Panică în rândul comunității de travellers, după ce consiliile locale au anunțat că vor angaja firme de securitate pentru a expulza familiile de pe terenurile private unde și-au instalat taberele.
Consiliile locale din Dublin sunt primele care au anunțat astfel de măsuri și spun că agenții de securitate vor fi angajați permanent și misiunea lor va fi de a evacua familiile de travellers de pe terenurile private din capitală.
Contractul comunităților locale cu fimele de securitate a fost anunțat și are o valoare estimată la 750.000 de euro.
Actorul John Connors (foto) spune că este o ipocrizie din partea politicienilor care sunt de acord cu această mișcare, într-o perioadă în care criza locuințelor este una foarte gravă.
Acesta spune că mii de familii vor ajunge pe străzi. Numai în Coolock sunt 300 de familii de travellers care locuiesc în caravane, iar evacuarea lor ar fi un dezastru în condițiile în care nimeni nu le oferă o alternativă.