Top 5

Related Posts

Taxele universitare vor fi „înghețate timp de 5 ani”

Ministrul Educației, Joe McHugh, a făcut o promisiune importantă: de a nu crește taxele universitare la peste 3.000 de euro pe an, asta dacă Fine Gael ajunge la guvernare după următoarele alegeri generale.

Înainte de afișarea rezultatelor Leaving Cert din această săptămână, anunțul este o ușurare pentru părinții care se confruntă deja cu costurile crescânde ale cazării studenților.

Cu toate acestea, acest anunț făcut de Ministrul Educației va cauza îngrijorare pentru învățământul universitar, care se confruntă cu provocări mari de finanțare. Înghețarea taxelor, înseamnă bani mai puțini.

Într-un interviu exclusiv pentru Sunday Independent, dl McHugh spune că are susținerea Primului Ministru Taoiseach Leo Varadkar în acest demers.

Întrebat direct dacă Fine Gael ar crește taxele dacă va fi la guvernare încă cinci ani, el a spus: „Nu, în ceea ce privește creșterea taxelor sau chiar împrumuturile pentru studenți, trebuie să analizăm presiunile generale făcute asupra părinților și să vedem cum să le ușurăm problemele, decât să adăugăm probleme la presiunile pe care le au deja. ”

Comentariile ministrului Fine Gael sunt angajamentul cel mai clar până în prezent din partea principalului partid de coaliție de a îngheța taxele la colegii.

Învățământul universitar, a evidențiat în mod constant că se confruntă cu probleme financiare serioase, ceea ce dăunează capacității sale de a concura pe plan internațional.

Domnul McHugh a spus că părinții au fost deja împovărați cu costuri uriașe cu trimiterea copiilor la educația de nivelul al treilea și că ar fi nedrept să-i încalce cu mai multe taxe.

„Personal și sunt pe aceiași lungime de undă cu Primul Ministru, în sensul că [cred] sarcina suplimentară nu ar trebui să fie pusă din nou pe părinți și studenți, așa că ne-am uitat și încercăm să găsim o cale mai bună”, a spus el.

Sursa Indepedent.ie

Informația IRL
Informația IRLhttps://www.informatiairl.com
Grup de jurnaliști voluntari ce oferă informații zilnice comunității românilor din Irlanda

Popular Articles