Știri din Irlanda – Informatia IRL
? Cea mai mare grevă la Ryanair va afecta zeci de mii de clienţi în perioada 25-26 iulie
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a anunţat miercuri că va anula peste 12% din zboruri din cauza grevei piloţilor, programată în perioada 25-26 iulie, transmite Reuters.
Vor fi afectaţi aproape 50.000 de clienţi care călătoresc din şi spre Spania, Portugalia şi Belgia, urmând să fie anulate zilnic până la 300 de zboruri, informează un comunicat al operatorului aerian irlandez.
În 12 iulie, Ryanair a anulat 30 de curse aeriene, după ce aproximativ 100 din cei 350 de piloţi irlandezi ai companiei au declanşat prima lor grevă, cerând un sistem de salarizare mai transparent, promovări şi transferuri, în vederea limitării a ceea ce sindicatul FORSA/IALPA susţine că ar fi libertatea excesivă a conducerii de a dispune de carierele angajaţilor.
Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat, în 4 iulie, o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.
În schimb, Ryanair susţine că angajaţii săi beneficiază de unele din cele mai bune condiţii din industria aeriană low-cost. Sursa agerpres.ro
? Violator condamnat, a intrat în toaleta femeilor din Blanchardstown Shopping Centre și a acostat o fetiță de 10 ani
Un violator care a fost condamnat și închis în anii 90 pentru 10 ani, a intrat în toaleta femeilor în Blanchardstown Shopping Centre și a i-a arătat unei fetițe de 10 ani un prezervativ.
A întrebat-o dacă știe ce este și cum să-l pună.
Fetița a ieșit din toaletă și a povestit mamei sale ce s-a întâmplat. Bărbatul a fost arestat a doua zi când s-a întors din nou în Centrul Comercial.
BĂrbatul spune că în ziua respectivă a băut excesiv de mult și nu-și amintește ce s-a întâmplat, dar își acceptă vinovăția.
Curtea așteaptă acum un raport pentru a emite o sentință preliminară în acest caz. Sursa independent.ie
? Bărbat de 43 de ani arestat pentru posesie de droguri în valoare de 3 milioane de euro
Un bărbat de 43 de ani a fost arestat după ce în autoutilitara pe care o conducea au fost găsite droguri în valoare de 3 milioane de euro.
Mașina a fost oprită ieri în Kilbarrack, Dublin în cadrul unei operațiuni comune a Revenue și Garda National Drugs & Organised Crime Bureau.
Mai multe pachete au fost confiscate de vameși, pacete ce conțineau 30 de kilograme de MDMA și 20 de kilograme de Ketamină, cu o valoare estimată la 3 milioane de euro.
La o percheziție ulterioară la o casă din zonă s-a mai descoperit 1 kilogram de canabis cu o valoare estimată la 20.000 de euro.
Bărbatul de 43 de ani a fost arestat la fața locului și a fost dus la Secția Garda din Raheny. Ancheta în acest caz continuă. Sursa independent.ie
? Noile legi pentru șoferi, ce înseamnă ele pentru șoferii prinși sub influența alcoolului
Fără permis pentru trei luni, dacă ești prins peste limita legalăLegile noi trecute de parlament, nu schimbă parametrii infracțiunilor dar schimbă pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni.
În acest pachet legislativ se face referire la două infracțiuni: conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul de către un șofer începător fără a fi însoțit de un șofer autorizat (șofer cu permis full).
Limitele de alcool nu se schimbă.
Sub incidența noilor legi, un șofer prins cu o alcolemie peste limită, va avea automat permisul suspendat pentru 3 luni. Limitele în Irlanda sunt 50mg pentru un șofer cu experiență și 20mg pentru șoferii începători și cei profesioniști. O băutură standard este în general considerată îndeajuns pentru a rămâne fără permis și această băutură poate fi un pahar de bere, un pahar e vin sau o unitate de băuturi spirtoase. Dar, cantitatea care poate pune o persoană peste limitele legale poate fi diferită în funcție de mai mulți factori. Experții spun că dacă pleci la drum, ar fi bine să nu riști și să eviți în totalitate alcoolul.
