cauză: scriau mesaje, purtau conversaţii la mobil ori făceau live, fără să le pese că îi pun în mare pericol pe cei din maşină sau din trafic.

Unui şofer îi place să se filmeze în timp ce conduce un microbuz plin cu pasageri. Cu o mână ţine telefonul mobil, iar cu cealaltă, volanul, şi, din când în când, în loc să fie cu ochii la drumul pe care rulează cu peste o sută de kilometri la oră, stă cu privirea în telefon.

Pagina de pe o reţea de socializare a individului este plină de astfel de filmuleţe. Din păcate, chiar dacă şoferul reprezintă un pericol public, poliţiştii nu îi pot face nimic: pentru că ar trebui prins în fapt. Sursa protv.ro

?? Târgu Jiu şi Lugoj, inundate după ploi. Pompierii au scos apa din case


Vremea rea a făcut probleme în Lugoj, unde mai multe străzi și zeci de curți au fost inundate.

Șoferii care se aflau în acele momente în trafic. Cu greu au mai putut înainta pentru că drumul semăna mai degrabă cu un râu. Disperați și neputincioși în fața puhoiului, oamenii au sunat după ajutor, iar pompierii au intervenit cu motopompe.

Probleme au fost și în Târgu Jiu, dar și în comunele din apropiere, unde au căzut 25 de litri de apă pe metru pătrat. Și acolo militarii au fost chemați să scoată apa din gospodării.

Sursa: Pro TV

?? Românii au devenit a doua cea mai numeroasă comunitate non-britanică din Regatul Unit

Românii au devenit anul trecut a doua cea mai numeroasă comunitate non-britanică din Regatul Unit, arată datele oficiale, citate joi de agenţia Press Association.

Numărul românilor care locuiesc în Marea Britanie a fost estimat în 2017 la 411.000, o creştere de 25% comparativ cu anul precedent. Este, de altfel, cea mai mare creştere dintre toate naţionalităţile.

Polonezii rămân cea mai numeroasă comunitate non-britanică din Regatul Unit, numărul lor fiind estimat la circa un milion.

România a depăşit Irlanda şi India şi a ajuns astfel pe poziţia a doua în listă.

Aproximativ 350.000 de irlandezi şi aproximativ 346.000 de indieni locuiau în Marea Britanie în 2017.

Datele, făcute publice de Biroul Naţional de Statistică (ONS), arată că numărul total al cetăţenilor non-britanici care locuiau în Regatul Unit în 2017 era de 6,2 milioane, în creştere cu 4% comparativ cu totalul de 6 milioane din 2016. Sursa protv.ro

?? Suspectul în cazul tinerei care a fost agresată sexual și lovită în scara blocului a fost reținut


Suspectul în cazul tinerei de 17 ani care a fost agresată şi lovită în scara unui bloc din București a fost reținut pentru 24 de ore, bărbatul în vârstă de 21 de ani urmând a fi prezentat vineri instanței cu propunere de arestare preventivă, anunță Mediafax.

Bărbatul de 21 ani, din judeţul Ilfov, fost indicat de o persoană, care a sunat la 112 şi a transmis informaţia, potrivit poliţiştilor. Tânărul a fost identificat de poliţiştii din oraşul Pantelimon.

El a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat vineri instanței cu propunere de arestare preventivă.

O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost agresată sexual și lovită în scara unui bloc din București, marţi, în cartierul Pantelimon.

“În seara de 22 mai, în jurul orelor 20.00, Secția 9 Poliție a fost sesizată de că o femeie că fiica sa de 17 ani a fost acostată în scara blocului de un tânăr necunoscut, de aproximativ 20 de ani, care a atins-o în zona intimă, apoi a lovit-o cu palma. La fața locului s-a deplasat de urgență grupa operativă a secției de poliție, care a efectuat cercetarea la fața locului și care a ridicat probe și mijloace de probă”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei. Sursa hotnews.ro

Știri Internaționale – Informatia IRL

? Atac cu bombă la un restaurant din Canada. Cel puțin 15 persoane, rănite. Doi suspecți, căutați de poliție


O explozie de proporții a avut loc, vineri dimineața (n.r ora locală 22.30), la un restaurant din statul canadian Ontario. Potrivit paramedicilor, între 15 și 20 de persoane au fost rănite.

Presa locală a relatat că incidentul a avut loc la restaurantul indian Bombay Bhel din orășelul Mississauga, in jurul orei locale 22.30, informează RT și Express.co.uk.

