Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Au incendiat cu benzină, un Spar din Santry, Dublin

Garda are în desfășurare o anchetă într-un caz bizar, care a avut loc sâmbătă dimineața în Santry în apropiere de DCU.

Doi bărbați, unul din ei înarmat cu un baros, au intrat într-un magazin SPAR la ora 8:04 dimineața.

Au turnat benzină în magazin și au dat foc magazinului.

La momentul incidentului în magazin se aflau câțiva clienți și personalul magazinului care au reușit să scape fără a fi răniți.

Pompierii au răspuns apelurilor în scurt timp, dar magazinul a fost parțial distrus, astfel că acesta este închis pentru mai multe zile.

Nu există încă informații că cei doi au fost arestați sau care au fost motivele celor doi, dar Garda face un apel la martori să-i contacteze dacă au asistat la acest incident.

Sursa dublinlive.ie

? O bucată a unei urechi, găsită ieri dimineață pe o stradă din centrul Dublinului

Garda a început o anchetă după ce ieri dimineață s-a găsit o parte a unei urechi în apropiere de Whitefriar Street în Dublin.

Urechea aparține unui bărbat care ar fi fost implicat într-o altercație la o petrecere miercuri dimineața, la o casă din zona centrală a Dublinului.

Se crede că bărbatul care participa la petrecere, a fost atacat, înjunghiat și a avut urechea tăiată.

Bărbatul este acum în afara oricărui pericol, dar medicii se tem că nu mai pot atașa urechea care a fost tăiată de prea mult timp.

Un purtător de cuvânt al Garda a declarat că investighează o agresiune care a avut loc ieri dimineață, la o casă din Whitefriar Gardens, Dublin 8.

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit cu răni prin înjunghiere la ora 9:50 am și a fost transportat la St. James Hospital. O bucată din urechea rănitului a fost găsită pe o stradă din apropiere, a mai declarat purtătorul de cuvânt.

Sursa rte.ie

? Alocația pentru bunici sau “Granny Grant”, o nouă formă de plată care va ajuta părinții

Bunicii vor primi 1000 de euro pe an dacă au grijă de nepoții lor.

Practic statul vrea să ajute astfel părinții și vor oferi bunicilor 1000 de euro pentru fiecare copil de care au grijă cât timp părinții sunt la serviciu.

Ajutorul poate fi oferit tuturor celor 4 bunici pentru fiecare copil, dacă dovedesc că au grijă de un copil 10 ore săptămânal.

Mai mult de atât Ministrul Transporturilor Shane Ross, a înaintat propunerea ca acest ajutor să fie extins și la alte rude ale copiilor precum unchi, mătuși, frați sau surori mai mari.

Sursa independent.ie

? Captură de canabis în Co. Leitrim

Garda a confiscat canabis în valoare de 140.000 euro în Co. Leitrim.

Descoperirea a fost făcută în urma unei anchete care vizează traficul de droguri în zona de nord în special în Sligo/Leitrim.

O mașină a fost oprită în Carrick-on-Shannon aseară în jurul orei 7:30 în zona Townspark, iar în aceasta s-a găsit rășină de canabis în valoare de aproximativ 135.000 euro.

Șoferul de 50 de ani a fost arestat, iar la o percheziție ulterioară la o casă din Manorhamilton s-au descoperit plante de canabis în valoare de aproximativ 5.000 euro. La aceiași casă s-a mai descoperit și o importantă sumă de bani.

Sursa independent.ie

? METEO IRLANDA ?

Știri din România – Informatia IRL

?? Dezastru în Arad după o ploaie de nici o oră. Viitura a rupt un podeț, iar DN 682 a fost închis

Un drum judeţean din Arad este închis după ce o viitură a rupt un podeţ iar mai mute case şi gospodării au fost inundate.

Joi, după mai bine de o săptămână, meteorologii nu au emis nicio atenţionare de precipitaţii pe teritoriul ţării noastre.

