Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Ryanair, mutăm locurile de muncă în Polonia


Șeful Ryanair își amenință angajații greviști că mută locurile de muncă în Polonia
Confruntat cu perspectiva extinderii grevelor angajaţilor din Europa, şeful Ryanair, Michael O’Leary, a ameninţat marţi că va muta mai multe locuri de muncă în Polonia, dacă mişcările de protest vor afecta afacerea, transmite Reuters

Cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, după numărul de pasageri, a avut în decembrie primele negocieri cu sindicatele din istoria sa de 32 de ani, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european, dar nu a reuşit să încheie acorduri colective de muncă cu unele sindicate.

Luni, sindicatul piloţilor Vereinigung Cockpit (VC) a informat că 96% dintre piloţii germani ai Ryanair s-au pronunţat în favoarea unei mişcări de protest, după ce săptămâna trecută au fost în grevă piloţii din Irlanda, iar personalul navigant din Italia, Spania, Portugalia şi Belgia a întrerupt activitatea. Şi piloţii din Olanda au votat în favoarea unei mişcări de protest.

Săptămâna trecută, operatorul aerian irlandez a notificat peste 300 de angajaţi – piloţi şi personal navigant – că şi-ar putea pierde locurile de muncă fiindcă în sezonul de iarnă va fi concediată aproximativ 20% din forţa de muncă de la baza sa din Dublin, deoarece recentele greve afectează rezervările.

Compania a avertizat că ar putea închide câteva rute din capitala Irlandei în urma reducerii numărului de avioane de la baza din Dublin, de la 30 la 24, dar şi alte rute s-ar putea confrunta cu reduceri frecvente, deoarece o parte din aeronave vor fi direcţionate spre subsidiara poloneză, Ryanair Sun, care înregistrează o creştere rapidă. Cele şase avioane vor fi trimise în Polonia.

Compania irlandeză va începe negocierile cu peste 100 de piloţi şi 200 de membri ai personalului navigant din Dublin care au primit înştiinţări privind posibila lor concediere din 28 octombrie. O parte ar putea fi transferaţi în Polonia pentru a minimaliza impactul concedierilor, a explicat Ryanair.

Marţi, O’Leary a avertizat că este pregătit să facă concedieri „pe orice piaţă”, dacă va fi necesar. „În fond, suntem o companie aeriană care nu ratează nicio oportunitate. Ryanair este prezentă pe 20 de pieţe şi avem nevoie de mai multe aeronave. Cererea este ridicată datorită preţurilor şi a serviciilor noastre, inclusiv în Polonia, sediul subsidiarei Ryanair Sun. Dacă unele pieţe sunt afectate aşa cum a fost piaţa irlandeză în ultimele luni de aceste activităţi, piaţa poloneză creşte semnificativ, Ryanair Sun este extrem de profitabilă, vom muta aeronavele în Polonia”, a declarat şeful operatorului aerian irlandez. Acesta a adăugat: „Atât timp cât va exista o judecată sănătoasă din partea lor, vom ajunge la un acord”.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat, în 4 iulie, o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

În schimb, Ryanair susţine că angajaţii săi beneficiază de unele dintre cele mai bune condiţii din industria aeriană low-cost.

? Bărbat din Co. Meath închis pentru violul surorii

Un bărbat din Meath a fost închis pentru doi ani pentru viol și asalt sexual asupra surorii sale la ferma familiei din Co. Meath, casă descrisă în curte ca fiind o casă în care “abuzurile sexuale erau o cultură”.

Bărbatul de 46 de ani a fost condamnat pentru două capete de acuzare de viol între autust 1987 și septembrie 1988. Atunci sora lui avea între 11 și 12 ani iar el era cu patru ani mai mare. Curtea de judecată a ascultat declarațiile femeii care spune că-și aduce aminte datele aproximative pentru că a avut câteva evenimente precum mirul sau nunta surorii sale.

