Știri din Irlanda – Informatia IRL

? Peste 1000 de case din Dublin își vor pierde grădinile

Aproximativ 1300 de case din Dublin vor trebui să renunțe la grădini și parcări pentru un proiect major al Dublin Bus.

Autoritățile vor să creeze 16 rute dedicate autobuzelor în cadrul planului intitulat Bus Connects.

NTA (National Transport Authority) va plăti unor proprietari compensații pentru grădinile și parcările luate pentru a face loc acestor rute, dar unii proprietari vor fi forțați să renunțe la pământuri sub incidența unui ordin obligatoriu de cumpărare.

Planul prevede expansiunea liniilor de autobuz cu 230 de kilometri, dar și 200 de kilometri de linii pentru bicicliști, toate acestea urmând să fie date în folosință până în 2027.

Măsura pare a fi mai degrabă una de urgență după ce statisticile arată că în medie viteza unui autobuz în capitala Irlandei este la jumătate din cât ar fi trebuit să fie. Sursa breakingnews.ie

? Referendum împotriva blasfemiei

Ministrul Justiției propune un referendum pentru scoaterea din constituție a legilor legate de blasfemie

Ministrul Justiției Charlie Flanagan vrea să facă un Referendum prin care să ceară populației dacă este de acord cu scoaterea din Constituție a legilor legate de blasfemie.

Irlanda încă are în Constituție legi care pedepsesc blasfemia, iar Ministrul vrea să introducă propunerea de Referendum în această vară, iar acesta să fie organizat în luna octombrie.

La același referendum este posibil să fie adresată și problema constituțională a locului pe care îl are femeia într-o casă.

În Constituția Irlandei sunt legi bazate pe dogma religioasă a credinței catolice și în special a unor practici vechi incompatibile cu societatea modernă. Sursa breakingnews.ie

? Șoferii implicați în accidente grave nu sunt testați pentru alcolemie și consum de droguri

Un raport dat publicității de Policing Authority arată că 48% dintre șoferii și motocicliștii care au fost implicați în grave accidente auto nu au fost niciodată testați pentru consumul de alcool sau droguri de câtre Garda.

Raportul face referire la accidentele în urma cărora o persoană a fost rănită în perioada 2015-2017.

Autoritatea care a dat publicității aceste cifre spune că raportul este îngrijorător.

Motivele invocate de Garda pentru netestarea șoferilor și motocicliștilor sunt diverse: nu au avut un aparat de testat, iar într-un sfert din cazuri cei implicați în accident erau deja duși la spital când Garda a ajuns la locul accidentului, prea târziu pentru a mai fi testați. Sursa breakingnews.ie

? Unul din cinci copii din școlile primare a suferit de anxietate

Un studiu făcut pe elevii școlilor primare arată că unul din cinci suferă sau a suferit de anxietate. S

tudiul a fost făcut de Laya Healthcare și a constat în discuțiile cu 500 de părinți. Din acest sondaj reiese că un sfert dintre elevi sunt nefericiți. 91% dintre părinți cred că profesorii ar trebui să facă o formă de educație de sănătate mentală.

Un factor important al acestor derapaje în sănătatea copiilor este pusă pe seama timpului prelungit folosit în fața dispozitivelor electronice: telefoane, tablete, televizoare și console de jocuri.

Principalele motive pentru care copiii suferă de anxietate și care sunt relatate de ei sunt: frica de a fi excluși din grupurile de prieteni 39%, presiunea subiectelor de la școală 33%, neintegrare 20%, certurile cu frații și surorile 18%. Sursa breakingnews.ie

? Guvernul va impune un termin minimum pentru data expirării cardurilor de cadouri

Termen de expirare de minimum 5 ani.

Este de așteptat ca Guvernul să impună un termen minim de expirare a cardurilor de cadouri (gift cards).

Acest termen minim ar trebui să fie de 5 ani de la data emiterii.

În prezent multe dintre carduri nu au o dată de expirare clară sau ea este foarte mică așa că mulți cumpărători rămân cu banii cheltuiți pe nimic.

Propunerea legislativă va fi prezentată astăzi și este de așteptat ca ea să și fie aprobată. Sursa breakingnews.ie

? METEO IRLANDA ?

Știri din România – Informatia IRL

?? Gabriela Firea, huiduită copios pe Arena Națională, după ce a urcat pe scenă cu Halep. VIDEO

Primarul Gabriela Firea a venit pe scena amplasată pe Arena Națională pentru a-i acorda Simonei Halep cheia orașului și o distincție, după trofeul obținut la Roland Garros.