? Atentat cu mașină capcană, în Libia. 7 persoane au murit, 20 au fost rănite

Cel puțin șapte persoane au murit și peste 20 au fost rănite, joi seara, într-un atentat cu mașină capcană care a avut loc în orașul libian Benghazi.

Potrivit unui responsabil local din cadrul serviciilor de securitate, citat de AFP, maşina a explodat în apropierea Hotelului Tibesti, pe o arteră comercială unde viaţa nocturnă este de obicei frecventată în cursul lunii sfinte musulmane de post a Ramadanului, a adăugat responsabilul sub acoperirea anonimatului.

? Kim Jong-un, dispus în continuare să stea la discuții cu Donald Trump


Coreea de Nord i-a transmis, vineri, președitnelui american Donald Trump că decizia de a anula summitul programat pentru 12 iunie este „extrem de regretabilă”

„Reiterăm Statelor Unite hotărârea noastră de a ne aşeza faţă în faţă, în orice moment şi în orice mod ar fi, pentru a rezolva problema”, a declarat Kim Kye Gwan, prim-viceministru de externe, într-un comunicat dat publicităţii de agenţia oficială KCNA, conform AFP.

Donald Trump a anunţat joi că i-a transmis o scrisoare deschisă liderului Coreei de Nord, Kim Jong Un, prin care îl înştiinţează că a decis să anuleze summitul lor prevăzut pentru 12 iunie în Singapore, invocând ‘ostilitatea deschisă’ manifestată în ultimele declaraţii ale regimului de la Phenian.

Şeful statului american a avertizat Coreea de Nord împotriva oricărui act „iresponsabil’, dând totodată asigurări că va continua campania de „presiune maximă” asupra acestei ţări. Sursa protv.ro

? Cuba: A fost recuperată a doua cutie neagră a avionului prăbușit săptămâna trecută


Experţii au găsit a doua cutie neagră a avionului Boeing 737-200 care s-a prăbuşit la 18 mai la puţin timp după ce decolase de la Havana, făcând 111 morţi, au informat joi autorităţile locale, scrie AFP.

“A fost găsit a doua cutie”, a declarat presei Armando Daniel, preşedintele Institutului de aeronautică civilă din Cuba care se ocupă şi de anchetă, potrivit Agerpres.

Prima cutie neagră a aparatului a fost recuperată la o zi după accident.

Cutiile negre urmează să dezvăluie anchetatorilor primele informaţii după prăbuşirea neelucidată, vineri, a acestui avion, închiriat de compania naţională Cubana de Aviacion de la Mexicain Global Air, cunoscut de asemenea sub numele Aerolineas Damojh. Sursa hotnews.ro

? Întâlnire Macron – Putin. Rusia și Franța au semnat contracte de 1 miliard de euro


Rusia și Franța au semnat joi seară contracte de investiții directe în Rusia, în valoare de un miliard de euro, potrivit oficialilor ruși, citați de TASS.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a ajuns joi în Rusia pentru a se întâlni cu Vladimir Putin. Vizita sa a coincis cu debutul celui mai mare forum de afaceri din Rusia – Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Preşedintele rus i-a primit pe Emmanuel Macron şi pe soţia acestuia, Brigitte – căreia i-a oferit un buchet de flori – pe terasele fastuosului Palat Constantin.

Apoi înainte de o conferință comună de presă, cele două delegații – franceză și rusă – au semnat contracte de un miliard de euro, potrivit agenției TASS. Sursa protv.ro

? METEO IRLANDA ?

♏️ HOROSCOP ♉️

GEMENI: Vă faceţi plinul energetic, poate şi pe cel financiar, dac-aţi reuşit să vă combinaţi cu nişte parteneri de afaceri care ţin pasul cu voi. Păreţi a fi pe picior de plecare şi o să vă prindă bine să mai schimbaţi locul, mediul, să lăsaţi în urmă toate problemele, să fiţi fresh din toate punctele de vedere.

RAC: E posibil să vă intre banii din vânzarea unor piese lucrate de voi, sau a unei case, a unei maşini, poate aţi vândut un teren. V-aţi putea asocia cu nişte persoane tinere ca să faceţi rost de bani ori ca să vă petreceţi timpul liber în modul cel mai plăcut, să fie prospeţime.

LEU: Poate daţi o fugă într-o staţiune de agrement ca să reveniţi cu forţe proaspete c-o să fie mult de lucru la serviciu de luni încolo. O să faceţi mai multe rumori până să le puneţi capăt chestiunilor mai vechi, să luaţi aprobări, să faceţi nişte achiziţii, comisioane, să lichidaţi tot felul de restante.

