În data de 11 ianuarie Informatia IRL a trimis următoarea întrebare pe adresa Consulatului României la Dublin

“În presa din România a apărut următoarea informatie: 

’Începând cu 1 februarie 2017, cetățenii nu vor mai plăti taxele obișnuite la eliberarea pașapoartelor, actelor de cetățenie și a altor acte civile, potrivit Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ce a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017 şi va intra în vigoare la 1 februarie 2017.

Concret, începând de luna următoare, persoanele fizice nu vor mai plăti:

  • taxa pentru eliberarea unui pașaport electronic, a unui pașaport simplu temporar sau a altui document de trecere a frontierei, procurarea unui act judiciar sau extrajudiciar, la cererea unor persoane fizice sau juridice străine, eliberarea de adeverințe, precum și alte servicii prestate de autorități;
  • taxele pentru acordarea cetăţeniei române şi pentru redobândirea acesteia;
  • taxa aplicarea apostilei pe actul oficial administrativ sau înregistrarea cererii pentru aplicarea apostilei;
  • taxa pentru cazierul judiciar/fiscal;
  • taxele aplicate supralegalizării sigiliilor şi semnăturilor de pe un act oficial;
  • taxele pentru identificarea unei persoane pe teritoriul României;
  • taxele consulare şi de cetăţenie, percepute la misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României în străinătate, spre exemplu: taxele pentru înregistrarea cererii de eliberare a unei cărți de identitate sau a unei cărți electronice de identitate, taxele pentru eliberarea unui paşaport sau a unui titlu de călătorie, sau taxele pentru legalizarea semnăturii de pe un înscris sub semnătură privată.”
 

Puteți confirma pentru comunitatea românească din Irlanda, eliminarea acestor taxe sau măcar a unor taxe? Iar dacă da, lista taxelor care nu se mai plătesc?

Cu stimă

Semnatura redactorului”

Astăzi 12 ianuarie Ambasada a emis următorul comunicat pe pagina Ambasadei:

“Anunț de interes pentru comunitatea românească din Irlanda

Ambasada României la Dublin informează că, la 01.02.2017, va intra în vigoare Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. 

În consecință, începând cu data menționată nu se vor mai percepe taxele aferente serviciilor consulare specificate în textul noii legi (de ex. autentificarea procurilor și a declarațiilor, înscrierea actelor de stare civilă, identificarea persoanelor pe teritoriul României, legalizarea copiilor de pe înscrisuri, legalizarea semnăturii traducătorului).

În ceea ce privește pașapoartele electronice, se va achita suma de 59 euro (reprezentând contravaloarea blanchetei de pașaport), spre deosebire de 100 euro până la momentul intrării în vigoare a legii.

 

Menționăm că solicitările de servicii consulare depuse până la 1 februarie a.c., chiar dacă vor avea termen de soluționare ce va depăși data intrării în vigoare a Legii, vor fi supuse taxelor curente, prevederile legale ulterioare neavând efect retroactiv în materia taxelor consulare.”