Momentul a fost însă unul extrem de neplăcut pentru Gabriela Firea. În momentul în care a prezentat premiul, publicul a început să o huiduie copios, fără încetare.

După acest moment, Gabriela Firea a mai stat pe scenă doar câteva secunde, după care a plecat rapid de pe gazon.

Imediat, Simona Halep a ținut un discurs, iar atmosfera s-a schimbat radical: publicul a aplaudat-o îndelung pe sportivă și i-a scandat numele încontinuu. Sursa protv.ro

?? Un băiat de 16 ani a căzut de la etajul șapte al unui bloc părăsit


Sfârșit teribil luni seară pentru un băiat în vârstă de 16 ani din Cluj-Napoca. A căzut de la etajul șapte al unui bloc părăsit.

Adolescentul a fost resuscitat zeci de minute la fața locului, apoi a fost transportat de urgență la spital. Dar, din păcate, medicii nu l-au putut salva.

Băiatul în vârstă de 16 ani a fost văzut de mai multe ori în blocul situat într-un cartier din Cluj-Napoca, spun oamenii. În momentul în care a căzut, adolescentul se afla la etajul şapte, iar platforma ar fi cedat.

Medicii chemaţi de urgenţă l-au resuscitat zeci de minute pe adolescent, apoi l-au transportat la spital, în stare gravă. În ciuda eforturilor însă, inima lui a încetat să mai bată. Sursa protv.ro

?? La două luni de la dispariție, un profesor din Oradea a fost găsit înecat


După aproape două luni de când a dispărut în apele Crișului Repede, profesorul din Oradea a fost găsit fără suflare.

Pompierii au fost alertați de câțiva oameni care au observat că pe râu plutește un cadavru uman.

Ajunși în zonă cu o barcă pneumatică, militarii au reușit să ducă trupul neînsuflețit la mal.

Criminaliștii, cu ajutorul familiei, au constatat că este vorba despre profesorul de fizică dispărut pe 16 aprilie.

Atunci, omul a căzut în râu în timp ce se plimba cu nepoatele sale.

Salvatorii l-au căutat timp de mai multe zile, inclusiv cu ajutorul scafandrilor, dar fără succes. Sursa protv.ro

?? Cadavrul unui mistreţ, suspect de pestă porcină africană, observat într-o comună din Tulcea


Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea va solicita Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta sprijin pentru a aduce la mal leşul unui mistreţ sălbatic, suspect de pestă porcină africană (PPA).

Leșul animalului a fost observat într-o zonă mlăştinoasă din comuna Ceatalchioi, potivit Agerpres.

Directorul DSVSA, Mitică Tuchilă, a declarat pentru AGERPRES că mistreţul a fost observat luni de echipele de medici-veterinari care monitorizează efectivele de suine din gospodăriile private din cele patru sate ale comunei Ceatalchioi, Plauru, Pătlăgeanca, Sălceni şi Ceatalchioi. Sursa protv.ro

?? Concert Scorpions, marți seară, la București. ”Este un sentiment plăcut să revin aici”

Trupa Scorpions, familiarizată deja cu țara noastră, revine pe scenă în fața fanilor români.

Marți seară, de la ora 21:00, baladele rock îndrăgite de milioane de fani din întreaga lume vor răsuna în cadrul unui concert susținut la Romexpo.

Cu o carieră de peste 50 de ani și peste o sută de milioane de albume vândute, cei cinci membri ai formației au lansat, de-a lungul timpului, melodii cu mesaje puternice, care au făcut înconjurul planetei.

Lansată în anul 1990, piesa “Wind of Change” – considerată un simbol al căderii Zidului Berlinului – este îndrăgită şi în zilele noastre.

Rudolf Schenker, Scorpions: “Klaus a compus acest cântec, „Wind of change”, care a devenit imnul celei mai pașnice revoluţii de pe planetă. Am văzut lumea schimbându-se!” Sursa protv.ro

Știri Internaționale – Informatia IRL

? O strângere de mână istorică: Donald Trump și Kim Jong-un. Un acord comun semnat între cele două state

Preşedintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, Kim Jong-un au semnat un acord comun între cele două state, în urma summitului istoric dintre cei doi lideri, organizat la Singapore.

