Familiile din Irlanda se confruntă în continuare cu facturi de mii de euro pentru educația copiilor, chiar dacă statul va cheltui anul acesta peste 160 de milioane de euro pentru programul național de manuale școlare gratuite.
Un părinte cu un copil în școala primară se așteaptă să plătească, în medie, aproximativ 1.607 euro pe parcursul întregului an școlar. În cazul unui elev de gimnaziu sau liceu, suma ajunge la 2.142 de euro.
Manualele nu mai reprezintă cea mai mare problemă pentru multe familii. Cheltuielile s-au mutat către dispozitive digitale obligatorii, uniforme cumpărate de la furnizori desemnați de școli, echipamente sportive cu însemne, excursii, transport, mese, activități după ore și contribuții prezentate drept voluntare.
Aproape șase din zece părinți spun că plata cheltuielilor școlare reprezintă o povară financiară, iar mai mult de unul din patru ajunge să se împrumute pentru a-și putea trimite copiii la școală cu lucrurile necesare.
Peste 2.100 de euro pentru un elev de gimnaziu sau liceu
Cercetarea realizată în 2026 de Irish League of Credit Unions a urmărit pentru prima dată nu doar suma plătită înainte de începerea cursurilor, ci și costurile care apar pe tot parcursul anului școlar.
Pentru un copil din școala primară, părinții estimează cheltuieli inițiale de aproximativ 623 de euro. La acestea se adaugă alte 984 de euro pentru costurile apărute în lunile următoare, ceea ce ridică totalul anual la 1.607 euro.
În cazul elevilor din învățământul secundar, factura inițială ajunge la aproximativ 1.115 euro. Alte 1.027 de euro sunt cheltuite ulterior pentru transport, mâncare, activități, excursii, pregătire suplimentară și alte cerințe ale școlii.
Costul total ajunge astfel la 2.142 de euro pentru un singur copil.
O familie cu doi copii poate depăși ușor suma de 4.000 de euro într-un an școlar, în special dacă ambii sunt înscriși la gimnaziu sau liceu și au nevoie de dispozitive digitale, uniforme diferite și transport.
Sondajul a fost realizat în luna iunie pe un eșantion de 752 de părinți din toate regiunile Irlandei.
Manualele gratuite au ajutat, dar factura nu a dispărut
Programul de manuale gratuite a fost introdus inițial în 2020, într-un număr redus de școli din zone dezavantajate.
Acesta a fost extins treptat și acoperă acum aproximativ un milion de elevi din școlile primare și secundare.
Pentru anul școlar care începe în toamna lui 2026, statul va cheltui peste 160 de milioane de euro pentru manuale și alte resurse incluse în program.
Reprezentanții organizației caritabile St Vincent de Paul spun că măsura a produs rezultate vizibile. După introducerea manualelor gratuite în școlile primare, numărul solicitărilor de ajutor primite din partea părinților a scăzut.
Același lucru s-a întâmplat după extinderea programului pentru elevii din anii de Junior Cert și, ulterior, pentru cei care se pregătesc pentru Leaving Cert.
Înaintea introducerii programului, o familie putea cheltui în medie aproximativ 210 euro anual numai pentru manualele unui elev de școală secundară.
Ajutorul oferit de stat a eliminat sau a redus această factură, dar nu a rezolvat problema generală a costului educației.
Pentru multe familii, banii economisiți la manuale sunt acum cheltuiți pe tablete, laptopuri, uniforme, echipamente sportive și contribuții cerute de școli.
Jumătate dintre elevii de școală secundară au nevoie de un dispozitiv digital
Aproximativ jumătate dintre părinții elevilor din învățământul secundar care au participat la sondaj au declarat că școala copilului impune cumpărarea unui dispozitiv digital.
Poate fi vorba despre o tabletă, un Chromebook, un laptop cu Windows sau un dispozitiv cu ecran tactil care poate fi folosit și ca tabletă.