Un alt frate mai mare al victimei a fost și el închis în luna ianuarie pentru violul unei alte surori între 1983 și 1990. Bărbatul a primit o sentință de 10 ani de închisoare cu ultimii doi ani și jumătate suspendați. Sursa breakingnews.ie

? Doi bărbați arestați pentru posesie de armament

Doi bărbați au fost arestați aseară, la scurt timp înainte de miezul nopții după ce Garda le-a interceptat mașina în zona Corbally, Limerick. Garda a semnalizat inițial mașina care a refuzat să oprească, aceasta întrând în câteva mașini ale Garda. Într-un final mașina a fost oprită și în ea s-a găsit un pistol Luger, încărcat și cu 10 cartușe.

Cei doi bărbați, de 25 și 29 de ani, au fost arestați și sunt reținuți la Secția Garda din Henry Street. Sursa independent.ie
Investigations are ongoing.

? Facebook trebuie să răspundă astăzi în fața unei comisii parlamentare irlandeze

Facebook în fața unei comisii parlamentare irlandeze.

Reprezentanții Facebook sunt așteptați astăzi în fața Oireachtas Communications Committee, unde vor răspunde întrebărilor legate de moderarea conținutului violent și abuziv pe rețeaua de socializare. Ancheta a început odată cu difuzarea unui reportaj cu camera ascunsă făcut de Channel 4 la sediul din Dublin al companiei Facebook.

Investigația făcută de canalul de televiziune din Marea Britanie, a scos la iveală faptul că angajații sunt învățați să nu șteargă conținut violent și abuziv, chiar dacă acesta nu corespunde cu propriile reguli impuse de Facebook.

Comisia s-a întors special din vacanța parlamentară pentru a audia pe reprezentanții Facebook. Sursa rte.ie

? Permanent TSB vinde peste 10.000 de credite ipotecare unui fond de tip vultur

Permanent TSB a aprobat să vândă proiectul controversat Project Glas către Start Mortages, un afiliat al unui fond intitulat de tip vultur, Lone Star, pentru suma de 1.3 miliarde de euro.

Portofoliul de credite ipotecare conține aproximativ 10.700 de credite din care 7.400 sunt credite ipotecare cu oameni care locuiesc în casele respective.

PTSB spune că din cele 7.400 de credite cu locatari, 2.500 sunt cu proprietari care nu cooperează cu banca în nici un fel pentru a plăti creditul, la care se adaugă 3.850 de conturi care au “refuzat tratamentele” impuse de bancă pentru corectare sau care nu au respectat condițiile acestor “tratamente”.

Project Glas include și 3.300 de proprități care sunt din categoria “cumpără și închiriază”.

Această vânzare operată de o bancă deținută în proporție de 75% de stat a iscat un scandal politic la începutul anului, când mai mulți politicieni spuneau că vânzarea se va face către instituții non-bancare. Sursa rte.ei

? METEO IRLANDA ?

Știri din România – Informatia IRL

?? De ce au decis autoritățile din Suedia să retragă plăcuțele anti-PSD. Explicația Agenţiei pentru Transport

Plăcuţele de înmatriculare cu mesajul anti-PSD au fost anulate de autorităţile suedeze.

Reprezentanţii Agenţiei pentru Transport din această ţară au confirmat pentru Ştirile ProTV că decizia va intra în vigoare de miercuri, 1 august. Şoferul care le-a folosit spune însă că nu a fost informat până acum. În schimb, a mers şi marți la Brigada Rutieră din Capitală ca să ceară explicaţii.

Omul a declarat că va depune plângere penală împotriva şefilor poliţiei pe motiv că ar fi încălcat grav drepturile copilului său de 8 ani care a fost dus, alături de el, la audieri.

Contactaţi de Ştirile ProTv, reprezentanţii Biroului de presă al Agenţiei de Transport din Sudia au anunţat că au decis să anuleze numărul de înmatriculare personalizat, cu un mesaj anti-PSD.

