🍀 Cei sub 45 de ani reprezintă cea mai mare parte a cazurilor noi de infectări din Irlanda
Aseară au fost anunțate alte 16 decese și 543 de cazuri noi de Covid-19. Cifrele duc numărul total de decese de la începutul pandemiei la 4.534 și numărul total de cazuri la 226.358.
Trei dintre decesele anunțate aseară și confirmate după analize amănunțite că au fost cauzate de Covid, au avut loc în martie, 12 în februarie și unul în ianuarie.
Numărul internărilor în spital și în unitățile de terapie intensivă (UCI) continuă să scadă. Sâmbătă dimineață erau 340 de persoane infectate internate în spital, mai puțin cu șapte față de vineri. La terapie intensivă erau 11 persoane la ora 11 dimineața, cu două mai puțin față de aceiași oră vineri.
Aproape trei sferturi (73%) din ultimele cazuri au vârsta sub 45 de ani, iar vârsta medie este de 29 de ani.
Numărul de vaccinuri care au fost administrate până acum a depășit 600.000, potrivit directorului executiv al HSE, Paul Reid.
Conform datelor publicate, până miercuri, au fost administrate 570.391 vaccinuri cu 409.662 prime doze și 160.729 doze secundare.
Dl Reid a declarat sâmbătă că aprovizionarea cu vaccinuri „se va îmbunătăți” și că 600.000 dintre „cei mai vulnerabili au fost protejați și prioritizați.
Paul Reid a scris pe Twitter: „Cei mai în vârstă, în căminele de bătrâni și în comunitate, au acum un risc mai mic. Lucrătorii noștri din domeniul sănătății pot îngriji pe cei bolnavi, simțindu-se mai în siguranță. Aceasta este abordarea corectă pentru moment”.
Ulterior, el a completat tweet-ul, spunând că 600.000 de vaccinări au fost finalizate în total în Irlanda.
Cifrele vin în timp ce doctorul Gabriel Scally, expert în sănătate publică, și-a exprimat îngrijorarea că există încă „mult virus în circulația” și că „oamenii încă călătoresc mult”. Dr. Scally a spus că Covid-19 este un „virus extraordinar de periculos și nu ne putem permite să nu luăm măsuri de precauție și să-l controlăm”.
El a declarat sâmbătă la RTÉ la emisiunea cu Katie Hannon că diferite țări se confruntă cu o creștere a cazurilor și că Irlanda „nu poate să se bazeze pe faptul că aici va fi o cale lină descendentă”.
🍀 O adolescentă cu transplant la rinichi, dezamăgită că nu a putut fi vaccinată după ce a fost programată greșit.
O pacientă adolescentă care a făcut un transplant a fost chemată la o programare pentru vaccinare ieri la Spitalul Beaumont. Dar când a ajuns la spital, personalul a refuzat să o vaccineze pentru că vaccinul AstraZeneca nu are licență pentru cei sub 18 ani.
Spitalul a spus aseară că o nouă programare a fost făcută pentru adolescăntă pentru vaccinarea cu un alt vaccin, marți.
Mama tinerei care a suferit un transplant de rinichi a explicat la RTÉ News cum fiica ei, care a stat închisă în casă de un an, a fost extrem de bucuroasă să primească joi un mesaj text care o anunța că sâmbătă va fi vaccinată. A călătorit din vestul Irlandei ieri dimineață, dar la sosirea la spitalul Beaumont din Dublin i s-a spus că nu i se poate administra vaccinul.
Femeia, care nu dorește ca numele ei să fie publicat, a declarat pentru RTÉ News că ea și fiica ei erau „cu inima frântă”, după ce personalul medical i-a spus că nu poate fi vaccinată, deoarece AstraZeneca nu este licențiat pentru cei sub 18 ani.
Mama a spus: “Am fost bucuroși să primim joi mesajul cu programarea ei. În timp ce se menționa AstraZeneca, am presupus că totul va fi ok, pentru că trebuie să fi fost trimis de echipa sa medicală. Nu auzisem nimic contrar.
“Era ca și în dimineața de Crăciun în mașină, abia aștepta să i se facă vaccinul dar când a fost refuzată a fost extrem de dezamăgită. Fiica mea număra zilele până când se poate întoarce la școală. Este devastată”.
Într-o declarație, Spitalul Beaumont a declarat că nu a administrat vaccinul AstraZeneca, deoarece pacientul avea sub 18 ani. A spus că acest lucru este în conformitate cu recomandările naționale. Spitalul a declarat că de atunci a contactat pacientul și că este programată o nouă întâlnire pentru marți.
🍀 Concediul parental va crește de la două săptămâni la cinci săptămâni
“Family Leave Bill” se va aplica și cuplurilor de același sex masculin și părinților adoptivi
Concediul parental cu asistență socială va crește de la două la cinci săptămâni și se va aplica ambilor părinți, inclusiv părinților adoptivi conform legislației introduse de ministrul pentru copii Roderic O’Gorman.
Proiectul de lege “Family Leave Bill” va permite, de asemenea, cuplurilor adoptive să aleagă ce părinte beneficiază de concediul actual de 24 de săptămâni cu beneficii și elimină o anomalie „semnificativă” care a lăsat cuplurile de același sex, bărbați, căsătoriți să nu poată beneficia de concediu adoptiv. Părintele care nu beneficiază de concediu adoptiv are dreptul la concediu de paternitate, a spus dl O’Gorman în Seanad.