Unele pachete costă 700 de euro sau chiar mai mult.
Factura poate include dispozitivul, o husă, programe instalate, asigurare, asistență tehnică și acces la materiale educaționale.
În unele cazuri, părinții nu pot cumpăra un aparat mai ieftin, unul recondiționat sau un dispozitiv folosit deja de un frate mai mare. Școala indică modelul și furnizorul, iar familia trebuie să accepte pachetul oferit.
Pentru o gospodărie cu venituri ridicate, o cheltuială de 700 sau 800 de euro poate fi suportată fără dificultăți majore. Pentru o familie care se confruntă deja cu chirii, facturi și alimente scumpe, aceeași sumă poate însemna amânarea altor plăți sau acumularea unei datorii.
St Vincent de Paul primește tot mai multe cereri de ajutor pentru achiziționarea acestor dispozitive.
Părinții pot fi obligați să plătească întreaga sumă înainte de începutul anului școlar sau să accepte un plan de rate.
Plata în rate nu este întotdeauna mai avantajoasă. Familiile care nu-și permit suma inițială pot ajunge să plătească mai mult în total prin taxe, dobândă sau costuri incluse în contract.
Organizațiile sociale descriu situația drept o „penalizare a sărăciei”: oamenii care au cei mai puțini bani ajung să plătească cel mai mult pentru același produs.
Dispozitive obligatorii în cel puțin 30% dintre școli
O cercetare realizată de specialiști de la University of Limerick și Economic and Social Research Institute a analizat programele digitale din peste 720 de școli secundare din Irlanda.
Aproximativ 30% dintre acestea aveau reguli obligatorii sau sisteme foarte clar organizate prin care elevii trebuiau să cumpere un dispozitiv personal.
Cercetătorii consideră că proporția reală ar putea fi mai mare, deoarece nu toate politicile aplicate de școli sunt publicate sau descrise clar.
Utilizarea unui dispozitiv pentru fiecare elev a devenit tot mai răspândită în învățământul secundar, iar noile forme de evaluare prevăzute în reforma Leaving Cert ar putea accelera fenomenul.
Profesorii și conducerile școlilor se află, la rândul lor, sub presiune.
Menținerea unor laboratoare cu calculatoare suficiente, moderne și funcționale este costisitoare. Echipamentele trebuie reparate, înlocuite și actualizate, iar școlile nu dispun întotdeauna de personal tehnic sau de bani suficienți.
Transferarea responsabilității către părinți rezolvă o parte a problemei administrative, dar creează o alta: accesul la educație începe să depindă de posibilitățile financiare ale familiei.
Cercetătorii avertizează că o cerință identică pentru toți elevii ignoră diferențele uriașe dintre bugetele gospodăriilor.
Părinții află uneori costul după alegerea școlii
Unele familii ar afla că trebuie să cumpere un dispozitiv scump abia după ce copilul a primit sau a acceptat locul la școala respectivă.
În acel moment, schimbarea școlii poate fi dificilă, iar părinții au puține variante.
Specialiștii critică lipsa consultării cu familiile și eliminarea posibilității de a alege un model mai ieftin.
Un dispozitiv recondiționat, un laptop existent în familie sau un aparat folosit anterior de un frate ar putea fi suficient pentru activitatea școlară, însă anumite programe nu permit aceste variante.
Părinții pot fi obligați să cumpere un model cu performanțe mai mari decât cele necesare pentru temele, proiectele și evaluările obișnuite.
Cercetătorii cer Ministerului Educației să stabilească cerințe tehnice minime clare, în loc să permită companiilor comerciale să decidă ce echipamente trebuie cumpărate.
În lipsa unor reguli naționale, aceeași activitate școlară poate presupune un dispozitiv de câteva sute de euro într-o școală și un pachet de peste 700 de euro în alta.
Ministerul spune că achiziția nu este obligatorie la nivel național
Ministerul Educației susține că nu există o regulă națională care să oblige elevii să dețină un dispozitiv digital personal.