“Atunci când am fost informați că plăcuțele de înmatriculare pot fi percepute ca o ofensă, am decis să le retragem. Decizia a fost luată pe 25 iulie, iar numărul de înmatriculare nu mai este valabil începând cu 1 august”, este mesajul oficialilor suedezi.

Oficialii suedezi şi-au motivat decizia spunându-ne că atunci când aprobă aceste plăcuţe personalizate, iau în considerare şi ca mesajul scris pe ele să nu fie unul jignitor. Ei declară însă că le este imposibil să evalueze intotdeauna toate combinaţiile de litere care ar putea să însemne ofense în toate ţările din lume.

Răzvan Ştefănescu, proprietarul maşinii, spune că nu a fost anunţat până acum nici de autorităţile romane, nici de cele suedeze de această decizie. În schimb, a mers la poliţie să ceară explicaţii.

Răzvan Ștefănescu: “A trebuit copilul meu de 8 ani să stea în cameră cu mine şi am întrebat ce se întâmplă, fiindcă nu ştiam nimic despre acest dosar penal. Voi face plângere penală pentru că nu mi se pare corect, nu am omorât pe nimeni, nu avea de ce să îl ia şi pe copilul meu cu maşina de poliţie, ar fi putut să mă lase să îl duc acasă o oră şi apoi să revin.”

Ioana Mateș, avocată: ”Nu cred că în vreo ţară europeană un minor ar fi asistat forţat la o audiere. Nu mai vorbesc de faptul că băiatul era sub medicamentaţie, adus fiind cu o maşină cu semnale luminoase şi acustice ca un infractor.”

Românul stabilit în Suedia spune că va face demersuri şi pentru a-şi recupera permisul de conducere. Între timp, în spaţiul public au apărut informaţii şi despre un amendament adus de Belgia la Convenţia de la Viena, invocată de Poliţia Română.

Dacă autorităţile spuneau luni că amendamentele din convenţie interzic plăcuţele care nu conţin şi cifre, un raport făcut de grupul de lucru pentru siguranța rutieră din cadrul ONU arata că au fost acceptate şi plăcuţele pe care apar numai litere:

“Grupul de lucru pentru siguranța rutieră a discutat și a adoptat propunerea Belgiei de modificare a punctului 1 din anexa 2 pentru a permite emiterea de plăcuțe de înmatriculare (personalizate) care conţin doar litere.”

Dumitru Coarnă, sindicat poliţie: “Se efectuează verificări cu privire la amendamentul Belgiei. Sigur că de regulă Convenţia înseamnă un pact al tuturor părţilor, asta înseamnă că şi România ar fi trebuit să adere. Dar din câte ştiu eu, România nu a ratificat acel amendament.”

Ioana Mateș, avocată: “Sunt surprinsă, într-o conferinţă de presă reprezentanţii poliţiei au spus că urmează să se informeze de versiunea actuală a Convenţiei de la Viena.”

Reprezentanţii Poliţiei Române nu ne-au răspuns până acum la solicitarea de a oferi un punct de vedere dacă vor lua în calcul sau nu acest amendament.

Între timp, în spaţiul public au apărut şi fotografii ale unor maşini deţinute de persoane publice care au circuat pe drumurile din România cu autoturisme înmatriculate cu numerele personalizate. Două exemple sunt Helmuth Dukadam şi Laurenţiu Reghecampf.

Laurențiu Reghecampf: “Am avut maşini înmatriculate în America cu REGHE 1, REGHE 2. Nu m-a oprit nimeni, dar numerele mele nu aveau vreun cuvânt la adresa cuiva.”

