Primarul capitalei Gabriela Firea a ajuns aseară pentru câteva minute la recepția oferită de Ambasada României la Dublin.
La evenimentul restrâns la care au participat aproximativ 100 de persoane a ajuns și delegația condusă de doamna Gabriela Firea.
Recepția oferită cu ocazia Zilei Naționale a României a avut mai mulți invitați, personalități din lumea politică irlandeză, precum primarul Dublinului dar și câțiva reprezentanți ai comunității românești.
Printre cei care au participat la recepția de la Mansion House s-au aflat reprezentanți ai bisericilor ortodoxe, reprezentanți ai Romanian Community of Ireland, Organizația Grupul Românilor din Irlanda și câțiva politicieni.
Excelența sa doamna Manuela Breazu, a întârziat discursul pe care trebuia să-l susțină în fața invitaților în speranța că delegația condusă de Gabriela Firea va ajunge la timp. În acest timp doamna ambasador a explicat că Gabriela Firea se află în Irlanda pentru participarea la tragerea la sorți pentru Euro 2020 și pentru un schimb de experiență legat de organizarea unui astfel de turneu, Bucureștiul găzduind 4 meciuri.
Tragerea la sorți are loc duminică 2 decembrie la Convention Centre în Dublin.
La câteva minute după ce doamna ambasador și-a început discursul a ajuns și Gabriela Firea.
După discursul doamnei ambasador Gabriela Firea a schimbat câteva cuvinte cu doamna ambasador, cu preoții ortodocși prezenți la eveniment și cu președintele PNL Irlanda Teo Ciuta.
S-au făcut câteva poze cu cei sus menționați, după care Gabriela Firea a plecat fără a acorda o mare atenție celorlalți reprezentanți ai comunității românești din Irlanda.
Până la acestă oră nici una dintre organizațiile românești din Irlanda nu a anunțat prezența Gabrielei Firea la vreunul dintre evenimentele organizate de acestea cu ocazia Zilei Naționale a României.
Susține proiectul Informația IRL
Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.
Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!
Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă. |