„Propunerile vor elimina, de asemenea, prezumția că mama adoptivă ar fi principalul îngrijitor și va permite familiilor să aleagă cea mai bună opțiune pentru familia lor”, a spus dl O’Gorman.
Legislația prevede, de asemenea, ca numărul membrilor din consiliul de administrație al Agenției pentru Copii și Familii Tusla să crească de la cinci la nouă.
Legea actuală privind concediul adoptiv dă dreptul unei mame adoptive sau unui tată adoptant la un singur concediu de 24 de săptămâni. De asemenea, se poate lua un concediu suplimentar de 16 săptămâni fără plată.
🍀 Baraj planificat în jurul Dublinului înainte de protestele antiblocare planificate pentru “St. Patrick’s Day”
Se așteaptă să existe un baraj în jurul Dublinului, în timp ce grupurile antiblocare planifică proteste în ziua de Sf. Patrick.
Cu toate că Garda pregătește să blocheze intrările în Dublin, surse informate au declarat duminică pentru Irish Mail că oamenii intenționează să încalce liniile directoare Covid „și vor reuși să intre în oraș”.
‘Există o operațiune de poliție foarte, foarte semnificativă. Este un plan cuprinzător cu capacitatea de a implica până la 2.500 de ofițeri Garda. ”
Ofițerii strâng informații secrete și monitorizează rețelele sociale, în timp ce protestatarii intenționează să se întâlnească la sediul RTÉ din Donnybrook înainte de a mărșălui în oraș. Un alt eveniment numit „o zi a familiei și a sănătății mintale” este planificat pentru Herbert Park din Dublin 4, deși consiliul orașului a refuzat permisiunea pentru adunare.
Un al treilea grup de protestatari de extremă dreaptă intenționează să se întâlnească la Garden of Remembrance. O sursă a spus: „Există informații despre care grupurile de extremă dreaptă care vor încerca să vină în oraș, dar nu credem că e vorba de mii de persoane. Gardaí monitorizează aceste grupuri iar grupurile monitorizează ce planifică Garda. Postează online, dar sunt liniștiți, se întreabă cum și unde sunt monitorizați de Garda. ”
Ofițerii au elaborat un „plan de poliție zonat” care va „satura” punctele unde sunt planificate protestele cu ofițeri Garda. Garda va fi prezentă la RTÉ cu două zile înainte de St Patrick’s Day. ‘RTÉ este vulnerabil, deoarece este o locație deschisă, dar vor fi instalate bariere în jurul sediului.
„Pot exista încercări de a întrerupe serviciile RTÉ, dar acestea vor fi atenuate cu aproximativ 48 de ore în avans. RTÉ, din perspectiva securității, este foarte dificil de protejat. Va exista o prezență Garda acolo cu 48 de ore în avans.”
🍀 Geniștii armatei au eliminat un “dispozitiv exploziv” descoperit într-o suburbie a Dublinului
Unitatea de geniști a Armatei a declarat că a dezamorsat un „dispozitiv exploziv” în Dublin după un incident care a avut loc ieri înainte de prânz.
Garda și o unitate a armatei au răspuns la un incident în zona Glasnevin din Dublin, după ce un dispozitiv suspect a fost localizat pe malul râului pe Mobhi Drive în jurul orei 11.30.
Zona a fost închisă și dispozitivul a fost dezamorsat înainte de a fi ridicat pentru investigații suplimentare. Ulterior, dispozitivul a fost considerat viabil. Informatia IRL înțelege din rapoarte că dispozitivul nu era un proiectil istoric, iar Garda spune că investigațiile sunt încă în curs de desfășurare.
Publicul este rugat să păstreze o distanță sigură și să contacteze Garda dacă observă obiecte suspecte sau materiale periculoase.
🍀 Condițiile de călătorie între Irlanda și România
Călătoria din România în Irlanda
Toți pasagerii care sosesc în Irlanda, indiferent din ce țară vin inclusiv România, vor trebui să prezinte un test Covid-19 negativ făcut înainte de sosire. Măsura a intrat în vigoare de la data de 16 ianuarie.
Testul negativ de tip PCR trebuie făcut în termen de maxim 72 de ore înainte de sosirea în Irlanda.
Cei care sosesc din România în Irlanda, trebuie să-și restricționeze circulația timp de 14 zile chiar dacă au prezentat un test negativ la sosire. Cu toate acestea, perioada de restricționare poate fi redusă dacă persoana face dovada unui rezultat negativ la un test efectuat la cel puțin cinci zile după sosirea în Irlanda.
Exista scutiri de la cerința de a prezenta un test negativ la intrare pentru anumite grupuri, precum lucrătorii din transportul internațional și membrii Garda care sunt în timpul unei misiuni sau își exercită anumite atribuții de serviciu.
Călătoria din Irlanda în România
Irlanda a fost scoasă de pe lista galbenă pe 5 martie, deci nu mai e nevoie de test PCR și nici nu se mai intră în carantină începând cu data de 06 martie ora 21:00. Sursa: MAE.ro