Denuclearizarea Coreeii de Nord și atenuarea sancțiunilor impuse regimului de la Phenian au fost principalale teme ale discuțiilor dintre Donald Trump și Kim Jong-un. După un tete-a-tete de 45 de minute, la convorbiri au luat parte și membri ai celor două delegații. În stilul caracteristic, președintele Trump a prezis o “relație formidabilă” cu liderul nord-coreean. La ora 04:05, ora României, pentru prima dată în istorie, un lider american şi unul nord-coreean şi-au strâns mâinile. Apoi, cei doi lideri au semnat ”un acord comun și cuprinzător”, fără a oferi detalii. Documentul va fi prezentat presei în următoarele ore. Sursa protv.ro

? Scene de panică la un concert Eminem. Fanii, speriați de efectele folosite de artist

Rapperul Eminem este acuzat că și-a “terorizat” fanii la concertul susținut în Tennessee. Mai precis, a folosit efecte sonore care imitau sunetele împușcăturilor, iar mulți au crezut că cineva trage cu arma.

Oamenii au țipat și s-au culcat la pământ. După momentele inițiale de panică, au urmat indignarea și criticile la adresa cântărețului de 45 de ani.

“A trecut mai puţin de un an de la masacrul din Las Vegas, iar Eminem crede că este o idee bună să folosească sunete de focuri de armă pe scena unui festival de muzică?” – a scris un internaut pe rețelele sociale.

În septembrie, în Las Vegas, un individ a tras, de la înălțime, asupra publicului, la un spectacol de muzică în aer liber.

59 de persoane au fost ucise atunci și peste cinci sute – rănite. Sursa protv.ro

? Germania: ”Mare ceartă” în coaliția de guvernare din cauza politicii privind migranții


Un dezacord a izbucnit luni în cadrul coaliţiei conduse de cancelarul german, Angela Merkel, cu privire la politica migratorie, obligându-l pe ministrul federal de interne să amâne anunţul unei reforme a dreptului de azil, transmite AFP, citată de Agerpres.

“Prezentarea planului general, prevăzută marţi, a fost amânată. Câteva puncte mai trebuie validate. Nu a fost stabilită nicio dată nouă”, a informat într-un scurt comunicat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne.

Motivul acestei amânări pe durată nedeterminată, potrivit cotidianului popular Bild: “o mare ceartă” între Angela Merkel şi ministrul său conservator bavarez Horst Seehofer în jurul catalogului cu cele 63 de măsuri ale ministrului care vizează redefinirea politicii de azil a Germaniei, ţară care, din 2015, a acceptat la îndemnul Angelei Merkel peste un milion de refugiaţi. Sursa hotnews.ro

? Siria: Peste 920.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele în doar 4 luni, cea mai mare cifră de după începutul războiului


Peste 920.000 de oameni din Siria au fost nevoiți să-și părăsească locuințele în primele patru luni ale anului, o cifră record a ultimilor 7 ani, de când durează conflictul, a anunțat luni ONU, potrivit AFP.

”Asistăm la strămutări masive în interiorul Siriei. Din ianuarie și până au fost 920.000 de noi strămutați”, a declarat Panos Moumtzis, coordonatorul umanitar al ONU pentru Siria.

”Este cel mai mare număr de strămutați într-o perioadă scurtă de timp de când a început conflictul”, a declarat el.

În total, 6,2 milioane de sirieni și-au părăsit căminele, rămânând în țară, iar 5,6 milioane sunt refugiați în țările vecine, potrivit statisticilor ONU. Sursa hotnews.ro

? Ivanka Trump se folosește de un proverb chinez pentru o critică voalată la adresa Beijingului, postată pe Twitter în dimineața summitului din Singapore

Un tweet al fiicei președintelui american, Ivanka Trump, care ar fi traducerea în engleză a unui proverb chinezesc, a fost interpretat de unii specialiști ca o critică a neputinței Beijingului de a aduce pacea în peninsula Coreea, scrie Guardian.

”Cei care spun că nu se poate face nu ar trebui să-i întrerupă pe cei care o fac”, a scris ea pe Twitter în dimineața summit-ului de la Singapore. Sursa hotnews.ro

♏️ HOROSCOP ♉️

GEMENI
E posibil să luaţi nişte bani şi să vă interesaţi de o colaborare că s-aveţi resurse financiare să acoperiţi cheltuielile casei. Poate reuşiţi să daţi drumul unei afaceri, să vă faceţi cunoscuţi într-un mediu anume, să mai faceţi încă un pas în carieră, c-aveţi toate şansele.

RAC
Voi s-ar putea să faceţi rost de nişte bani şi să puneţi deoparte pentru concediu, să fie un confort psihic, c-aveţi de buzunar. E momentul să faceţi nişte investigaţii medicale şi să vedeţi în ce stare se afla organismul vostru, să puteţi preveni, eventual, o afecţiune, să vă puneţi la adăpost.

