Become a Patron!
? METEO IRLANDA (LIVE) – harta interactivă ?
ȘTIRI ROMÂNIA ?? O traficantă de droguri şi-a primit înapoi banii de la statul român. Politia de Frontiera Romana
Decizie insolită a magistraţilor în cazul unei femei din Arad , implicată într-un dosar de trafic de droguri.
Femeia, condamnată la închisoare cu suspendare împreună cu alte câteva persoane în dosarul „Şoricioaica” intrumentat de DIICOT Arad, ar fi făcut parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri ce acţiona în cartierul Checheci, scrie Aradon . Procurorii au contestat sentinţa dată iniţial de Tribunalul Arad însă, potrivit ziarului local, Curtea de Apel Timişoara a decis ca femeia să primească înapoi suma de 4.000 de lei, confiscată iniţial.
Decizia ar fi fost luată chiar la cererea procurorilor, pentru că femeia ar fi cooperat cu oamenii legii în această anchetă.
?? Ce rating a primit România, după ultimele măsuri ale Guvernului. Deficitul va continua să crească iStock
Fitch Ratings a menţinut la “BBB minus” ratingul României pentru datoriile pe termen lung în monedă locală
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat vineri ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută al României la “BBB minus”, perspectiva asociată fiind stabilă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
Plafonul de ţară al României a fost confirmat la “BBB plus”, iar calificativul pe termen scurt în valută şi monedă locală a fost confirmat la “F3″. Ratingul României pentru datoriile pe termen lung în monedă locală a fost menţinut la “BBB minus”, cu perspectivă stabilă.
?? Ce s-a întâmplat cu asistaţii social după adoptarea “Legii anti-lene”. “Eu nu prea pot, am mai multe” Legea împotriva lenei i-a speriat pe beneficiarii ajutorului de la stat. Mulţi nu mai chiulesc de la munca în folosul comunităţii, pe care sunt obligaţi să o păstreze, dacă vor să primească bani de la stat.
Potrivit unei legi care a intrat recent în vigoare, cei care refuză să muncească în folosul comunităţii, pierd banii de la stat un an de zile. Primăria din Timişoara, de exemplu, i-a pus pe oameni să măture străzile, deoarece societatea care se ocupă de acest serviciu are nevoie de forţă de muncă. Cei mai vrednici dintre ei au primit şi oferte de angajare.
„Nu ştiu, că eu nu prea pot, îs bolnavă, sunt cardiacă, cu inima. Deci am mai multe şi nu…”, spune o femeie.
Bogdan Medelean tehnician Societatea de Horticultură: „Eu încerc să îi conving să rămână pe unii dintre ei care văd eu că îşi fac treaba, că e mai ok să ia un salariu decât să ia ajutor social. Unii zic că se mai gândesc, unii îs fixaţi să ia ajutor social”
?? Zeci de noi cazuri de rujeolă în România. 59 de oameni au murit din cauza bolii Alte 24 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate, astfel cănumărul total al îmbolnăvirilor ajunge la 15.470
Alte 24 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în perioada 5-16 noiembrie, în opt judeţe şi municipiul Bucureşti, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor ajunge la 15.470, din care 59 de decese, scrie News.ro
În perioada 5-16 noiembrie au fost raportate încă 24 de cazuri nou confirmate în 8 judete şi în municipiul Bucuresti.
Astfel, cinci cazuri au fost raportate în Bucureşti, câte patru în Bihor şi Teleorman, câte trei în Bacău şi Sălaj, două în Prahova şi câte unul în Buzău, Galaţi şi Vaslui.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii.
?? Peste 9.000 de deținuți au fost eliberați în ultimele 10 luni în baza recursului compensatoriu Aproximativ 11.000 de deţinuţi au fost eliberaţi de la începutul anului până la sfârşitul lunii octombrie, dintre care peste 9.000 în baza Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, iar peste 8.800 de persoane au ajuns în detenţie, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
„În perioada 1.01.2018-31.10.2018, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost depuse un număr de 8.822 de persoane. În aceeaşi perioadă, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 11.033 de persoane, 9.039 dintre acestea beneficiind de prevederile Legii 169/2017: 1.374 ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, 7.665 prin admiterea de către instanţele de judecată competente a liberării condiţionate”, a precizat ANP potrivit Agerpres.