Pe de altă parte, un român stabilit în Belgia a postat fotografii cu maşina sa, care are numărul “JOS PSD”, alături de mesajul “Venim acasă, dragă România.” Sursa protv.ro

?? VIDEO. Chiftele cu viermi, vândute în Bistrița

Chiftele cu viermi erau expuse, la vânzare, într-un centru comercial din Bistriţa. Imagini filmate acolo au fost făcut publice pe o reţea de socializare.

După ce postarea a fost comentată şi distribuită de numeroase ori, autorităţile s-au sesizat. Direcţia Sanitar Veterinară şi OPC Bistriţa au făcut controale la fast-food-ul care avea în vitrină chiftele cu viermi.

Cele două instituţii urmează să anunţe, probabil astăzi, la ce concluzii au ajuns şi dacă îi sancţionează pe administratorii localului.

?? Primul ghid împotriva promoțiilor mincinoase. Campaniile vizate de ANPC

Un ghid împotriva promoțiilor mincinoase a fost elaborat de marii producători și comercianți din România și prezentat inspectorilor pentru protecția consumatorilor.

Ghidul ar putea curăța în sfârșit piața de mesajele false, care îi fac pe oameni să cumpere produse mai scumpe sau care nu sunt ca în reclamă.

Sunt vizate campaniile cu un produs cadou, pe cale să expire, concursurile care oferă premii fictive, dar și prezentarea exagerată a unor beneficii pentru sănătate, asociate alimentelor.

Imunitatea creşte, dacă veţi mânca… un anumit tip de ouă. Un iaurt întăreşte oasele, iar altul ajută digestia. Un fel de biscuiţi asigură energie, iar cerealele subţiază silueta. Astfel de menţiuni vor deveni riscante, pentru producătorii care nu pot demonstra clar efectele asupra sănătăţii. Sursa protv.ro

?? Preţul gazelor se majorează începând de miercuri


Preţul gazelor naturale pentru clienţii finali se majorează, în medie, cu 5,83%, începând de miercuri, 1 august, măsura fiind aprobată la mijlocul lunii iulie de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

La mijlocul lunii iulie, membrii comitetului de reglementare al ANRE au luat în discuţie solicitările furnizorilor de gaze naturale cu privire la ajustarea preţurilor, scrie News.ro.

”Având în vedere solicitările furnizorilor de gaze naturale şi în urma analizei minuţioase a costurilor reflectate în preţul final, comitetul de reglementare, aplicând prevederile legale, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru o ajustare, în medie cu 5,83%, a preţului la gazele naturale pentru clienţii finali casnici, începând cu data de 1 august 2018”, anunţa atunci ANRE. Sursa protv.ro

?? România, raiul mașinilor second hand aduse din străinătate. Ministrul Mediului amână iar taxa auto

În timp ce România înregistrează un record de maşini second hand venite din străinătate, taxa auto pentru cei care poluează este amânată.

Ministrul Mediului anunţă, că abia la sfârşitul anului va fi gata formula de calcul la care se lucrează de un an. Între timp, România riscă să plătească amenzi de sute de mii de euro pe zi, dacă autorităţile nu iau măsuri.

Din păcate, nici nu ştim exact cât de otrăvitor este aerul pe care îl respirăm pentru că multe dintre staţiile de măsurare pe care le avem nu dau date relevante.

Cine poluează plăteşte. O măsură promisă încă de când a fost scoasă taxa auto, dar care acum întârzie şi la care se va mai lucra încă 6 luni de zile.

″Vreau să fie o formulă care să nu mai poată să fie contestată, care să stea în picioare. Într-adevăr cel care poluează să poată să fie şi cel care să primească o penalitate. Eu când îmi iau un angajament îl iau definitiv. Am promis că undeva până la sfârşitul acestui an acest grupul de lucru să îşi încheie activitatea”, a transmis ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

? METEO ROMÂNIA ?