Soferii începători.
Un amendament intitulat Clancy Amendment, introduce reguli mult mai stricte pentru șoferii începători.
Dacă aceștia sunt prinși la volan fără a fi însoțiți de un șofer cu permis full, Garda are dreptul de a confisca mașina și proprietarul mașinii va fi pedepsit pentru că a permis ca mașina sa să fie condusă de un șofer începător neînsoțit.
? Irlanda se pregătește pentru Brexit pe fondul incertitudinii negocierilor cu Marea Britanie
Taoiseach Leo Varadkar spune că Irlanda va trebui să angajeze aproximativ 1000 de noi persoane pentru a lucra în vamă și ca inspector veterinari până în 2021, pentru a pregăti porturile și aeroporturile pentru Brexit.
Afirmația a fost făcută de Primul Ministru la o întâlnire a Guvernului la Derrynane în co. Kerry. Leo Varadkar spune că odată cu creștera nesiguranței în negocierile cu Theresa May, Irlanda trebuie să intensifice pregătirile pentru Brexit.
Aceste pregătiri înseamnă pregătirea porturilor și aeroporturilor irlandeze pentru o schimbare în felul în care se face negoțul între est și vest, între Marea Britanie și Irlanda în ianuarie 2021.
Guvernul estimează că este nevoie de 1000 de noi persoane care să lucreze în controlul vamal și ca inspectori veterinari, inspectori ce să verifice produsele agricole ce vin din Marea Britanie. Sursa rte.ie
? METEO IRLANDA ?
Știri din România – Informatia IRL
?? Guvernul se reuneşte a doua oară în această săptămână. Este ultima zi când se pot da Ordonanţe de Urgenţă
Guvernul Dăncilă se reuneşte din nou în şedinţă, joi. Este a doua şedinţă din această săptămână, o situaţie mai puţin obişnuită, care a dat naştere la speculaţii despre posibila adoptare a unei ordonanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea.
Şedinţa Guvernului, anunţată oficial abia marţi după-amiază, este programată pentru ora 13.00. Nu a fost publicată până acum ordinea de zi.
“Tematica şi ordinea de zi o putem comunica doar în ziua şedinţei de Guvern, în funcţie de avizele pe care le primesc actele care vin spre aprobare”, a explicat marţi situaţia purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. El a spus că prima şedinţă, cea de marţi, a fost convocată de urgenţă pentru că trebuia adoptată Ordonanţa privind deşeurile, aşa cum anunţase cu o seară înainte şi preşedintele Senatului.
Pe 19 iulie se încheie şi sesiunea extraordinară a Parlamentului, ceea ce înseamnă că este ultima zi în care Guvernul mai poate emite ordonanţe de urgenţă.
Miercuri, premierul Dăncilă a avut o discuţie cu preşedintele Iohannis, la Cotroceni. Aceasta a venit după ce liderii opoziției au acuzat că Executivul ar pregăti în aceste zile o ordonată de urgență privind amnistia și grațierea. De altfel, surse politice susțin că luni, când președintele Iohannis a vorbit la telefon cu șefa Guvernului, aceasta i-ar fi spus că nu are în plan adoptarea unor astfel de măsuri. Și liderii coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au negat în ultimele zile că s-ar pregăti adoptarea unei asemenea ordonanțe. Sursa protv.ro
?? Proiectil din Primul Război Mondial încă activ, descoperit în curtea unui gorjean
Un proiectil din Primul Război Mondial – încă activ, spun specialiştii – a fost descoperit de un bărbat din Gorj chiar în fundaţia casei sale.
Omul lucra în curte când a realizat că loveşte cu târnăcopul altceva decât o simplă piatră. Şi-a dat repede seama de pericol, s-a oprit şi a anunţat imediat autorităţile.