?? METEO ROMÂNIA (LIVE) Hartă interactivă ??
ȘTIRI INTERNAȚIONALE ? Elena Udrea şi Alina Bica rămân în arest în Costa Rica, după ce le-a fost respinsă cererea de eliberare Elena Udrea şi Alina Bica rămân în arest în Costa Rica, după ce Tribunalul Constituţional le-a respins vineri cererea de eliberare.
Ambele s-au adresat instanţei constituţionale în 6 noiembrie, în condiţiile în care ele au fost plasate în detenţie pentru două luni, fiind în procedură de extrădare la solicitarea autorităţilor române, potrivit News.ro.
Conform jurnaliştilor din Costa Rica, în cazul lui Udrea, argumentele au vizat faptul că are o fetiţă nou-născută şi condiţiile din închisoare nu sunt adecvate pentru a fi împreună cu ea, în timp ce Bica a pus în discuţie documentele în baza cărora i s-a solicitat extrădarea.
Joi după-amiază, avocaţii Elenei Udrea şi Alinei Bica au mai făcut un demers la instanţa constituţională, susţinând că sentinţele în baza cărora a fost solicitată extrădarea au fost anulate în România, motiv pentru care ar trebui eliberate. Judecătorii ar urma să decidă în priul rând cu privire la admisibilitatea acestei acţiuni, scriu jurnaliştii din Costa Rica.
? O tânără care se identifică drept vampir și-a înjunghiat iubitul, crezând că este vârcolac Facebook.com
O tânără din Rusia, care crede despre sine că a devenit un vampir dintr-un serial popular, și-a înjunghiat iubitul pentru a-și „îndeplini misiunea de a ucide vârcolaci”.
Ekaterina Tirskaya, de 22 de ani, se identifică drept Elena Gilbert, un personaj supranatural din serialul Jurnalele Vampirilor (Vampire Diaries). În urma unui consult psihologic a reieșit că tânăra este sănătoasă și nu a suferit nicio tulburare sau traume care să-i motiveze faptele, potrivit metro.co.uk.
Cei doi tineri s-au cunoscut pe rețelele de socializare, iar incidentul a survenit chiar în prima noapte petrecută împreună. Dimineața, tânăra și-a schimbat radical comportamentul și îi tot repeta iubitului că este un vampir și că trebuie să ucidă vârcolaci.
? Submarin găsit după un an, pe fundul Atlanticului. Ce s-a întâmplat cu echipajul AFP
Un submarin al Forţelor Navale argentiniene a fost găsit la un an după dispariţia lui, au anunţat sâmbătă dimineaţa autorităţile.
ARA San Juan a fost găsit într-un loc neprecizat din Oceanul Atlantic la o adâncime de 800 de metri, au anunţat Forţele navale argentiniene într-o postare pe Twitter redistribuită de Ministerul Apărării.
“ARA San Juan a fost indentificat cu certitudine”, se mai menţionează în tweet.
O căutare internaţională de amploare a fost lansată după ce submarinul a dispărut pe 15 noiembrie anul trecut, dar speranţele de a mai găsi în viaţă echipajul de 44 de oameni au încetat după două săptămâni. Ulterior, amploarea operaţiunii de căutare s-a redus considerabil.
? CNN câștigă un „război” important împotriva lui Donald Trump. Ce a decis un judecător federal Un judecător federal a decis vineri că jurnalistul CNN Jim Acosta trebuie să îşi primească înapoi acreditarea la Casa Albă, scrie news.ro, care citează globalnews.ca. Foto: Guliver/GettyImages
Judecătorul Timothy Kelly, care a fost numit de preşedintele Donald Trump, şi-a anunţat decizia în Washington.