Judeţul Arad s-a aflat sub trei avertizări consecutive de cod portocaliu de precipitaţii. Viitura a rupt un podeţ între localităţile Frumușeni şi Aluniș, iar drumul judeţean 682 Arad – Lipova a fost închis.

Localnic: “Podul era foarte înalt, l-au spart şi au băgat un tub. Au mai fost ape şi aveau unde să treacă, dar acum cu tubul ăla a fost prăpăd cât a fost apa de mare. Aşa ceva nu am văzut, sunt om bătrân.”

Localnic: “Din 60 de când sunt aici nu a fost aşa ceva. A plouat torenţial, sunt o grămadă de văi care se adună toată apa aici. Podul nu a mai fost consolidat de zeci de ani, au băgat numai tuburi şi aşa a rămas. Nu au turnat beton nimic.” Sursa protv.ro

?? Toader, nemulţumit că procurorul general a susţinut-o pe Kovesi şi a mers la ambasada SUA

Ministrul Justiţiei a sugerat că îşi va spori autoritatea asupra procurorului general şi a exprimat nemulţumiri referitor la anumite acţiuni ale lui Augustin Lazăr.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat miercuri seară că îi va chema pe procurorul general Augustin Lazăr şi procurorul-şef interimar al DNA, Anca Jurma, pentru a-i întreba despre întâlnirea cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm. “Voi încerca să am o discuţie cu dânşii (Augustin Lazăr şi Anca Jurma, n.r.) cât de curând, să îi invit la Ministerul Justiţiei, să întreb cât de normal este ca un procuror-şef să se ducă la o ambasadă că l-a chemat nu ştiu care ambasador, l-a invitat, mă rog, să-l felicite pentru faptul că a fost soare astăzi şi n-a plouat (…) Procurorul colaborează pe linie orizontală cu structurile aferente dintr-un stat: cu procurorii din America, din Franţa. Ambasadorii colaborează şi se coordonează cu ministrul de Externe, nu cu procurorii. Îi voi întreba: ‘aveţi reprezentativitatea aceasta a relaţiilor externe?’, Categoric că nu o au”, a spus Tudorel Toader la Antena 3.

Afirmaţia lui Tudorel Toader vine după ce în presă a apărut informaţia că, pe data de 17 iulie, procurorul-şef al DNA, Anca Jurma, s-ar fi deplasat la Ambasada SUA.

Ulterior, DNA a dat publicităţii un comunicat de presă, în care arăta că Anca Jurma s-a întâlnit pe 17 iulie cu ambasadorul Hans Klemm la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la iniţiativa misiunii diplomatice a SUA, în scopul prezentării noului ataşat FBI la Bucureşti, David Varner.
Întrebat dacă consideră că procurorul general este subordonat ministrului Justiţiei, Toader a spus “E greu de răspuns”. „Depinde foarte mult de cei doi subiecţi: cum înţelege unul să-şi exercite autoritatea, în limite constituţionale, cum înţelege celălalt să-şi desfăşoare activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei”. Sursa protv.ro

?? Noul ambasador american la Bucureşti, propus oficial de Trump. Vorbeşte fluent româna

Preşedintele american Donald Trump a trimis la Senat nominalizarea lui Adrian Zuckerman pentru funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România, informează un comunicat postat pe site-ul Casei Albe marţi, 31 iulie.

Potrivit sursei citate, alături de nominalizarea lui Adrian Zuckerman, Casa Albă a mai trimis la Senat nominalizările mai multor oficiali pentru posturi ministeriale, precum şi pe cele ale viitorilor ambasadori în Muntenegru şi Republica Centrafricană, Judy Rising Reinke şi Lucy Tamlyn.

Preşedintele american Donald Trump şi-a anunţat pe 24 iulie intenţia de a-l nominaliza pe Adrian Zuckerman pentru postul de ambasador al SUA în România.

În prezentarea făcută pe site-ul Casei Albe, se menţionează că Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent româna.