Pirotehniştii au constatat că proiectilul de calibrul 100 mm avea focosul activ, ceea ce ar fi putut provoca o tragedie.
Obiectul a ajuns într-un loc sigur şi urmează să fie detonat în condiţii de siguranţă.
Pompierii le recomandă celor care se află într-o astfel de situaţie să nu mişte proiectilul şi să anunţe cât mai repede autorităţile. Sursa protv.ro
?? Frații care i-ar fi ucis pe cei doi paznici ar avea legătură cu o crimă din Germania. Rezultatul testului poligraf
Cazul dublei crime din Capitală se complică şi mai mult. Poliţiştii de la Serviciul Omoruri verific dacă cei doi fraţi suspecţi au legătură cu un al patrulea omor, comis în Germania, în perioada în care ei au stat acolo.
Pe de altă parte, deşi unul dintre fraţi a picat testul poligraf, magistraţii au decis ca suspecţii să fie eliberaţi şi cercetaţi sub control judiciar. Ei sunt bănuiţi că ar fi ucis acum câteva zile doi paznici de la o fabrică din vestul Bucureştiului şi un al treilea, anul trecut.
Florin şi Marian Bonciu sunt bănuiţi şi de o a patra crimă.
Poliţiştii de la Omoruri încearcă acum să afle dacă moartea unui bărbat în Germania, întâmplată în perioada în care cei doi suspecţi ar fi fost la muncă acolo, are legătură cu cei doi fraţi. Aşa că au cerut ajutorul poliţiştilor nemţi.
La audieri, cei doi nu au recunoscut nimic. Iar unul dintre ei, spun surse din anchetă, ar fi picat şi testul poligraf.
“Faptul că unul dintre ei a picat testul poligraf nu demonstrează altceva decât că este foarte posibil să aibă legătură cu această dublă crimă”, spune un criminalist.
Tot surse din anchetă susţin că doar unul dintre fraţi ar fi considerat autorul crimelor, celălalt fiind un simplu ajutor. Sursa protv.ro
?? Bacău, vara lui 2018. Aproape 200.000 de oameni stau zilnic la coadă pentru o sticlă de apă
Situaţia disperată continuă la Bacău! De cinci zile, 180.000 de oameni stau la coadă pentru câţiva litri de apă. La Spitalul Judeţean, zeci de operaţii au fost reprogramate pentru că rezervoarele unităţii funcţionează la cota de avarie. Compania de apă din Bacău promite că situaţia se va rezolva vineri. Primarul ameninţă în schimb cu plângeri penale.
De cinci zile, localnicii din Bacău stau zeci de minute la două cozi: o dată pentru apa de băut, şi încă o dată pentru cea necesară menajului.
Ce spun oamenii:
„Stau pentru un bidon de apă pentru mama, că este la pat”.
„Nu vrem apă la bidon, vrem apă la chiuvetă. Să ne putem spăla, să putem spăla rufe”.
„Foarte greu! Stăm la etajul 4, cu un om bolnav în casă.
Car cu taxiul, plătesc şi taxiul şi timpul omului şi nu-mi ajunge. Sunt 10 bidoane care nu o să-mi ajungă, clar”.
Sute de angajaţi ai primăriei şi pompieri alimentează locuitorii cu apă din rezervoarele ISU. Sursa digi24.ro
?? 13 persoane au suferit arsuri într-un autobuz stricat
13 persoane au suferit arsuri de gradul 1 şi 2 la picioare, după ce sistemul de răcire al autobuzului cu care mergeau spre serviciu s-a stricat. Incidentul s-a petrecut în zona localităţii mureşene Sânpaul, din județul Mureș.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat la Digi24 că arsurile au survenit ca urmare a degajării de aburi și apă caldă. Două persoane au arsuri de gradul 2, iar 11 au arsuri de gradul 1, toţi fiind răniţi la nivelul picioarelor, după ce s-a produs o defecţiune la sistemul de răcire al vehiculului.