CNN a dat în judecată administraţia Trump pentru că a revocat acreditarea jurnalistului Jim Acosta în urma unui schimb de replici dintre reporter şi preşedintele american din timpul unei conferinţe care a avut loc săptămâna trecută.
Administraţia Trump a retras acreditarea lui Acosta – document care îi permitea accesul în Casa Albă fără a fi escortat -, săptămâna trecută. Reprezentanţii instituţiei au susţinut că Acosta a atins-o pe interna care încerca să îi ia microfonul din mână în timp ce el vorbea cu preşedintele.
? Atenție la campaniile de ajutorare. Un cuplu și un „om al străzii” au inventat o poveste pentru ca lumea să doneze Răsturnare de situaţie în Statele Unite, unde o strângere de fonduri pentru un om al străzii s-a dovedit a fi o escrocherie . Iniţial, un cuplu a adunat pentru bărbat peste 400 de mii de dolari din donaţii după ce cazul a impresionat o ţară întreagă. Acum, autorităţile şi-au dat seama că cei trei plănuiseră totul, ca să pună mâna pe suma de bani. Au ajuns cu toţii în arest şi riscă până la zece ani de închisoare.
Povestea a început anul trecut, când veteranul fără casă i-a dat ultimii săi bani unei tinere care rămăsese fără benzină. Întâmplarea a devenit virală, iar femeia şi iubitul ei au iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru bărbat.
♏️ HOROSCOP ♉️ SCORPION
Poate daţi de cineva la o petrecere care vrea să vă coopteze într-un proiect de anvergură şi să vă surâdă ideea. O s-aveţi nişte motive de bucurie, chiar dacă se vor schimba, din mers, nişte aspecte care or să vă lase interzişi! Apare însă cineva care o să vă ridice moralul poate pentru că vă curtează!
SĂGETĂTOR
Apare cineva care e pe lungimea voastră de undă şi se pare c-o să faceţi casă bună împreună, vă puteţi şi căsători. Se pare c-o să vă schimbaţi programul de vizite şi de plimbări în funcţie de disponibilitatea anturajului, pentru că unii vin cu voi, în timp ce alţii or să se confrunte cu nişte probleme.
CAPRICORN
Se poate să acceptaţi invitaţia la un spectacol, mai ales dacă nu v-aţi mai dus cine ştie de când. Sunt ceva evenimente la care v-aţi putea duce şi o să vă-ntâlniţi cu foşti, cu actuali prieteni, o să fie distracţie, după o săptămână istovitoare.
VĂRSĂTOR
O să refaceţi grupul de prieteni cu care-aţi călătorit, oţi fi practicat şi nişte sporturi şi le căutaţi din nou prezența. Se pare că sunteţi activi pe scenă socială, luaţi parte la diverse acţiuni, unele dintre ele caritabile şi o să vă puteţi face un nume, dacă nu sunteţi, deja, cunoscuţi.
PEŞTI
O invitaţie la un concert, la un spectacol sau ca să vă plimbaţi, poate şi în alt oraş. O să vă entuziasmeze o veste, poate şi sosirea cuiva care înseamnă şansa voastră de a vă reface o căsnicie sau o relaţie sentimentală care se pierduse pe drum.
BERBEC
Aţi putea da o fugă la prieteni dintr-o staţiune turistică şi să respiraţi alt aer să vă revigoraţi. Se pare c-aţi găsit calea spre inima partenerului şi o să vă faceţi program de plimbări, mondenităţi, să staţi cât mai mult timp împreună, să nu va mai înstrăinaţi.
TAUR
O să daţi o petrecere ca să-i adunaţi pe toţi ai voştri, să consolidaţi relaţiile de familie, c-aveţi nevoie de căldură familială. Aţi avea bani să şi călătoriţi, dar s-ar putea să preferaţi să-i chemaţi pe prieteni pe la voi la o plăcintă, o cafea, şi să staţi la poveşti până spre dimineaţă.
