⏺ Corpul unei femei a fost recuperat de la baza stâncilor din apropierea celebrului loc Cliffs of Moher
O femeie de aproximativ 40 de ani fusese dată dispărută sâmbătă seară în jurul orei 23.
O operațiune de salvare a fost lansată de Garda cu ajutorul Pazei de Coastă.
Căutările au fust suspendate în jurul orei 3:30 am după care au fost reluate dimineața.
La baza stâncilor din Aill Na Searrach a fost găsit corpul femeii care ar fi originară din Australia și era în vizită în Irlanda.
⏺ Lisa Smith vrea să se întoarcă acasă în Irlanda
⏺ 210 milioane de euro investiți în sistemul doctorilor de familie (GP)
Înțelegerea dintre IMO (Irish Medical Organisation) și Departamentul Sănătății va duce la o investiție de 210 milioane de euro în sistemul GP (General Practice) în următorii 4 ani.
Ministrul Sănătății spune că este o înțelegere istorică care va transforma și reforma serviciile de sănătate irlandeze.
Investiția reprezintă o creștere de 40% față de fondurile alocate curent acestui sector.
⏺ Frații Capucini donează 5 milioane de euro pentru construcția a 25 de case
Fondatorul Centrului Capucinilor, fratele Kevin Crowley spune că a observat o creștere dramatică a persoanelor care apelează la serviciile zilnice oferite.
Centrul Capucinilor ajută zilnic 300 de persoane sărace sau fără adăpost cu mâncare, haine, dușuri și ajutor medical.
Banii sunt strânși din donații.
⏺ O mașină oprită la un control de rutină a dus la descoperirea de droguri în valoare estimată de 100.000 de euro.
Un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost arestat după ce Garda a descoperit droguri în valoare de peste 100.000 de euro în Dublin 16.
Inițial Garda a oprit o mașină pe Grange Road, mașină în care s-a găsit canabis de aproximativ 5.000 de euro.
După această descoperire, Garda a obținut un mandat de percheziție la o casă din Glenmore Court, Rathfarnham, unde s-au descoperit droguri precum cocaină și canabis în valoare stradală de aproape 100.000 de euro.
Bărbatul arestat a fost dus la Rathmines Garda Station și va fi prezentat în fața judecătorului astăzi în Dublin District Court.
⏺ PSD ar putea vota, luni, moţiunea contra lui Tudorel Toader
⏺ Eugen Teodorovici, îngrijorat de “exodul creierelor”: Să încercăm să aducem înapoi în ţară forţa de muncă
⏺ Ministrul Sănătăţii, control la Spitalul Judeţean Constanţa: „Dezastru, mizerie”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a făcut duminică noaptea o vizită inopinată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, descoperind nereguli în secţia de Neurologie, despre care a spus că este un “dezastru”.
Sorina Pintea a declarat la finalul controlului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, că la Unitatea de Primire Urgenţe era aglomeraţie foarte mare, iar aparţinătorii care aşteptau de la prânz nu au primit informaţii despre pacienţii aflaţi în tratament.
“Am intrat în spital prin Unitatea de Primiri Urgenţe şi apoi am vizitat câteva secţii ale spitalului. În Unitatea de Primiri Urgenţe, aglomeraţie foarte mare. Am înţeles că au fost văzuţi 274 de pacienţi în ultimele ore, sunt patru medici. Din păcate, există aparţinători care stăteau de la ora 12, de la ora 15, fără să primească informaţii despre pacienţii care se aflau în tratament. Am înţeles că erau pacienţi cu probleme cardiace, necesitau investigaţii din patru în patru ore, dar din păcate aparţinătorii nu au fost informaţi”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit News.ro.
⏺ Un pacient a dat foc Spitalului de Urgenţă din Alba Iulia încercând să fumeze pe ascuns

Un pacient internat a reuşit să provoace un incendiu în spitalul din Alba Iulia.