Ei au fost transportaţi la spital cu ambulanţele, unde au primit îngrijiri medicale, dar probabil nu vor necesita internare. Situația este sub control și nu a fost declanșat planul roșu, a precizat Raed Arafat. Sursa digi24.ro
? METEO ROMANIA ?
Știri Internaționale – Informatia IRL
? Fenomen extrem de grav care afectează Cercul Polar. Suedezii au cerut ajutor extern
Suedezii, străini de arşiţă şi de incendii de vegetaţie, au parte de ambele, din plin, în această vară.
Seceta îndelungată a uscat vegetaţia, care se aprinde la prima scânteie. Iar umiditatea crescută şi vântul au împins flăcările din regiunile centrale în aproape toată ţara.
Pompierii suedezi de luptă cu 44 de focare, dintre care unele dincolo de cerul polar. Şi spun că situaţia e de o gravitate fără precedent în istoria recentă a ţării.
Incendiile au izbucnit la finalul săptămânii trecute, în trei regiuni din centrul Suediei, şi s-au răspândit rapid în aproape toată ţara. Focul a ajuns inclusiv în zonele locuite. O mie de oameni şi-au părăsit în grabă casele ameninţate de vâlvătaie.
Pompierii suedezi, care nu prea sunt obişnuiţi cu incendiile de amploare, se confruntă cu o situaţie cât se poate de dificila – incendiul e ajutat de umiditatea scăzută şi de vântul puternic.
Din cauza secetei şi a temperaturilor neobişnuit de ridicate, flăcările au trecut chiar de Cercul Polar. Vâlvătaia a ajuns inclusiv în zone unde armata suedeză face antrenamente. Aşa că operaţiunile de stingere a focului au fost oprite din cauza pericolului de explozie.
Autorităţile suedeze au cerut ajutor extern. Norvegia a trimis deja şase elicoptere, iar Italia a ajutat cu două avioane de pompieri. În plus, autorităţile au făcut apel la voluntari din rândul populaţiei, întrucât pompierii sunt depăşiţi de situaţie. Sursa protv.ro
? Starea de urgenţă s-a încheiat în Turcia, după ce Erdogan a primit puteri aproape dictatoriale
Turcia a pus capăt stării de urgenţă impusă după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, care a fost urmată de măsuri de represiune asupra mass-media şi opoziţiei şi o masivă epurare a instituţiilor publice
Starea de urgenţă a fost prelungită de şapte ori, de fiecare dată pentru trei luni, ultimul termen expirând joi la ora 1.00 dimineaţa (miercuri, ora 22.00 GMT).
Sub controversatele măsuri de urgenţă, aminteşte agenţia dpa, mai mult de 110.000 de funcţionari de stat au fost epuraţi, în timp ce peste 1.500 de persoane, inclusiv soldaţi sau jurnalişti, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.
Mai mult de 77.000 de oameni au fost arestaţi pentru presupuse legături cu predicatorul Fethullah Gulen, care locuieşte în Statele Unite şi este acuzat de Ankara pentru încercarea de lovitură de stat, lucru negat de acesta.
Odată cu ridicarea stării de urgenţă, guvernul a propus un proiect dur de lege antiteroristă menit să înlocuiască respectiva măsură. Sursa protv.ro
? Bebeluş român, împuşcat pe o stradă din Roma. Ar putea fi vorba de un atac rasist
Un copil român de numai un an a fost împuşcat în spate, cel mai probabil cu o armă cu aer comprimat, la periferia Romei.
Potrivit Il Messaggero, incidentul a avut loc marţi după-amiază, într-o zonă de la periferia capitalei Italiei. Fetiţa de numai un an se afla în braţele mamei sale, pe strada Palmiro Togliatti, atunci când femeia a realizat că are sânge pe mâini. A ajuns urgent la spital, unde medicii i-au extras din spate un mic corp metalic, ce pare a fi un proiectil de armă cu aer comprimat.