Știri Internaționale – Informatia IRL

? Un avion cu 103 persoane la bord s-a prăbușit în Mexic la scurt timp după decolare

Un avion cu 99 de pasageri la bord și 4 membri ai echipajului s-a prăbușit în orașul Durango, Mexic, la 5 minute de la decolare, relatează presa locală, citată de BBC. Guvernatorul statului Durango a declarat că nimeni nu a fost ucis.

Un avion de pasageri s-a prăbuşit marţi seară la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Guadalupe Victoria din statul mexican Durango. La bord se aflau 99 de pasageri și 4 membri ai echipajului, potrivit unor informații revizuite, relatează Reuters. Guvernatorul statului Durango a declarat presei locale că nimeni nu a fost ucis în accidentul aviatic, însă sunt persoane rănite.

37 au fost spitalizate, iar două sunt în stare critică.

Compania aeriană Aeromexico a confirmat că este vorba de zborul AM2431 de pe ruta Durango – Mexico City. Aeronava prăbușită este un Embraer 190 cu o capacitate de 100 de locuri. Avionul s-a prăbușit la 10 km de Aeroportul Internațional Guadalupe Victoria.

Potrivit presei locale, aeronava s-a prăbușit la 5 minute de la decolare iar pasageri au fost văzuți îndreptându-se către un drum din apropiere pentru a cere ajutor, relatează BBC.

Guvernatorul statului Durango a comunicat că echipele de salvare au intervenit la locul accidentului, declarând unei televiziuni locale că unii martori au auzit “o bubuitură”, iar imediat după aceea avionul a ajuns la sol. Sursa protv.ro

? ”Ziua Depășirii”: Astăzi, omenirea va epuiza resursele planetei pentru anul 2018


Omenirea va epuiza la data de 1 august toate resursele pe care natura poate să le reînnoiască într-un an şi va trăi “pe datorie” timp ce cinci luni, potrivit ONG-ului Global Footprint Network.

“Astăzi, am avea nevoie de echivalentul a 1,7 Terra pentru a ne acoperi nevoile”, au subliniat experţii de la WWF într-un comunicat.

Această dată este cea mai precoce înregistrată de când a început să fie calculată “Ziua Depăşirii”, la începutul anilor 1970, când data aleasă a fost 29 decembrie. În 2017, Ziua Depăşirii a fost 3 august.

Această devansare “s-a accelerat din cauza supraconsumului şi a risipei”, a explicat Valerie Gramond, care reaminteşte că pe plan mondial aproximativ o treime din totalul alimentelor ajung să fie aruncate la pubelă. “Destabilizăm capacitatea planetei de a se regenera”, a adăugat aceeaşi specialistă.

Situaţia diferă foarte mult de la o ţară la alta. “Avem responsabilităţi diferite: ţările mici, cu populaţii mici, precum Qatar şi Luxemburg, au o amprentă ecologică foarte puternică”, a subliniat Pierre Cannet, cercetător la WWF. Dacă toată omenirea ar trăi ca acele ţări, “Ziua Depăşirii” s-ar produce încă din a doua lună a anului, între 9 şi 19 februarie. În sens invers, într-o ţară precum Vietnam, data reţinută pentru “Ziua Depăşirii” ar fi 21 decembrie.

? Facebook a șters conturi folosite pentru a influența viitoarele alegeri din SUA


Compania Facebook a anunţat marţi că a şters 32 de pagini şi conturi din reţeaua socială cu acelaşi nume, după ce a identificat o campanie coordonată de influenţare a alegerilor parlamentare parţiale care vor avea loc în noiembrie în Statele Unite, informează Reuters. Cel puţin una din paginile şterse era urmărită în reţea de peste 290.000 de conturi, iar pentru circa 150 de reclame s-au plătit circa 11.000 de dolari. Paginile respective au creat circa 30 de evenimente începând din mai 2017.