LEU
Poate vă pregătiţi de un eveniment festiv în familie şi o să-i anunţaţi pe ai voştri cu ce anume o să contribuiţi în mod concret. Voi sunteţi în formă ca de obicei şi gata oricând să schimbaţi ceva, radical, s-o luaţi de la capăt ori de câte ori e nevoie ca s-ajungeţi în top.

FECIOARĂ
Poate mai semnaţi un act adiţional, în care se specifică suma în plus pe care o veţi lua şi noile atribuţiuni, care vă revin. O să puteţi duce la bun sfârşit nişte aspecte legate de casă şi o să cheltuiţi acei bani pe care i-aţi alocat modificărilor din locuinţa, mobilat, zugrăvit, mutat.

BALANŢA
Se poate s-aveţi o explicaţie cu fiinţa iubită referitoare la viitorul relaţiei şi la copii. Poate vă luaţi inima-n dinţi să demaraţi o afacere, aşa cum v-aţi propus de multă vreme şi or să se lege frumos, lucrurile ca să vă bucuraţi de succes.

SCORPION
E un reviriment în sfera afectivă şi o să apară cineva care să declanşeze un fluviu de endorfine sau e cineva din trecut care nu vrea să vă piardă. Se poate să recuperaţi bani, bonuri şi să vă încheiaţi conflictul cu cineva care nu v-a respectat, la un moment dat, pentru că după aceea a înţeles c-a greşit.

SĂGETĂTOR
E cineva care-şi tot face curaj să vă sune, să vină pe la voi că să vadă, să simtă dacă relaţia voastră mai sta în picioare. O să v-aşezaţi la masa negocierilor să-i convingeţi pe angajatori să fie de acord cu propunerile voastre, să vă dea banii pe care-i meritaţi.

CAPRICORN
O să mai luaţi câte ceva pentru casă ori poate vin părinţii, socri şi vă mai ajuta cu ce pot şi ei, că voi sunteţi prea ocupaţi. E posibil să faceţi rost de nişte bani, poate fi un supliment, o primă, bonuri valorice, un rest de-acum vreo lună, două şi-o să vă descurcaţi cu cheltuielile zilnice.

VĂRSĂTOR
Relaţia de cuplu e sudată, aţi trecut peste toate divergentele şi e posibil să deveniţi părinţi, să fiţi o familie. O dragoste împărtăşită sau oricum o şansă de a întâlni pe cineva cu care să construiţi frumos, lejer, o relaţie în care să fiţi fericiţi.

PEŞTI
O să treacă diseară cineva pe la voi şi o să vă bucuraţi de veşti bune şi de o invitaţie la plimbare pentru week-end. Poate vă interesaţi de o locuinţă nouă şi vă mobilizaţi cu toţii, să faceţi cea mai bună alegere, ca să vă simţiţi cât se poate de bine, să nu vă afecteze starea de spirit.

BERBEC
Vă daţi întâlnire cu rudele apropiate, fraţi, surori, veri, poate-aveti de pus la cale o petrecere în week-end şi vă mobilizaţi cu toţii. O s-aveţi succes la şcoală, la examene, la activităţile de tip intelectual şi o să puteţi semna şi actele care zac de multă vreme prin sertare şi pe biroul şefilor.

TAUR
Poate va fi o perioadă mai bună pentru relaţia de cuplu şi o să redescoperiţi plăcerea traiului în doi, pe care-l adoraţi. O şansă de bani, poate vi se propune o colaborare şi vă asiguraţi banii de buzunar, să ieşiţi pe undeva la sfârşit de săptămână şi să vă distraţi împreună cu familia.

Sursa: Pro TV

Dacă-ți plac știrile noastre și ai posibilitatea să ne ajuți să continuăm și să dezvoltăm acest frumos proiect Informatia IRL poți face o donație lunară de 1, 5 sau 10 euro sau o donație simplă unică în care tu alegi cât vrei să donezi. Intră direct pe pagina noastră www.informatiairl.com, în dreapta dacă intri de pe laptop sau jos dacă intri de pe mobil și vei găsi rubrica de donații.
Donațiile se fac prin PayPal. Vă mulțumim!

Donații lunare – Selectează suma pe care vrei să o donezi lunar pentru a ne ajuta, apoi apasă butonul subscribe.
Dacă vrei să anulezi plata lunară, intră în contul tău de Paypal și oprește plata recurentă.



✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️

Ortodoxe
Sf. Cuv. Onufrie cel Mare şi Petru Atonitul

Greco-catolice
Sf. cuv. Onofrei; Sf. cuv. Petru Atonitul

Romano-catolice
Sf. Gaspar, pr.