Omul s-a furişat într-o magazie și a fumat o ţigară. Dar se pare că nu a stins-o bine.
Flăcările au izbucnit la etajul al treilea al Spitalului Judeţean de Urgenţă Albă Iulia. Personalul medical a simţit fumul înecăcios şi dens şi a dat imediat alarma.
Diana Mârza, manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba: „Pe secţia gastroentologie a spitalului nostru a avut loc un incendiu. S-a constatat că un pacient a intrat într-o magazie nesupravegheată, magazine de lenjerie. A fumat o ţigară.”
⏺ USR-PLUS râde de mesajele PSD și Pro România. Gluma făcută în zona Obor din Capitală

Alianța USR-PLUS 2020 s-a folosit de afișele PSD și Pro România pentru a-și transmite propriul mesaj cu privire la alegerile europarlamentare.
După ce în zona Obor din Capitală PSD a afișat un banner cu mesajul ”România merită mai mult”, partidul lui Victor Ponta a venit cu continuarea: ”Așa e. Fii PRO România”
Inițiativa a stârnit amuzament pe internet, însă acum USR-PLUS a reușit să le ia fața, completând mesajul. Practic, acum sloganul este următorul: ”România merită mai mult. Așa e. Fii PRO România! Și alege o Românie fără penali și fără hoție”.
Rămâne de văzut dacă se va mai găsi cineva să deturneze mesajele sau aceasta va fi varianta finală.
⏺ O româncă a murit la Paris chiar înainte să fie cerută în căsătorie. Cum s-a petrecut tragedia

O tânără de 23 de ani din județul Cluj şi-a găsit sfârşitul la Paris, unde se afla în vacanţă împreună cu iubitul ei.
Fata și-ar fi dorit o poză cu turnul Eiffel, dar a căzut în gol de la peste 10 metri înălțime, chiar în fața bărbatului care intenționa să o ceară de soție în capitala Franței.
Trupul ei a fost repatriat și ieri a fost condusă pe ultimul drum. Apropiaţii fetei povestesc că tânăra era plecată cu iubitul ei la Paris, acolo unde el şi-ar fi propus să o ceară în căsătorie.
În timpul unei plimbări, tânăra l-a rugat să îi facă o poză de pe o clădire din zona Trocadero, de unde se vede Turnul Eiffel, iar atunci s-a produs tragedia. Nu se ştie exact cum, dar a căzut în gol de la peste 10 metri înălţime.
⏺ Noul aeroport din Istanbul, dat în folosință. Ar putea gestiona 2.000 de zboruri pe zi

După o operaţiune de mutare masivă, autorităţile din Istanbul au dat în folosinţă noul aeroport al metropolei.
Începând de vineri dimineaţa, sute de camioane au transportat aproximativ 43.000 de tone de echipamente de pe fostul aeroport internaţional Ataturk spre noul aeroport, amplasat la aproximativ 40 de kilometri nord de Istanbul.
Trei autostrăzi au fost închise temporar pentru a permite transferul.
Noul aeroport ar trebui să poată gestiona 2.000 de zboruri pe zi, cu 500 mai multe decât cel vechi.
Aeropotul internaţional Ataturk era tranzitat de peste 60 de milioane de pasageri pe an, iar cel nou aspiră să ajungă la 90 de milioane de pasageri în 2019.
⏺ Donald Trump a anunțat demisia secretarului american pentru Securitate Internă

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat duminică plecarea secretarului pentru Securitate Internă, Kirstjen Nielse.
Kirstjen Nielse s-a aflat în prima linie pentru a apăra controversata politică de imigraţie a liderului de la Casa Albă, relatează AFP.
“Secretarul pentru Securitate Internă Kirstjen Nielsen îşi va părăsi postul şi doresc să îi mulţumesc pentru activitatea sa”, a scris pe Twitter Donald Trump.
El a adăugat că o va înlocui cu Kevin McAleenan, până în prezent şeful Serviciului Vamal şi de Protecţie a Frontierei (CPB) din Statele Unite.
