Here’s hoping. Brian Lawless/PA

🍀 „Ne întoarcem la normalitate”: Primul Ministru confirmă restricțiile ce se vor ridica din 10 mai

Taoiseach Micheál Martin a confirmat că restricțiile Covid-19 se vor reduce începând cu 10 mai.

Într-un discurs adresat națiunii joi seară, domnul Martin a prezentat un plan detaliat de redeschidere a țării în următoarele săptămâni și luni. Irlanda se află într-o „situație mai bună”, cu un „grad de normalitate” care revine pe măsură ce vaccinarea continuă și restricțiile se reduc, a spus domnul Martin.

Reducerea restricțiilor va continua în două faze pe parcursul lunilor mai și iunie, cu activitățile cu risc mai ridicat, cum ar fi servitul la interior, activități care urmează să fie luate în considerare abia la sfârșitul lunii iunie.

Planul include ridicarea interdicției de călătorie interjudețeană, libertăți mai mari pentru persoanele vaccinate, o relaxare a restricțiilor la întâlnirile în aer liber și redeschiderea serviciilor personale și a teraselor.

Un număr semnificativ de restricții se vor diminua pe 10 mai, când este permisă reluarea călătoriilor interjudețene. Restricțiile asupra adunărilor vor fi reduse, deoarece trei gospodării sau șase persoane se vor putea întâlni în aer liber, inclusiv în grădinile private. Întâlnirile organizate în aer liber pot avea loc cu maximum 15 persoane.

Va exista un bonus pentru cei complet vaccinați, care se pot întâlni la interior, fără măști sau distanțare socială cu până la alte trei gospodării complet vaccinate sau cu persoane nevaccinate cu risc scăzut dintr-o singură gospodărie.

Magazinele se vor redeschide în luna mai treptat, întâi cu deschiderea serviciilor de clic și colectare în 10 mai și redeschiderea totală pe 17 mai. Serviciile personale, cum ar fi frizeriile și saloanele de coafură, se vor redeschide, de asemenea, din 10 mai, iar serviciile religioase cu credincioși la slujbe se pot relua și ele.

Guvernul va continua cu o redeschidere ulterioară în iunie, cu condiția ca situația să rămână „stabilă” după luna mai, a spus Primul Ministru.

Iunie este văzută ca luna în care se va reveni la turismului intern, hotelurile, B&Burile, pensiunile și alte forme de cazare în sistem self-catering vor fi redeschise începând cu 2 iunie. Facilitățile acestora de petrecere a timpului liber, restaurantele și serviciile de bar vor fi limitate doar pentru cei cazați în aceste unități.

Barurile și restaurantele se pot redeschide în aer liber începând cu 7 iunie, în timp ce vizitele interioare în case private vor fi permise de la acea dată.

Restricțiile se vor ușura și pentru sporturi începând cu 7 iunie, meciurile sportive în aer liber pot relua fără spectatori și sălile de sport, piscinele și centrele de agrement pot fi redeschise pentru antrenament individual.

De asemenea, esistă indicii că cinematografele și teatrele ar putea redeschide în iunie, condiționate de sfaturile de sănătate publică.

🍀 Tánaiste „speră”, dar avertizează că planul de redeschidere are o „frână de urgență”

Tánaiste a spus că planul guvernului pentru redeschiderea țării are o „frână de urgență” care ar putea duce la menținerea restricțiilor, în cazul în care virusul Covid-19 scapă de sub control.

Planul de redeschidere pentru lunile mai și iunie a fost anunțat de guvern ieri seară, Taoiseach Micheál Martin subliniind o revenire pentru mai multe sectoare. El a mai spus că strategia guvernului Covid-19 „funcționează” datorită eforturilor oamenilor și datorită programului de vaccinare.

Mai târziu, după discursul Primului Ministru, Leo Varadkar a spus că crede că este încă posibil ca guvernul să își îndeplinească obiectivul de vaccinare de 80% din adulți să fie vaccinați cu măcar o doză până la sfârșitul lunii iunie.

Dl Varadkar a spus că Guvernul abordează pandemia Covid-19 în curs de desfășurare, atât cu prudență, cât și cu speranță.

El a declarat pentru RTÉ Prime Time că lucrurile sunt încă precare, având în vedere că Covid-19 este încă prezent în comunitate, iar pandemia este în continuare dezlănțuită în întreaga lume.

În ceea ce privește noul calendar pentru reducerea restricțiilor, el a spus că există o frână de urgență care împuternicește medicul șef și echipa națională de urgență a sănătății publice să blocheze acest plan dacă există îngrijorări.

Cu privire la perspectiva servitului mesei și a băuturilor la interior, Tánaiste a spus că va “relua” sperăm “în iulie, dar Guvernul nu speculează o dată exactă, deoarece depinde de sfaturile de sănătate publică.

🍀 Ofițeri Garda acuzați de „corupție în funcții publice”

Patru lucrători din cadrul Garda și o altă persoană se confruntă cu acuzații în legătură cu o anchetă Garda despre presupuse fapte de corupție.

Cei cinci s-au prezentat ieri, separat, la o secție Garda pentru a fi arestați și acuzați.

„Ca parte a unei anchete conduse de comisarul adjunct din cadrul Grupului de Criminalitate Organizată și Gravă (OSC) asupra presupuselor acte de corupție în funcții publice, patru membri ai An Garda Síochána cu sediul în sudul țării și un cetățean civil au fost arestați și acuzați astăzi pentru infracțiuni referitore la pervertirea cursului justiției “, a spus un purtător de cuvânt al Garda.