Într-un text publicat pe blog, firma a insistat că “un astfel de comportament nu este permis pe Facebook, deoarece nu dorim ca oamenii şi organizaţiile să creeze reţele de conturi pentru a induce în eroare cu privire la identitatea lor şi la ceea ce fac”. Deocamdată, ancheta este în stadiu incipient şi nu se ştie cine ar putea fi în spatele acţiunilor incriminate. Sursa digi24.ro

? Trei cetăţăţeni ruşi care aveau asupra lor legitimaţii de presă, găsiţi morţi în Republica Centrafricană


Trei cetăţeni ruşi care aveau asupra lor legitimaţii de presă au fost ucişi în noaptea de luni spre marţi în apropiere de Sibut, în centrul Republicii Centrafricane, au anunţat marţi surse judiciare, religioase şi de securitate, relatează AFP.

Cadavrele celor trei ruşi ″au fost găsite la 23 de km de Sibut, ei au fost asasinaţi de bărbaţi înarmaţi neidentificaţi″⁣, a declarat o sursă judiciară, precizând că cei trei ar fi fost omorâţi la un baraj rutier.

Cadavrele celor trei bărbaţi au fost depuse marţi dimineaţă la baza Misiunii ONU pentru stabilizare în Republica Centrafricană (Minusca) din Sibut, au precizat sursele citate, adăugând că şoferul celor trei bărbaţi a dispărut.

“Ei se întorceau pe şosea din Kaga Bandoro ( nord)”, a spus o sursă religioasă din Sibut.

Nici ambasada rusă la Bangui, nici consilierul rus la preşedinţia centrafricană nu ştiau de prezenţa jurnaliştilor în ţara lor, potrivit unei surse de securitate din Rusia. Sursa protv.ro

? Un atac rasist comis asupra unei atlete de culoare a șocat Italia: ”Au crezut că sunt prostituată”

Daisy Osakue, aruncătoare de disc în vârstă de 22 de ani născută în Italia din părinţi de origine nigeriană, a fost lovită la un ochi de un ou lansat în direcţia ei dintr-o maşină, duminică seara, într-un oraş din nordul Italiei.

În urma incidentului, tânăra a suferit leziuni la corneea ochiului stâng, dar luni a ieşit din spital şi speră să poată participa la campionatele europene de săptămâna viitoare de la Berlin.

“Am căzut la pământ şi am simţit lichidul, am fost îngrozită la ideea că ar fi putut fi acid”, a relatat Daisy Osakue pe canalul Sky TG24. ”Au crezut că sunt prostituată” a mai spus sportiva, potrivit Il Giornale.

Weekendul a fost marcat deja de o altă agresiune soldată cu moartea unui marocan de 43 de ani, urmărit cu maşina de italieni care îl bănuiau că e hoţ, într-un orăşel la sud de Roma.

Valerio De Cesaris, profesor universitar, susține că de la începutul lunii iunie, s-au inregistrat cel putin 30 de atacuri rasiste în Italia. Sursa protv.ro

♏️ HOROSCOP ♉️

LEU: O să vă parvină un răspuns referitor la o plecare în excursie, în vacanţă şi o să-ncepeti pegatirile, o să lăsaţi şi totul în ordine acasă. Sunt multe lucruri pe care vreţi să le rezolvaţi şi o să daţi zor să eliminaţi restantele, să vă bucuraţi de concediu şi să puteţi demara proiecte noi.

FECIOARĂ: O să vă exprimaţi un punct de vedere în familie, în relaţia de cuplu, în speranţa că lucrurile or să meargă şi mai bine. Poate vă consultaţi cu cineva de încredere înainte de a accepta un job, o colaborare, să cereţi un salariu potrivit în rezonanţă cu munca pe care o depuneţi.

BALANŢĂ: Poate-o s-aveţi o discuţie între patru ochi cu cineva de la care aveţi mari aşteptări referitoare la viaţă sentimentală, de cuplu. Se poate s-aveţi nişte preocupări de grup care să v-aducă o mulţumire sufletească şi să le fiţi de ajutor unor oameni care nu se pot descurca fără voi.