De profesie avocat, el a fost admis în baroul din New York în 1984, fiind partener în cadrul firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP. Anterior el a mai ocupat funcţia de co-coordonator al departamentului de servicii naţionale imobiliare şi pentru companii la Epstein Becker & Green, PC, New York, iar mai înainte a fost coordonator pentru proprietăţi imobiliare la Lowenstein Sandler, LLP, New York.

De asemenea, el a ocupat funcţia de preşedinte al unui juriu de selecţie judiciară al unei instanţe civile şi de arbitru pentru Consiliul Imobiliar din New York.

Activ în domeniul filantropic şi educaţional, Adrian Zuckerman este membru al consiliului Kids Corp şi face parte din consiliul absolvenţilor New York Law School (Facultatea de Drept din New York). Are diplomă preuniversitară de la Massachusetts Institute of Technology şi a obţinut diploma în drept la New York Law School.

Sursa: Agerpres

?? Trei persoane au murit pe loc în urma unui accident, în Timiș. Mașina a intrat pe contrasens

Trei persoane şi-au pierdut viaţa în judeţul Timiş, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un autocamion.

Victimele, doi bărbaţi şi o femeie, au rămas prinse între fiare şi a fost nevoie de intervenţia echipajelor de la descarcerare.
Din nefericire, oamenii au murit pe loc şi nu s-a mai putut face nimic pentru ei.

Şoferul autocamionului şi doi pasageri, minori de 8 şi 9 ani, au scăpat teferi.

Sursa: Pro TV

?? “Aici nu E bani, mergi la o mătuşă”. Mesajul lui Godină pentru purtătorul de cuvânt de la Rutieră

“M-a iritat rău să văd de dimineață acest review lăsat de unul dintre purtătorii de cuvânt ai Brigăzii Poliției Rutiere pe pagina Poliției Române”, comentează Marian Godină, pe pagina sa de Facebook, într-o postare în care poliţistul le explică, pe larg, colegilor săi de ce au oamenii toate motivele să fie iritaţi şi nemulţumiţi de modul în care Poliţia Română a tratat cazul cetăţeanului care a scris pe plăcuţele de înmatriculare un mesaj anti-PSD.

Mai jos, postarea integrală a lui Marian Godină:

Pagina de Facebook a Poliției Române a ajuns să aibă recenzii de 1.6 din 5. Era de așteptat și am spus de la început că urmările acestei situații vor fi decontate de Poliție. Colegii de la București au gestionat foarte prost situația și continuă să se afunde, în loc să reacționeze cu calm și cât mai inteligent. Poate n-ar fi rău să întrebe dacă nu știu. Trist e că, citind review-urile de o stea, am văzut că foarte multe sunt scrise până și de polițiști.
M-a iritat rău să văd de dimineață acest review lăsat de unul dintre purtătorii de cuvânt ai Brigăzii Poliției Rutiere pe pagina Poliției Române. Cumva, nu-mi explic cum, s-a “gândit” el să le pună la punct pe cele peste 20000 de persoane care au acordat o stea, explicându-le el că dacă nu le convine poliția, atunci când vor avea probleme, să se ducă la popi, rude etc. O să-i explic acestui “coleg” că inteligentul mesaj al lui afectează mii de polițiști care își fac treaba și care nu au nicio vină pentru gafele altora. Dacă ar lucra în mediul privat și ar ști că ziua de salariu s-ar putea să nu vină lună de lună pentru că nu-s bani sau dacă ar avea o firmă și lunar s-ar duce cu tașca de bani pe la ANAF ca să lase dările la stat, poate nu ar mai gândi așa. Mai pe înțelesul lui, peste 20000 de oameni sunt revoltați, pe bună dreptate, că banii lor au fost folosiți pentru ca vreunul dintre șefi să își stoarcă mintea, să trimită adrese pe la Interpol și alte structuri, pe la toate inspectoratele din țară, doar, doar o găsi o chichiță pentru a rezolva un caz complex și a se gudura apoi pe lângă vreun șef mai mare că a soluționat el speța, așa cum câinele vine bucuros să-i dai osul după ce a executat comanda. Cazul complex era despre un nene care a vrut să facă pe interesantul și și-a înmatriculat LEGAL o mașină cu niște numere care să atragă atenția. Azi o poză, mâine două, azi într-un oraș, mâine într-altul, până pleca din țară și lumea îl uita în câteva zile, autostrăzile din România nu se dărâmau, asfaltul nu se întorcea invers, Carpații rămâneau la locul lor, Poliția rămânea cu 4.5 stele și cu o imagine relativ bună. Dar nuuu!!! Hai să facem din rahat bici și să transformăm omul în erou național, iar ce transmitea el altcuiva să luăm noi până nu o mai putem duce. Avem morți pe șosele, trafic sugrumat, dar cumva, ne încurcă unul care merge cu numere fără cifre și viața în România nu mai poate continua cu ăla pe străzi.
Ce-i explici copilului dacă îl vede pe stradă și te întreabă ce înseamnă??? Dar vaaai, ne-am înroșit la auzirea acestui argument pe cât de prost pe atât de ipocrit. Dar ce te faci dacă-i explici copilului că Parlamentul României este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României și, uitându-se la televizor, vine și te întreabă ce înseamnă sex anal? Cu mu*a îi mai explici cumva, dar cu sexul anal n-ai cum s-o dai la întors, trebuie să te apuci să-i explici copilului, că e curios.