Decizia este luată la nivelul fiecărei școli, împreună cu conducerea și comunitatea școlară.
Ministrul Educației a cerut școlilor să consulte părinții și să analizeze costurile și efectele asupra egalității de șanse înainte de introducerea unui program bazat pe dispozitive personale.
Atunci când tehnologia digitală este folosită la cursuri, școala trebuie să se asigure că niciun elev nu este dezavantajat deoarece familia nu-și permite aparatul.
Școlile pot, teoretic, să ofere dispozitive cu împrumut sau alte forme de sprijin.
În practică, capacitatea de a face acest lucru diferă în funcție de bugetul și dotările fiecărei instituții.
Cercetătorii se tem că dispozitivele obligatorii ar putea apărea în viitor și în școlile primare, dacă extinderea lor din învățământul secundar continuă fără reguli mai clare.
Uniforma poate costa sute de euro
Uniformele rămân una dintre cele mai mari cheltuieli pentru părinți.
Șase din zece participanți la sondaj au declarat că simt presiune pentru a cumpăra haine, încălțăminte sau echipamente de marcă pentru copil.
Aproape jumătate dintre părinți spun că opțiunile mai ieftine, precum uniformele cumpărate din supermarket sau articolele fără însemne, nu sunt disponibile.
În cazul învățământului secundar, 51% dintre părinți sunt obligați să cumpere uniforma de la un furnizor desemnat de școală. Proporția este de 34% în școlile primare.
Un părinte a relatat că școala copilului a introdus un echipament sportiv cu însemne, pentru care pantalonii, bluza și tricoul costau împreună peste 300 de euro.
Această sumă se adaugă costului uniformei obișnuite, încălțămintei și altor articole necesare.
Doar 15% dintre părinți au reușit să cumpere o uniformă la mâna a doua.
Ministerul Educației a recomandat anterior folosirea unor articole generice, pe care emblema școlii să poată fi cusută separat.
Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și Concurență a cerut, de asemenea, școlilor să evite furnizorii unici, cu excepția situațiilor în care aceștia sunt aleși printr-o procedură competitivă.
Când părinții sunt obligați să cumpere de la un singur magazin, concurența dispare, iar posibilitatea de a compara prețurile este redusă.
Ministerul lucrează la reguli revizuite care ar urma să pună un accent mai mare pe reducerea costurilor uniformelor.
Contribuții „voluntare” cerute de majoritatea școlilor
Opt din zece părinți spun că școala copilului le cere o contribuție prezentată drept voluntară.
Proporția a crescut la 81%, de la 78% în anul precedent.
Aceste sume pot fi folosite pentru încălzire, electricitate, întreținere, materiale, activități sau alte cheltuieli curente.
Deși contribuția nu este obligatorie din punct de vedere formal, părinții pot simți o presiune puternică să o plătească.
St Vincent de Paul susține că apariția acestor solicitări reflectă finanțarea insuficientă a școlilor.
Costurile de funcționare au crescut, însă banii alocați pentru fiecare elev nu ar fi ținut întotdeauna pasul cu facturile.
Conducerile școlilor ajung astfel să ceară ajutorul părinților sau să organizeze acțiuni pentru strângerea fondurilor necesare.
Organizația consideră că personalul școlii ar trebui să se concentreze asupra educației copiilor, nu asupra găsirii banilor pentru funcționarea instituției.
Anul de tranziție nu este accesibil tuturor
Anul de tranziție, programul opțional urmat de mulți elevi între Junior Cycle și pregătirea pentru Leaving Cert, generează alte costuri importante.
Cercetările comandate de St Vincent de Paul estimează că participarea costă între 320 și 470 de euro.
Suma nu include excursia mai mare organizată de multe școli, care poate adăuga alte sute de euro facturii.