SCORPION: E posibil să apară o ofertă pe bani puţini, de plecat în vacanţă şi să vă duceţi, poate e cu un discount consistent. Vă invită cineva la un eveniment monden sau la o cafea, să mâncaţi ceva în oraş şi să vorbiţi despre vacanţă sau despre plearea din acest weekend.

SĂGETĂTOR: Poate veţi descoperi un domeniu de studiu interesant şi o să vă înscrieţi într-un program, să urmaţi nişte cursuri în ţară sau în afară. O s-ajungeţi, în sfârşit, acolo unde v-aţi propus cu ceva timp în urmă, poate fi chiar şi un an şi să revedeţi nişte oameni sau să vizitaţi un obiectiv turistic.

CAPRICORN: E momentul să mai treceţi pe la doctor, măcar preventiv, dar se pare că e şi ceva deranjant de care trebuie să scăpaţi urgent. Se va regla situaţia financiară şi o să vă cumpăraţi casă, maşina, diverse lucruri pentru interiorul exteriorul locuinţei, aveţi, practic, nişte obiective de atins.

VĂRSĂTOR: E posibil să faceţi cunoştinţă cu cineva care oi să facă parte din viaţa voastră și o să puteţi forma un cuplu reuşit. Au rămas nişte vorbe în aer şi poate faceţi cumva să vă înţelegeţi, să stabiliţi unde plecaţi măcar în weekend, dacă nu şi în vacanţă.

PEŞTI: O să mai luaţi nişte bani din proiectele mai vechi şi se poate să v-ajungă până la următorul salariu. Întrevedere cu cineva care se pliază pe felul vostru de a fi şi o să meargă frumos relaţia, o să vă puteţi căsători cam într-un an, un an şi jumătate.

BERBEC: Se pare c-o să valorificaţi mult mai bine timpul liber, o să ieşiţi cu fiinţa iubită, cu copii la plimbare, la distracţie. O să vă descurcaţi mai bine decât credeţi cu banii şi o să acoperiţi cheltuielile obligatorii şi o să puteţi pleca într-o vacanţă – să vă revigoraţi.

TAUR: Poate vă invită cineva de vineri la o cabană, un hotel, să petreceţi o zi, două împreună cu nişte oameni care vă vor acolo. Poate sunteţi pe punctul de a vă reface viaţa de cuplu şi vă interesaţi de o locuinţă, poate vă luaţi şi altă mobilă, o să vreţi să schimbaţi mai multe.

GEMENI: E bine să verificaţi actele, să fie la zi, paşaport, carete de identitate, legitimaţii, carduri bancare, să nu vă fie restricţionat accesul pe nicăieri. Se pare că va trebui să le daţi răspunsul unor prieteni care vor să vină în weekend, iar voi v-oţi fi programat o plecare într-o mininvacanta – vedeţi cum vă-nțelegeți.

RAC: O să vă daţi întâlnire cu nişte rude apropiate ca să vă sfătuiţi în privinţa unei petreceri pe care-o veţi organiza ca să iasă frumos. O să vă primiţi măcar o parte din banii pe care-i aşteptaţi şi va elberati de un mare stres, c-aveţi plăţi de făcut şi o să plecaţi şi la relaş, şi vreţi să staţi liniştiţi, din punctul ăsta de vedere.

Sursa: Pro TV

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Scoaterea Sfintei Cruci; Sf. 7 fraţi Mucenici Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)

Greco-catolice
Scoaterea Sf. Cruci; Cei 7 prunci m. Macabei, mama lor Salomoni şi învăţătorul lor Eliazar; Sf. Alfons Maria de Liguori. Începe Postul Sfintei Marii

Romano-catolice
Sf. Alfons M. de Liguori, ep. înv.

Scoaterea Sfintei Cruci se sărbătoreşte de Biserica Ortodoxă la 1 august.