Carabinierii au declanşat o anchetă. Există suspiciuni că ar fi vorba de un atac rasist, deoarece familia, originară din România, trăia într-o tabără de nomazi de la marginea Romei.
Primarul Romei, Virginia Raggi, a cerut “să se facă lumină” în acest caz. Şi preşedintele regiunii Lazio, Nicola Zingaretti, a descris situaţia drept “foarte gravă”: “Sper să fie clarificat incidentul cât mai rapid şi să se facă dreptate în acest caz oribil”. Sursa protv.ro
? Două femei şi un copil, lăsaţi să moară pe Mediterana. O navă aflată în zonă nu a răspuns la apelul SOS
Imagini sfâşietoare la porţile Europei. Două femei şi un copil au fost lăsaţi să moară pe Mediterana, după ce paza de coastă libiană le-a distrus barca gonflabilă, susţine o organizaţie neguvernamentală din Spania.
Totul s-ar fi întâmplat la 150 de kilometri de coasta Libiei. Se pare că pe barcă erau încă 158 de persoane, care au fost luate de libieni.
Cele două femei ar fi refuzat să se întoarcă de unde au plecat, aşa că au fost abandonate acolo, iar ambarcaţiunea, distrusă. În plus, o navă comercială care era în zonă nu a răspuns la apelul SOS. Când voluntarii spanioli au ajuns la resturile bărcii gonflabile, au găsit cadavrul uneia dintre femei şi cadavrul copilului.
Cea de-a doua femeie era încă în viaţă, dar în stare de şoc.
Femeia decedată avea urme de arsuri pe braţe, cel mai probabil de la motorina fierbinte, scursă din motorul distrus de libieni. Copilul pare să fi murit din cauza hipotermiei.
Potrivit medicilor, şi copilul, şi femeia erau morţi de puţin timp şi ar fi avut şanse de supravieţuire, dacă nu erau abandonaţi. Supravieţuitoarea e atât de şocată de experienţa trăită, încât aproape că nu a putut vorbi. Singurul lucru pe care l-a spus: e originară din Camerun. Sursa digi24.ro
? Un islamist radical, găsit vinovat că a vrut să o decapiteze pe Theresa May
Un susţinător al grupării jihadiste Statul Islamic (SI) a fost găsit vinovat de faptul că a vrut să o decapiteze pe şefa Guvernului britanic Theresa May, într-un atentat sinucigaş, de către tribunalul penal Old Bailey de la Londra, relatează AFP.
Naa’imur Zakariyah Rahman, în vârstă de 20 de ani, arestat în noiembrie, voia astfel „să facă titlurile”, ducându-se la numărul 10, pe Downing Street, reşedinţa prim-ministrului, într-un moment în care May s-ar fi adresat presei, în afara clădirii, potrivit acuzării.
Tânărul, originar din Birmingham (centru), a fost încurajat în planul său de către un unchi, care a intrat în SI în Siria.
„Înainte să fie împiedicat prin arestarea sa, el credea că mai avea doar câteva zile până să-şi atingă obiectivul, care era, nici mai mult, nici mai puţin, de a comite un atentat sinucigaş la Downing Street”, a declarat procurorul Mark Heuwood.
Rahman şi-a dezvăluit planurile într-o conversaţie, pe mesageria Telegram, cu un agent din cadrul serviciilor de securitate care s-a drept un membru SI. Sursa digi24.ro
♏️ HOROSCOP ♉️
RAC: Se poate să reînnoiţi un contract şi aţi putea încerca să obţineţi o sumă în plus la salariu, dacă tot sunteţi pe subiect. Or să va cointereseze niște parteneri de afaceri să lucrați împreună, în timpul liber, daca nu o s-aveți chiar și activități deconectante, un team building, ceva.