P.S. Mi-ar plăcea ca acestui coleg care a postat această aberatie, luna viitoare când bagă cardul în bancomat să-i apară pe ecran: aici nu “e” bani, mergi la o mătușă, la o casă de binefacere, la un popă, o rudă înstărită sau la cine vrei tu, românii nu mai plătesc taxe pentru slugi.

? METEO ROMÂNIA ?

Știri Internaționale – Informatia IRL

? VIDEO. Avion Ryanair evacuat după ce a explodat bateria unui telefon

Un avion aflat în aeroportul El Prat din Barcelona a fost evacuat de urgenţă, după ce unei pasagere i-a explodat bateria telefonului.

Cursa Ryanair se pregătea să decoleze către Ibiza, în momentul în care a avut loc explozia. Mai mulţi pasageri au observat că dintr-o geantă iese fum. Au urmat momente de panică, în care unii dintre cei de la bord şi-au imaginat că sunt victime ale unui atac terorist. Totuşi, nimeni nu a fost rănit, iar călătorii şi-au continuat zborul cu o altă aeronavă.

? VIDEO. Terminal închis după o încăierare între doi rapperi pe aeroportul Orly

Un terminal al Aeroportului Orly, din apropierea Parisului, a fost închis din cauza unei bătăi provocate de doi rapperi francezi.

Cei doi, care sunt rivali declaraţi, s-au întâlnit într-un magazin duty-free. De la insulte au trecut repede la pumni. Însoţitorii lor s-au implicat şi ei, astfel că s-a ajuns la o încăierare de aproximativ 20 de minute.

11 persoane, printre care şi cântăreţii, au fost reţinute de poliţie. Cei doi rapperi au ratat şi concertele pe care le aveau programate şi pentru care urmau să zboare spre Barcelona. Sursa digi24.ro

?

Invazie de alge toxice și meduze în nordul Europei. Avertismentul specialiștilor
Alge toxice au invadat în ultimele săptămâni Marea Baltică şi lacurile Finlandei – o consecinţă a poluării şi a schimbărilor climatice, spun specialiştii.

Toxinele produse de acestea dăunează ecosistemului marin, dar şi sănătăţii omului. În Polonia, Lituania şi Suedia oamenii au fost avertizaţi să nu se scalde în mare.

Algele albastre-verzi, sau cianobacteriile după denumirea ştiinţifică, s-au înmulţit foarte mult din cauza excesului de nutrienţi din apă, mai ales de azot şi fosfor, folosite în agricultură. În plus apa este neobişnuit de caldă.