În această zi, la Constantinopol, era scos din trezoreria imperială lemnul Sfintei Cruci şi era dus în procesiune până la Catedrala Sfânta Sofia. La ceremonie participau mulţi preoţi şi diaconi, care tămâiau pe tot drumul lemnul Crucii pe care s-a răstignit Hristos Mântuitorul lumii.

Mulţimea se oprea pe parcurs la o fântâna cu un baptisteriu, unde se făcea binecuvântarea apei, pentru ca apoi Sfânta Cruce sa fie pusă pe masa altarului Sfintei Sofia.

Din catedrală se făceau apoi, în fiecare zi, până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august), procesiuni în cartierele oraşului, pentru a purifica aerul şi a-i proteja pe locuitorii cetăţii de epidemiile ce se puteau răspândi cu repeziciune la acea epoca, mai ales pe căldurile din luna august.

Sfânta Cruce este prăznuită de-a lungul anului bisericesc de câteva ori: Înălţarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie; Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare; Scoaterea cinstitului Lemn al Sfintei Cruci, pe 1 august; Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer, în Ierusalim, pe 7 mai.

Astăzi sunt prăznuiţi şi cei 7 fraţi Mucenici Macabei care au suferit chinuri mari şi moarte martirică pentru că s-au opus încercărilor de întoarcere a poporului israelit de la credinţa în Dumnezeu la închinarea la idoli.

Prigoana a început în timpul regelui Antioh al IV-lea (175-164 î.Hr.), care se chema şi Epifanis, adică luminos, “dar care mai mult era numit de alţii Epimanis, adică nebun, pentru că s-a sculat cu nebunie împotriva lui Dumnezeu cel adevărat şi împotriva sfinţeniei Lui, făcîndu-se chip al lui Antihrist” (Vieţile Sfinţilor).

Pe fondul tulburărilor din interior al lumii iudaice, regele Antioh, care domnea într-o parte a imperiului întemeiat de Alexandru cel Mare (Macedon) (336-323 î.Hr.), a dispus ca toate popoarele din toate seminţiile aflate sub conducerea sa să adopte valorile elenistice şi în mod obligatoriu cultul zeilor să fie singurul practicat.

În Ierusalim aplicarea acestei dispoziţii a fost favorizată “de către învăţătorii cei mincinoşi ai legii şi de către arhiereii Ierusalimului, iubitori de stăpînire”, între care s-a aflat şi marele arhiereu, Menelae, care a deschis porţile oraşului în faţa armatei lui Antioh.

“De aceea, împăratul a luat cetatea cu puterea sa de oaste şi a poruncit ostaşilor să ucidă fără de cruţare pe toţi cei ce se vor întâmpla pe uliţele cetăţii; apoi, intrând prin case, să înjunghie pe bărbaţi şi pe femei, pe bătrîni, pe tineri şi pe prunci. Numărul celor ucişi în cele trei zile a fost optzeci de mii, iar al celor legaţi şi aruncaţi în temniţă, patruzeci de mii. Mulţi din acei cetăţeni au fost daţi în robia ostaşilor, care au îndrăznit a intra cu mândrie în templul Domnului, având înainte conducător pe Menelae, care se făcuse vânzătorul patriei şi al legii” (Vieţile Sfinţilor).

Atunci când nimeni nu îndrăznea să se numească iudeu, nici să facă ceva după legea lui Moise, pentru că toţi vedeau înaintea ochilor lor chinurile şi moartea care îi aştepta, au fost prinşi, împreună cu mama lor, şi cei şapte fraţi Macabei.

Pentru neamul bun din care se trăgeau, au fost trimişi în Antiohia spre cercetare. Au fost omorâţi în mari chinuri în faţa mamei lor, Solomonia, pentru că nu au renunţat nicidecum la legea lor. (surse: vol. “Vieţile Sfinţilor”; http://www.crestinortodox.ro)