⏺ O britanică ar putea fi trimisă la închisoare în Dubai după ce a insultat-o pe Facebook pe soţia fostului soţ
⏺ Austria menţine controalele la frontierele cu Ungaria şi Slovenia
🍀 METEO IRLANDA (LIVE) – harta interactivă 🍀
🇷🇴 METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă 🇷🇴
♏️ HOROSCOP ♉️
BERBEC
Se poate să daţi de o ofertă de vacanţă şi care să fie pentru buzunarul vostru, să-i puteţi face o surpriză partenerului de cuplu. O să daţi drumul proiectelor noi şi încep să vină şi banii cât de curând şi poate o să vă extindeţi afacerea c-o să meargă bine.
TAUR
O să vă implicaţi într-un proiect care-o să scoată la iveală o serie de calităţi care vă recomanda pentru un extra-job. E posibil să luaţi nişte bani şi să luaţi şi ceva cadouri pentru un sărbătorit, sau pentru cineva care merită toată atenţia voastră.
GEMENI
O să vă găsiţi şi voi o pereche, să exersaţi viaţa de cuplu şi s-ar putea să vă adaptaţi şi să vreţi să vă căsătoriţi. Or s-apară nişte ocazii numai bune de sporit veniturile şi se pare că n-o să staţi prea mult pe gânduri şi-o s-alegeţi ceva care vi se potriveşte în momentul de faţă.
RAC
O să ieşiţi pe piaţa cu un produs nou şi care-o să aibă succes, şi poate o să intraţi într-o ligă a profesioniştilor. Vă bate gândul să plecaţi pe undeva şi poate găsiţi nişte bilete low cost, vreun last minute pentru week-end, sau de Paşte dacă vreţi să faceţi o vizită cuiva.
LEU
Şansele de a cunoaşte pe cineva cu care să trăiţi o mare poveste de dragoste sunt foarte mari – totul e să fiţi solo. O să ieşiţi pe la mondenităţi, treceţi în revistă evenimentele şi luaţi în calcul care-ar fi activitatea care v-ar putea propulsa în carieră, să urmaţi paşii care v-ar duce acolo sus.
FECIOARĂ
Poate v-apucaţi de nişte cursuri, daţi şi vreun examen, o să fiţi în priză şi o să bifaţi nişte succese. Daţi drumul unui proiect la care or să pună şi alţii umărul şi o să fiţi încântaţi de rezultate, totul o să ia amploare şi de-aici or să vină şi banii.
BALANŢA
Se poate să călătoriţi mai des în perioada asta şi să consolidaţi o relaţie la distanţă, pentru că promite să fie ce-aveţi voi nevoie. O să interacţionaţi cu nişte oameni care sunt de calibrul vostru şi poate puneţi pe roate o afacere, care-o să se dezvolte frumos, c-aveţi şi o echipă valoroasă.
SCORPION
Viaţă sentimentală se poate rescrie frumos şi să redescoperiţi bucuria traiului în doi. O să vă întrebe cineva dacă sunteţi de acord să vă asociaţi în vederea unei colaborări şi o să scanaţi bine situaţia să vedeţi dacă va-ncumetati sau nu.
SĂGETĂTOR
Poate luaţi nişte bani în plus şi o să vă cumpăraţi şi acele lucruri pe care le-aţi tăiat tot timpul de pe listă. Se poate s-aveţi mai mult de furcă, în perioada asta cu şefii şi să trebuiască să respectaţi cu stricteţe ce vă cer şi asta chiar nu e punctul vostru forţe.
CAPRICORN
Poate v-apucaţi de un nou proiect la serviciu, şi o să fie pe tiparul vostru şi se va desfăşura în ritmul vostru. E posibil să vă mutaţi în altă locuinţă, fie şi temporar, ca s-o zugrăviţi pe cea în care staţi, sau aveţi de făcut nişte reparaţii, sau vă mutaţi de tot altundeva.