FECIOARĂ: Poate ieşiţi la o-ntalnire în doi, să luaţi la disecat o problemă sentimentală şi să vă spuneţi oful, să vorbiţi pe şleau. Aţi avea de luat bani de undeva şi să-i gestionaţi că lumea, să v-ajungă şi pentru cheltuielile casei şi pentru coşul de picnic, să vă duceţi mâine, poimâine la iarbă verde.

BALANŢĂ: O să vă iasa-n cale cineva care va avea o personalitate puternică şi în mod sigur o să vă impresioneze, însă va fi greu de ţinut pasul cu el, ea. O reuşită, poate primiţi o veste bună despre o casă, despre stadiul unor lucrări de renovare, ramenajare, e posibil să vă mai ajute cineva şi cu banii.

SCORPION: O să puteţi comunica mult mai bine cu şefii, poate le mai cereţi o favoare, o învoire şi o să vă simţiţi înţeleşi şi de către colegi, poate-ati schimbat şi voi ceva. Se poate să vă decideţi, să faceţi, în sfârşit, ceva cu maşina, s-o duceţi în service, să cereţi un împrumut ca să vă luaţi alta nouă, dacă o să vă coste prea mult reparaţia.

SĂGETĂTOR: Aveţi de făcut nişte plăți, dar tot vă rămân bani pentru o escapadă turistică să vă plimbaţi mâine şi poimâine prin alte staţiuni de agrement. Se va crea un context favorabil unei relansări şi o să primiţi ajutor din partea celor care vă apreciază şi o să vă fie mai uşor, cu toate celelalte treburi.

CAPRICORN: Cineva care vă iubeşte o să vă dea un semn de viaţă şi poate o să vă-ntâlniţi zilele astea, să ştiţi cum staţi – mai sunteţi un cuplu, sau nu. Voi sunteţi pe punctul de a face nişte schimbări şi n-o să lăsaţi lucrurile la voia întâmplării, o să analizaţi cu lux de amănunte fiecare aspect ca să fiţi safe.

VĂRSĂTOR. Sunt ceva evenimente prin oraş şi o să daţi pe-acolo să vedeţi ce e nou şi poate vă-ntoarceţi şi cu o idee de afaceri pe care s-o valorificaţi. E o atmosferă parcă mai bună la voi acasă şi o să vă faceţi program comun şi de făcut treaba, şi de distracţie şi n-o să ştiţi când a trecut weekend-ul.

PEŞTI: O să primiţi un semn de viaţă de la cineva cu care aveţi gânduri serioase, dar aveaţi nevoie, şi de o confirmare din partea celuilalt. E posibil să vă pregătiţi de o festivitate şi să vă luaţi o ţinută adecvată, poate se ţine şi în alt oraş şi plecaţi de azi, sunt şi elemente surpriză care or să vă pună adrenalina în mişcare .

BERBEC: Dacă nu plecaţi pe nicăieri poate-i chemaţi pe nişte prieteni pe la voi sau ieşiţi la o terasă diseară, mâine – să staţi la poveşti. O rezolvare, primiţi bani, aprobări, vi se recunosc nişte drepturi şi vă faceţi planuri de ascensiune în carieră, să fructificaţi experienta acumulată, să străluciţi.

TAUR: O să faceţi cunoştinţă cu cineva de care o să fiţi ataşaţi sufleteşte şi relaţia promite să vă completeze frumos. Poate încasaţi nişte bani cu care să daţi o fugă pe la prietenii din alt oraş şi o să vă-ntoarceţi refăcuţi, să canalizaţi toată energia la slujbă, de luni încolo, să vă atingeţi obiectivele.

Sursa: Pro TV

RECLAMA TA POATE FI AICI (CONTACTEAZĂ-NE)


Cu 40.000 de fani pe Facebook și cu cel puțin 10.000 de cititori unici la fiecare articol publicat de Informația IRL, pagina noastră este cea mai urmărită pagină din comunitatea românească din Irlanda. Profită de această audiență și promovează-ți pe pagina noastră, afacerea sau evenimentul tău.

[contact-form to=”contact@informatiairl.com” subject=”Publicitate Informatia IRL”][contact-field label=”Numele” type=”name” required=”1″][contact-field label=”Email” type=”email” required=”1″][contact-field label=”Website” type=”url”][contact-field label=”Mesajul tău” type=”textarea”][/contact-form]

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
A treia aflare a cinstitului cap al Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Dezlegare la peşte)

Greco-catolice
A treia aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

Romano-catolice
Ss. Beda Venerabilul, pr. înv.; Grigore al VII-lea, pp.; Maria Magdalena de Pazzi, fc.