„Toate cele cinci persoane au fost eliberate pe cauțiune și urmează să se prezinte în fața Tribunalului Districtual Limerick pe 14 mai 2021”.

„Întrucât această anchetă a Gardaí de pe lângă Biroul Național de Investigații Criminale (GNBCI) din Garda este în curs de desfășurare, An Garda Síochána nu va mai comenta mai departe”, a adăugat el.


🍀 Mii de copii nu s-au mai întors la școală

Organizația care supraveghează bunăstarea copiilor își exprimă îngrijorarea cu privire la „familiile uitate” fără acces la educație
Aproximativ 4.500 de copii nu s-au mai întors la școală când școlile s-au redeschis după închiderea Covid de anul trecut, arată datele oficiale.

Cifrele furnizate către cotidianul Irish Times de către serviciile sociale și Departamentul Educației arată că majoritatea acestor copii (57%) nu s-au întors din motive Covid-19. Aceasta poate include copiii care au afecțiuni medicale cu risc ridicat sau care locuiesc cu membri familiei vulnerabili. Restul (43 la sută sau 1.980) nu s-au întors din mai multe alte motive, cum ar fi abandonarea școlii sau intrarea în educație și formare profesională sau ocuparea forței de muncă.

Tusla, care monitorizează frecventarea școlii, a mai spus că volumul de recomandări pe care le-a primit pentru elevii cu slabă prezentare sau neprezentare este similar cu anii anteriori.

Cu toate acestea, există îngrijorare cu privire la numărul copiilor care ar putea să nu primească nicio educație formală, deoarece se confruntă cu părinți sau frați vulnerabili.

Conform orientărilor Departamentului Educației, școlilor li se permite să ofere predare la distanță pentru aproximativ 700 de elevi care sunt certificați medical ca fiind cu un risc foarte mare.

Elevii care locuiesc cu membri ai familiei extrem de vulnerabili nu au acest drept.

🍀 Pază în fiecare seară la un sit arheologic din Meath

Biroul de Lucrări Publice a declarat că o companie de securitate va efectua o patrulare a Loughcrew în Co Meath în fiecare seară, după vandalizarea recentă a ruinelor de pe situl arheologic. 

La începutul acestei săptămâni, grafitti și zgârieturi au fost inscripționate pe monumentul funerar neolitic și ca urmare o anchetă a fost pornită pentru a identifica vinovații. OPW și Serviciul Național al Monumentelor au declarat că este cel mai recent act de distrugere dintr-o serie de acte de vandalism la locul monumentului național.

Incidentele anterioare au văzut ghișeul și cabina ghizilor vandalizate, indicatoarele și gardurile de protecție demolate.

Condamnând faptele, ministrul de stat responsabil cu Oficiul pentru Lucrări Publice, Patrick O’Donovan, a declarat că mormintele de la Loughcrew sunt tezaure din antichitate.

„Acestea fac parte din moștenirea noastră culturală și sunt șocat de faptul că unele dintre pietrele vechi sculptate de pe acest loc de patrimoniu au fost deteriorate în așa fel. Fac apel la oricine care are informații cu privire la acest incident să contacteze Garda locală pentru a ajuta la găsirea vinovaților”, a spus el.

OPW a declarat ieri că o companie de securitate va efectua acum o patrulare în zonă în fiecare seară. Oficiul a declarat că lucrează îndeaproape cu Garda care sunt la curent cu incidentele antisociale care au loc acolo.

🍀 Condițiile de călătorie între Irlanda și România 

Călătoria din România în Irlanda

Toți pasagerii care sosesc în Irlanda, indiferent din ce țară vin inclusiv România, vor trebui să prezinte un test Covid-19 negativ făcut înainte de sosire. Măsura a intrat în vigoare de la data de 16 ianuarie.

Testul negativ de tip PCR trebuie făcut în termen de maxim 72 de ore înainte de sosirea în Irlanda.

Cei care sosesc din România în Irlanda, trebuie să-și restricționeze circulația timp de 14 zile chiar dacă au prezentat un test negativ la sosire. Cu toate acestea, perioada de restricționare poate fi redusă dacă persoana face dovada unui rezultat negativ la un test efectuat la cel puțin cinci zile după sosirea în Irlanda.

Exista scutiri de la cerința de a prezenta un test negativ la intrare pentru anumite grupuri, precum lucrătorii din transportul internațional și membrii Garda care sunt în timpul unei misiuni sau își exercită anumite atribuții de serviciu.

Călătoria din Irlanda în România

Potrivit Hotărârii Nr. 15 din 5.03.2021 a CNSU, Irlanda NU este inclusă pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat.

Astfel, pentru persoanele care sosesc în România din Irlanda NU este necesară prezentarea unui document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și NU se aplică măsura carantinei.

ATENȚIE: În cazul în care călătoria presupune tranzit printr-o țară care se regăsește pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat va fi solicitat un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării.

De asemenea, în cazul în care vă deplasați terestru spre România trebuie ținut cont de prevederile specifice fiecărui teritoriu/zonă de tranzit.

Vă rugăm să vă informați asupra condițiilor valabile la momentul călătoriei dvs, întrucât Lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat este actualizată periodic.

Sursa: MAE.ro