VĂRSĂTOR
O să vă iasa-n cale acel cineva care-o să vă fascineze, la care-o să visaţi frumos şi cu care s-ar putea să rămâneţi în relaţie. Poate-au rămas nişte lucruri în aer şi o să vă-ntâlniţi cu partenerul de cuplu să vorbiţi deschis şi la obiect să nu mai rămână nimic ascuns – sub preş.
PEŞTI
Poate ieşiţi la o cafea cu prietenii să vă faceţi planuri de week-end, sau de Paşte, de vacanţa de 1 mai să vă puneţi de acord cu destinaţia. O să mai cheltuiţi nişte bani ca să înlocuiţi câte ceva care s-a deteriorat pe-acasă şi s-ar putea să aibă nevoie şi maşina de o revizie şi s-o duceţi în service.
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE ✝️
Ortodoxe
Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei
Greco-catolice
Sf. ap. Irodion, Agab, Ruf, Asincrit, Flegon şi Hermas – apostoli din cei 70; Sf. papă Celestin
Romano-catolice
Ss. Iulia Billiart, călug.; Dionisie, ep.
Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis; Sf. Ier. Celestin, episcopul Romei
Acești Apostoli au făcut parte din cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, care s-au ostenit propovăduind cuvântul lui Hristos, îndurând chinuri și prigoniri.
Sfântul Apostol Irodion era din orașul Tars, Cilicia, Asia Mică, rudă a Sfântului Pavel. A călătorit în dese rânduri cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel, care l-au hirotonit episcop în Patara, astăzi Patras, Grecia.
Propovăduind pe Hristos, a fost chinuit de păgâni și supus la numeroase chinuri. Sfântul Apostol Pavel amintește de Sfântul Irodion în Epistola către Romani, unde îl numește rudă a sa: Îmbrățișați pe Irodion, cel de un neam cu mine (Rom. 15, 11). Potrivit Sfântului Simeon Metafrast, Apostolul Irodion a suferit moarte martirică împreună cu Sfântul Olimp, în anul 67, tot atunci fiind răstignit și Sfântul Apostol Petru.
După cum este relatat în Sfânta Scriptură, Sfântul Agav avea darul proorociei: Și rămânând noi acolo mai multe zile, a coborât din Iudeea un prooroc cu numele Agav (Fapte 21, 11).
Sfântul Apostol Ruf a fost episcop în orașul Teba din Grecia. Este amintit de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, unde spune: Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul (Rom. 16, 13).
Sfântul Apostol Asincrit a fost episcop în Heraclea, Pont, Asia Mică.
Sfinții Apostoli Flegont și Ermie au fost episcopi în Maraton, Grecia, respectiv Dalmația.
Sfântul Ierarh Celestin, episcopul Romei a urmat papei Bonifaciu I (418-422), păstorind în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450).
Sfântul Celestin a trimis patriarhului Chiril al Alexandriei, prin episcopii Arcadiu și Project, o scrisoare care a fost citită la Sinodul al III-lea Ecumenic prin care cerea înlăturarea patriarhului Nestorie, dacă nu se leapădă în 10 zile de erezie.
La trecerea sa la cele veșnice, sfântul a fost îngropat în cimitirul Priscilla din Roma.
Susține proiectul Informația IRL
Citești aceste știri pentru că în urmă cu mulți ani niște oameni s-au încăpățânat să creadă că pot face ceva fără interese ascunse, doar pentru cititori, pentru comunitatea românească din Irlanda.
Informatia IRL este o publicație care se autofinanțează din bani proprii, publicitate și din donațiile cititorilor. Și tu poți susține această publicație și continuarea acestui proiect!
Dacă vrei să ajuți Informatia IRL lunar, alege suma pe care vrei să o donezi și apasă butonul subscribe de mai jos. Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă. |
Ajută Informatia IRL devenind patronul nostru.
Become a Patron!