Programul este conceput pentru dezvoltarea elevilor prin proiecte, activități practice, voluntariat, experiență de muncă și excursii educaționale.
Copiii din familiile cu venituri mici sunt însă mai puțin predispuși să participe.
Părinții pot aprecia beneficiile programului, dar decid că nu-și permit taxele și activitățile asociate.
În această situație, o oportunitate educațională importantă devine mai ușor accesibilă copiilor din familiile cu venituri mai mari.
Alte facturi apar în timpul anului
Presiunea financiară nu se încheie în luna septembrie.
Taxele pentru simulările examenelor apar adesea în decembrie, ianuarie sau chiar înainte de Paște.
Aceste examene nu sunt organizate de stat, iar școlile trebuie să acopere costurile tipăririi și corectării lucrărilor.
St Vincent de Paul cere ca elevii din familiile care dețin card medical să fie scutiți de aceste taxe, așa cum sunt scutiți de anumite costuri ale examenelor naționale.
Pe parcursul anului mai apar cheltuieli pentru excursii, activități sportive, instrumente muzicale, dulapuri, transport, pregătire suplimentară și programe după ore.
Tocmai această dispersare a facturilor face costurile mai greu de anticipat.
O familie poate reuși să acopere uniforma și încălțămintea în august, dar poate fi surprinsă ulterior de o excursie, o taxă pentru simulare sau o activitate obligatorie.
Mai mult de unul din patru părinți se împrumută
Aproximativ 59% dintre părinți consideră că plata costurilor școlare reprezintă o povară financiară.
Proporția celor care intră în datorii a scăzut la 27%, dar suma medie împrumutată a crescut la aproximativ 430 de euro.
Cu alte cuvinte, mai puține familii se împrumută, însă cele care o fac au nevoie de sume mai mari.
Cei mai mulți părinți folosesc veniturile lunare pentru plata cheltuielilor. Aproximativ 37% apelează la economii, iar 18% folosesc cardul de credit.
O parte dintre familii folosesc și servicii prin care cumpără acum și plătesc ulterior în mai multe rate.
Pentru a acoperi factura școlară, părinții renunță la vacanțe, tabere, activități pentru copii sau alte cheltuieli ale familiei.
Unii amână facturile gospodăriei, plata cardurilor de credit sau ratele împrumuturilor. Unul din zece reduce chiar și cheltuielile pentru alimente.
Aproape un sfert dintre părinți spun că au fost nevoiți să refuze anumite lucruri necesare copilului deoarece nu și le permiteau.
Cele mai frecvente sacrificii sunt activitățile extracurriculare, echipamentul sportiv nou, excursiile și încălțămintea.
Problema afectează familii din toate comunitățile
St Vincent de Paul avertizează că solicitările de ajutor nu provin dintr-o singură regiune și nu sunt limitate la gospodăriile care trăiesc de mult timp în sărăcie.
Organizația este contactată de familii din toate comunitățile Irlandei.
Chiriile ridicate, costul alimentelor, energia și transportul au redus capacitatea multor gospodării de a absorbi o factură neașteptată de câteva sute de euro.
O familie poate avea două venituri și totuși să întâmpine dificultăți atunci când trebuie să cumpere simultan două uniforme, două perechi de pantofi și un dispozitiv digital.
Programul de manuale gratuite a demonstrat că o măsură publică bine orientată poate reduce rapid presiunea asupra părinților.
Datele arată însă că problema nu a dispărut. Cheltuielile s-au mutat dintr-o categorie în alta.
O educație descrisă drept gratuită continuă să presupună, în realitate, facturi de peste 1.600 de euro pentru un copil din școala primară și de peste 2.100 de euro pentru un elev din învățământul secundar.
Pentru familiile cu mai mulți copii, începutul școlii nu mai reprezintă doar cumpărarea câtorva caiete și a unei uniforme. Este o cheltuială anuală majoră, care trebuie planificată la fel ca o rată, o chirie sau o factură importantă.
