Statul irlandez ajunge să plătească aproximativ 14.000 de euro pe lună pentru cazarea de urgență a unei familii care are nevoie de o locuință cu patru dormitoare. Suma arată cât de costisitoare poate deveni o soluție temporară atunci când autoritățile nu găsesc o locuință permanentă potrivită pentru familiile numeroase.
La acest nivel, douăsprezece luni de cazare ar însemna 168.000 de euro. Nu este vorba despre un ajutor de 14.000 de euro plătit familiei, ci despre costul suportat de autorități pentru asigurarea unui spațiu de locuit temporar.
Cifra nu reprezintă tariful standard pentru toate familiile aflate în cazare de urgență. Cheltuielile depind de tipul și dimensiunea spațiului, de furnizor și de durata șederii. În cazul familiilor mari, identificarea unei locuințe cu patru dormitoare poate fi mult mai dificilă decât găsirea unui spațiu pentru una sau două persoane.
Problema este cunoscută de autorități. Încă din iunie 2025, informațiile publicate despre costurile cazării de urgență indicau că pentru unele familii care aveau nevoie de patru dormitoare cheltuielile puteau urca la 180.000 de euro anual, echivalentul a 15.000 de euro pe lună. Acele date se referă la un moment anterior și nu trebuie interpretate ca dovadă că tarifele ar fi scăzut acum în mod general.
De ce rămân familiile atât de mult în cazare temporară
Autoritățile locale au obligația de a evalua situația persoanelor fără locuință și de a organiza cazarea de urgență. În practică, aceasta poate însemna camere de hotel, pensiuni, centre pentru familii sau alte spații contractate, inclusiv de la furnizori privați.
Pentru familiile cu mai mulți copii, nevoia unui spațiu mai mare restrânge opțiunile. Guvernul a recunoscut în planul său pentru locuințe că lipsa proprietăților cu patru dormitoare contribuie la șederi mai lungi în sistemul de urgență. O familie poate avea astfel un acoperiș deasupra capului, dar nu și stabilitatea unei locuințe permanente.
Cazarea de urgență este destinată protejării oamenilor care nu au unde locui. Totuși, dacă șederea se prelungește, o cheltuială calculată inițial pentru câteva nopți sau săptămâni poate continua luni întregi. Costul serviciului nu înseamnă că statul cumpără locuința respectivă sau că familia dobândește un drept de proprietate asupra ei.
Presiunea financiară este vizibilă și la nivel național. Datele comunicate de ministrul Locuințelor, James Browne, arată că în 2025 au fost cheltuite 448,78 milioane de euro pentru cazare de urgență prin mecanismul prevăzut de secțiunea 10 a Housing Act. În 2024, cheltuiala comparabilă fusese de aproximativ 385 de milioane de euro. Aceste sume acoperă sistemul în ansamblu, nu doar cazarea familiilor care au nevoie de patru dormitoare.
Mii de copii în sistemul de urgență
Cele mai recente date naționale publicate arată că, în august 2026, 17.885 de persoane locuiau în cazare de urgență finanțată de stat. Printre ele se aflau 5.830 de copii, iar numărul familiilor din sistem era de 2.800. Totalul persoanelor crescuse cu 358 față de iulie.
Statistica nu include toate formele de lipsă a unei locuințe: de exemplu, nu îi cuprinde automat pe cei care dorm temporar la rude sau prieteni ori pe stradă. Raportul național pentru septembrie, așteptat la 30 octombrie, nu a putut fi publicat la termen deoarece Departamentul Locuințelor nu primise toate datele regionale, în contextul unei acțiuni sindicale din serviciul public.
Pentru a reduce perioada petrecută în cazarea de urgență, Guvernul a pus la dispoziția autorităților locale 373 de milioane de euro în 2026 pentru achiziționarea de locuințe existente. Din această sumă, 150 de milioane au fost rezervate pentru achiziții care să ajute familiile și alte persoane să iasă din situații de lipsă a locuinței pe termen lung.
Programul include intervenții pentru protejarea unor chiriași aflați în pericol să-și piardă locuința, dar și cumpărarea unor proprietăți adecvate familiilor care nu au reușit să părăsească sistemul de urgență. Alocarea fondurilor nu înseamnă însă că toate aceste locuințe au fost deja cumpărate.
Diferența dintre o cazare care poate costa 14.000 de euro lunar și o locuință permanentă este esențială. Prima acoperă o nevoie imediată, iar a doua poate oferi familiei stabilitate. În cazul unei șederi de un an, autoritățile pot ajunge să plătească 168.000 de euro pentru cazare fără ca familia să aibă, la sfârșitul perioadei, o locuință permanentă.