GEMENI
Se pare c-o să primiţi un semn de viaţă de la cineva care vrea s-aveţi o relaţie şi e bine să fiţi pe recepţie să-i daţi un răspuns. Or să cadă nişte promisiuni înţelegeri şi va trebui să puneţi altceva în loc, să găsiţi un alt anturaj cu care să plecaţi într-o vilegiatura, sau la un spectacol.
RAC
Se poate să le organizaţi celor mici un miniparty, sau îi duceţi într-un parc de distracţii să se bucure cu toţii. Poate daţi o fugă la rudele care nu locuiesc prea departe de oraşul vostru şi vă faceţi planuri de petrecut fie un weekend împreună, fie sărbătorile, anul ăsta.
LEU
Un dus-întors v-ar prinde bine, să staţi câteva ore în aer liber undeva, şi să vă-ntâlniţi cu nişte oameni dragi. Cineva de care v-aţi ataşat sufleteşte revine de pe unde-a fost plecat şi o să găsiţi un modus vivendi, ca să nu se piardă bunătate de relaţie.
FECIOARĂ
Poate faceţi nişte modificări în locuinţă, cumpăraţi şi câte ceva la reduceri, sau în rate – ca să faceţi o economie. O veste nesperată de la cineva care părea că v-a uitat, dar sentimentele față de voi nu s-au şters, sunt, încă, speranţe de viaţa frumoasă în doi.
BALANŢĂ
Se poate să vă-ndreptaţi spre o altă destinaţie față de cea pe care o stabiliserăţi ieri, c-aţi primit o invitaţie de nerefuzat. Vă puteţi reface viaţa amoroasă, puteţi spera la o împăcare şi dacă eraţi pe punctul de a vă căsători, aţi mai putea încerca marea cu degetul – că şanse chiar aveţi.
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️ Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei, şi Ghenadie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Lazăr Zugravul
Greco-catolice
Sf. ep. Grigore Taumaturgul
Romano-catolice
Ss. Elisabeta a Ungariei, călug.; Florin, pr.
Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul – S-a născut în Neocezareea Pontului, aproape de Armenia, din părinţi bogaţi. Sfântul Grigorie a trăit în timpul împăratului Aurelian (270-275). După moartea tatălui său, când Grigorie avea 14 ani, creşterea lui a rămas în grija mamei, care l-a trimis la dascăli de seamă, unde a învăţat limba latină şi arta oratoriei.
În Alexandria, Grigorie şi fratele său, Atinodor, au fost, timp de trei ani, ucenicii lui Origen (185-254). Tot aici, Grigorie a învăţat medicina. După ce s-a convertit la creştinism şi s-a botezat, s-a retras într-un loc pustiu. Pentru calităţile sale deosebite, Grigorie a fost ales şi hirotonit episcop al Neocezareei.
În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşate de împăratul Deciu (250-253), Sfântul Grigorie i-a sfătuit pe creştini să fugă şi să se ascundă, ca nu cumva, înfricoşându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credinţă. Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată, Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Grigorie cu darul facerii de minuni şi de aceea a primit numele de Taumaturgul, adică făcătorul de minuni.
Nu se ştie anul în care a murit (270 sau 271), dar pe patul de moarte a zis: ‘Slavă lui Dumnezeu, că numai şaptesprezece creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg la Domnul, atâţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!’.
Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul – a trăit în timpul împăratului iconoclast Teofil. A venit din ţara Cazarilor, de lângă Muntele Caucaz, unde se născuse, la Constantinopol şi a intrat într-o mănăstire. Datorită talentului său artistic, în scurt timp a ajuns un pictor desăvârşit. În anul 829, împăratul Teofil a poruncit să fie ucişi toţi pictorii din împărăţie.
Astfel, Lazăr a fost supus supliciilor şi întemniţat. Auzind de suferinţa lui Lazăr, împărăteasa Teodora a mijlocit pentru scăparea lui, fiind un pictor cunoscut şi la curtea împărătească. Împăratul Mihail l-a trimis la Roma să ducă papei Benedict al III-lea mai multe daruri pentru biserica ‘Sfinţii Apostoli’ şi se pare că acolo a şi murit. Sursa basilica.ro