Vara aceasta, în apele din nordul Europei a mai fost semnalată şi o invazie de meduze. Pe o singură plajă din Germania 90 de oameni au fost înţepaţi în decurs de numai trei zile. Ziarele locale au scris despre zeci de mii de meduze care au eşuat pe ţărmul german al Balticii în weekend. Sursa digi24.ro

? Hoţ de şine de cale ferată, prins în Rusia. Câte tone de metal avea în casă

Un bărbat care a furat singur, doar cu ajutorul câtorva unelte, piese metalice care serveau la fixarea la sol a liniilor de cale ferată a fost arestat miercuri la Sankt-Petersburg, a anunţat poliţia din acest an doilea oraş ca mărime din Rusia, evaluând captura la aproximativ 275 de tone de metal, potrivit AFP.

Acest şomer în vârstă de 38 de ani se duce noaptea în staţia Krasnoie Selo, în sudul fostei capitale imperiale, şi demonta discret piuliţe şi alte elemente de metal, folosind doar o cheie şi un cleşte, conform unui comunicat al poliţiei.

Poliţia nu a precizat de cât timp comitea bărbatul, de naţionalitate rusă, aceste furturi.

Prins în flagrant delict şi reţinut miercuri, el riscă până la cinci ani de închisoare. Sursa protv.ro

? Mireasă copil din Afganistan torturată și ucisă de soț. Tradiția barbară urmată de bărbat

O fetiță afgană, obligată să se căsătorească cu un bărbat mult mai mare decât ea, a fost torturată până a murit de către soțul ei, din răzbunare, potrivit autorităților.

Trupul fetiței care se numea Hameya, care avea între 7 și 10 ani, a fost descoperit duminică seară, a declarat Naqibullah Amini, purtătorul de cuvânt al poliției din provincia Badghis, din nord-vestul țării, relatează Daily Mail.

Soțul lui Hameya a dispărut și a fost dat în urmărire de către poliție, în timp ce tatăl ei a fost reținut, a adăugat Amini.

Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, Jamshid Shahabi, a declarat că Hameya a fost căsătorită potrivit unui obicei numit “badal”, când fetele sunt schimbate între două familii ca mirese. Badal le permite ambelor familii să reducă costurile căsătoriilor, pentru că astfel nu se mai dau bani drept zestre.

După ce cealaltă fată din aranjament a fost ucisă de soțul ei, soțul lui Hameya a început să o tortureze din răzbunare și, în cele din urmă, a ucis-o, a spus Shahabi.

♏️ HOROSCOP ♉️

LEU: Poate faceţi cumva să vă achitaţi de toate obligaţiile financiare, să puteţi pleca liniştiţi în concediu şi mai aveţi de buzunar şi la întoarcere.

FECIOARĂ: Vă ocupaţi de casă, de familie, pregătiţi şi un eveniment de weekend şi poate plecaţi în altă localitate unde o să fie party-ul.

BALANŢĂ: Întrevedere cu cineva care o să vă lucreze ceva pe-acasă, poate angajaţi o firmă ca să repare, să construiască ori să reamenajeze interiorul, curtea.

SCORPION: Se iveşte ocazia să vă implicaţi într-o nouă activitate la serviciu şi să fiţi plătiţi corespunzător, să nu vă puteţi plânge de nimic pentru că e anul vostru special.

SĂGETĂTOR: Vă-ngrijiți şi de voi, şi de sănătatea alor voştri şi o să vă bucuraţi cu toţii de o vacanţă pe cinste, chiar dacă mai apar mărunţişuri care să vă irite.

CAPRICORN: Se poate să luaţi o decizie referitoare la viaţa de familie şi o să discutaţi pe-ndelete cu partenerul de cuplu, să vă puneţi întru totul de acord.

VĂRSĂTOR: Se observă o reuşită în plan personal, e cineva care va face o surpriză plăcută şi poate se întrevede o căsătorie, dacă n-aţi făcut pasul.

