Ce mi-a rămas în cap și în suflet, de la experiența nefericită, pe o parte, și fericită, pe alta, avută pe 26 mai, la vot.
Români mulți, foarte mulți, adunați în fața Ambasadei, pentru a-și exercita dreptul constituțional de a vota.
Garda din Dublin prezentă la datorie, oameni prezenți la datorie, voluntari (sau nu) din comisia de vot, prezenți la datorie.
Ore de așteptare, ore de stat în picioare, ore de de speranță că, până la urmă, se ajunge la urnă.
Copii dormind în brațele părinților, părinți care și-au lăsat copiii acasă- în grija altcuiva, oameni grăbiți să meargă la muncă, alții abia întorși de la muncă.
Orele trec peste ei, ziua se scurge în defavoarea lor, tot mai mulți vin și se așează la coada de pe Waterloo Road, coadă de care, toți deveaneam conștienți că devine “coada fără șansă” , “coadă fără speranță”. Și totuși, “o coadă cu un rost”.
Știți sentimentul acela că stai la rând și ești sigur că nu mai ajungi să votezi, dar, ceva te ține să nu pleci, ceva te face să stai?
Asta s-a simțit pe pielea fiecăruia, ceva parcă irațional dar mai presus decât orice forță rațională.
În 5 ore, cât am fost prezentă acolo, ai putut să-i numeri pe degetele de la două mâini, pe cei care au ieșit, spunând că au votat. Îi aplaudam, îi felicitam și le mulțumeam toți.
“Beciul” acela în care se vota, părea un fel de Triungiul Bermudelor. Știam că se intră acolo, dar nu mai ieșea nimeni, eventual “a treaia zi, după Scripturi”.
Printre ultimii care au ieșit, au fost un grup de 3 sau 4 persoane și i-am întrebat ce se întâmplă înăuntru, de ce merge așa greu și cine sunt cei din comisia de vot. Ne-au zis că ei nu ii cunosc, doar pe un domn îl știu, căci îl văzuseră că lucrează la un dentist român. Și acela le-a spus că se roagă să vină o ploaie rea, să ne împrăștie pe toți, să poată el să plece acasă. Oamenii erau prea de treabă ca să-i fi dat o replică pe măsură, i-am sfătuit că în cazuri de acestea se ia atitudine și regret că nu am fost eu în locul lor, căci poate acum eram colegă cu Dragnea. Așa ceva e strigător la cer, nu se iartă, pentru că e sfidător, e inuman.
Alte două fete, care au reușit să voteze, după 10 ore de asteptare, ne-au spus că se vorbește la telefon și se stă pe facebook în “beciul anti-vot” și, mi-au arătat pantofii, care mai aveau puțin și explodau. “Mi s-au umflat picioarele”- mi-a spus. Am văzut toți din jurul ei. Eu n-am mai avut cuvinte. Dar, i-am dat o îmbrățișare. Era tot ce aveam, atunci, să-i dau. Nu m-a îmbrățișat nimeni până atunci, atât de românește!
Cu o jumătate de oră înainte de ora la care știam că se vor închide urnele și se vor închide ușile, am înaintat și am intrat cât mai mulți în curtea Ambasdei, scandând “”VREM SĂ VOTĂM!”.
Am ajuns pe scări, cu intenția să filmez și eu ce se întâmplă acolo, pentru că nu filmasem nimic înainte, nu aveam vizibilitate atât de bună ca de acolo, din fața mulțimii.
Ajunsă acolo, le-am dat câteva idei de a scanda, apoi, după o pauză, m-au rugat să le mai spun ceva care rimează. Deja, cuprinsă de dezamăgire, am zis aproape în șoaptă ceva, nu chiar ortodox) și spre uimirea mea, au scandat toți, am fost auzită. Acum nu mă mir, atunci și acolo, ne auzeam nu doar soaptele, ne auzeam gândurile. Ne înțelegeam din priviri și din oftat.
Mă bucur că am trăit asta.
Chiat dacă aș fi pierdut milioane de euro, chiar dacă am pierdut alt eveniment la care trebuia să merg în seara aceea, mă bucur că am câștigat momentul acela.
Le-am spus oamenilor că am postat video cu ei și că deja se știe ce se întâmplă acolo. Și le-am spus că sunt minunați.
Și acum, momentul adevărului: pentru ceea ce urmează, am decis să scriu aceste memorii.
Oamenii aceia aveau nevoie să știe că ii înțelege cineva, că îi aude cineva, că îi crede cineva. Că cineva e de partea lor.
NU A IEȘIT NIMENI, DAR NIMENI, SĂ VORBEASCĂ CU EI, SĂ LE SPUNĂ DE CE SE ÎNTÂRZIE, SĂ SE DISCULPE CUMVA!
Am scandat să iasă ambasadorul, consulul sau cineva din comisie, să vorbească.
NIMENI și NIMIC! O ZI ÎNTREAGĂ.
Strigam toți ca lupii la la Lună, sau ca proștii la becul din stâlpii de electricitate, sau, strigam la tricolorul care e singurul ce ne reprezenta acolo. Acolo unde ttebuia să fim reprezentați, ajutați, respectați.
Strigam ca niște oameni ai nimănui, oameni fără țară, fara drepturi, fără nicio explicație dată, fără niciun gest de susținere și colaborare cu cei care au organizat scrutinul alegerilor europarlamentare.
Normal că i-am făcut comuniști pe toți, firește că aveam motiv să ne pierdem răbdarea dar, totuși, nu au fost incidente, am plecat învinși, după ce ne-a vorbit unul din gardieni.
Da, într-un final ne-a vorbit Garda, ne-a spus că nu se poate vota din cauză că am fost mințiți de ministrul de externe din România
A iesit, și una din comisie, a vorbit cu mine personal, timorată și cu mâinile la gură, că a mințit Meleșcanu. De parcă se temea să nu o audă Meleșcanu. Atât. Și a plecat înapoi în “beci”. Serios??? După ce ai închis urna vii să vorbești cu mulțimea obosită și vai de capul ei???
Asta denotă lipsă de profesionalism, lipsă de respect, lipsă de omenie.
Că tot a apărut un “domn anonim ” din comisia de vot, care se dă victimă a Diasporei.
Domnule anonim, n-ai ieșit să vorbești cu “needucata Diasporă”- cum zici în postarea ta, deși, pare că ai ceva în comun cu scrisul, tu n-ai nimic în comun cu responsabilitatea, cu pshilogia, cu logica și n-ai nimic în comun cu Diaspora. Deci, stai jos și taci în anonimat, și tu și toți cei iresponsabili. Nota 4.
Iar cei din Ambasade, la fel, stați jos, că nu vă e locul sus- în misiuni diplomatice.
P..S. Garda a fost de partea noastră, s-au crucit de ce s-a întâmplat, au zis că e incredibil să nu votezi după atâtea ore. Le-am spus pentru ce am vrut să votăm, au zis că știu și ei ce guvern corupt are România și, ne-au felicitat. Au apus că se vor implica să nu se mai întâmple așa ceva la alte alegeri. Ne-au promis și ne-au sfătuit să apelăm la autoritățile din România și noi.
Am dat mâna, am mulțumit și am plecat acasă.
“Diasporă needucată”… Nu?
Diaspora și-a făcut datoria. Ceilalți…sa-lase locul altora.
[socialpoll id=”2552669″]
Susține proiectul Informația IRL
Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.
Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!
| Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă. |