PEŞTI: O să primiţi o confirmare că v-au intrat niște bani sau că v-a fost aprobată o cerere depusă pe la începutul anului şi puteţi rezolva mai multe lucruri în acelaşi timp.

BERBEC: O să se echilibreze balanţa financiară şi puteţi rezolva, cu brio, problemele casei şi să vă siguraţi şi un loc de vis într-o staţiune de agrement, de relaş.

TAUR: Poate scoateţi banii din cont să cumpăraţi o casă, ori e nevoie e o maşină cu care să n-aveţi probleme la drum şi treceţi la fapte – în funcţie de priorităţi.

GEMENI: O să refaceţi punţile de legătură cu nişte oameni de afaceri care au să vă dea ceva de lucru şi o să strângeţi nişte bani s-acceptați golurile de moment.

RAC: E cineva care insistă să lucraţi împreună, c-aveţi mai mult spor şi vor fi mai mulţi bani, şi-atunci o s-aveţi cu toţii de câştigat.

Sursa: Pro TV

✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Aducerea moaştelor Sf. Întâi Mc. şi Arhid. Ştefan; Dreptul Gamaliel; Binecredinciosul împărat Iustinian cel Mare

Greco-catolice
Aducerea moaştelor Sf. m. arhid. Ştefan la Ierusalim

Romano-catolice
Ss. Eusebiu de Vercelli, ep.; Petru Iulian Eymard, pr.

Aducerea moaştelor Sfântului Întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan este pomenită în calendarul creştin ortodox la 2 august.

Sfântul Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de Sfinţii Apostolii pentru a sluji la adunările Bisericii din Ierusalim.

Datorită harului şi înţelepciunii de care se învrednicise şi a semnelor şi minunilor cu care îşi însoţea propovăduirea, a stârnit ura celor de un neam cu el, care l-au dus în faţa Sinedriului, acuzându-l că huleşte Legea şi pe Moise.

Sfântul Apostol Ştefan a arătat însă, cu dovezi din Scripturi, că Legea Veche s-a împlinit prin Hristos şi că El este Mântuitorul cel aşteptat şi prezis de proroci, mustrându-i totodată pentru împietrirea inimii şi lipsa lor de credinţă.

A fost condamnat la moarte şi a fost ucis cu pietre în afara cetăţii, devenind astfel primul martir creştin şi mărturisitor al lui Hristos. După ucidere, trupul Sfântului Ştefan a stat neîngropat două zile şi o noapte, fiind ridicat în ascuns de oameni trimişi de către Gamaliel, conducătorul uneia din principalele şcoli rabinice ale vremii.

Membru al Sinderiului, din partida fariseilor, Gamaliel a luat apărarea Sfinţilor Apostoli atunci când au fost aduşi în faţa acestei instanţe supreme, avertizând să nu se atingă nimeni de ucenicii lui Hristos, pentru că dacă ceea ce propăvăduiesc ei “este de la oameni, se va nimici; Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu” (Fapte 5, 34-39).

Sfântul Ştefan a fost înmormântat de învăţătorul Gamaliel într-o peşteră, în mormânt nou, aflată la o oarecare distanţă de Ierusalim. După înmormântare, Gamaliel şi fiul său Aviv au primit Sfântul Botez.

Mai târziu, în vreme împăratului Constantin cel Mare (337-377), care a reuşit să aducă liniştea pentru creştini, preotul din sat, pe nume Luchian, a văzut vedenie şi încredinţat fiind a căutat ajutoare şi au săpat, aflând racla în care erau sfintele moaşte.

Îndată, patriarhul Ierusalimului împreună cu doi episcopi, cu clerul şi cu tot poporul, închinându-se sfintelor moaşte, le-au adus la Ierusalim şi le-au aşezat într-o biserică. După o vreme racla cu moaştele Sfântului Ştefan a ajuns la Constantinopol. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)