LEU: O problemă de suflet, de conştiinţă va ţine în tensiune şi poate-ar fi bine să vorbiţi direct cu persoana care-a generat aceste lucruri. O să legalizaţi o situaţie, dar nu fără consum nervos, drumuri şi alte interacţiuni cu oameni de la care aveţi nevoie de semnături.
FECIOARĂ: Vă scoate cineva la o plimbare, la film, staţi la o șuetă şi puneţi la cale o ieşire la aer, la malul mării în week-end. Vouă vă pot ateriza nişte bani dacă vă mai luaţi ceva suplimentar de lucru şi-o ţineţi aşa până vă echilibraţi, din punct de vedere financiar.
BALANŢĂ: Vă pregătiţi de un eveniment în familie şi o să vă mobilizaţi cu toţii să iasă frumos, o nuntă, un botez, o aniversare. Se precipită nişte lucruri şi poate trebuie să plecaţi mai devreme prin toată ţara, pe undeva sau e un city break şi e chiar mai bine aşa, nu vă-ncurcă.
SCORPION: Se poate să primiţi ok-ul pentru o angajare sau aviz favorabil să-ncepeti construcţia, ori renovarea unei case. E posibil să apară cineva care să vă fascineze şi cu care o să puteţi fi împreună, pentru că există compatibilitate, iar Jupiter e marele vostru susţinător, nașul.
SĂGETĂTOR: Se pare că încă mai aveţi de strâns nişte bani ca să vă luaţi altă maşină, dar puteţi recurge şi la un credit bancar dacă nu v-ajută nimeni. O să vă luptaţi pentru drepturile voastre şi chiar o s-aveţi câştig de cauză fie la serviciu, fie în instanţă lucrurile se-aşează frumos, dar nu imediat.
CAPRICORN: O chestiune care ţine de latura profesională se poate soluţiona, să lucraţi la ce vă place şi să vă luaţi banii la timp. O să vă descurcaţi cu banii, faceţi şi plăţile obligatorii şi nu vă lăsaţi până nu rezolvaţi problema plecării în concediu, să vă luaţi bilete de cazare, de transport.
VĂRSĂTOR: Se vine cu o ofertă de muncă la voi, poate fi o colaborare şi să vă faceţi timp pentru ea, c-or să iasă şi bani. Se pare c-o să vă puteţi reface viaţa sentimentală şi să trăiţi intens fiecare clipă de acum încolo, şi în primul rând o să vă descoperiţi pe voi înşivă.
PEŞTI: Cineva care v-a lipsit revine şi puteţi recalibra relaţia, ca să mergeţi mai departe fără regrete. O să vă organizaţi în aşa fel timpul şi banii încât să puteţi da o fugă la malul mării şi să vă bucuraţi împreună cu ai voştri de briză, mare, valuri, nisip.
BERBEC: O să rezolvaţi, cumva, partea financiară şi n-o să mai staţi cu grijă concediului, că n-aveţi unde pleca şi că nu v-ajung banii. Poate aveţi inspiraţie şi inventaţi ceva care să vă destindă, să v-aducă, eventual, şi bani şi să vă ridicaţi pe un alt palier profesional.
TAUR: O să vină cineva care vă iubeşte şi dacă şi voi sunteţi în căutarea fericirii o să daţi curs relaţiei c-aveţi nevoie de cineva. Negocierile în privinţa unui nou proiect decurg în bune condiţii, vă reuşesc de data asta şi puteţi încheia un parteneriat de durată, să vă asiguraţi venituri constante.
GEMENI: Se poate să amânaţi o plecare în week-end, cu o jumătate de zi, sau cu o zi, pentru c-au intervenit nişte urgente şi trebuie să vă achitaţi onorabil. Poate o să aveţi de umblat după semnături, avize favorabile, să reactualizaţi nişte acte, legitimaţii, cârduri, paşaportul, să vă puteţi mişca.
Sursa: Pro TV
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
Greco-catolice
Sf. cuv. Macrina; Sf. cuv. Die
Romano-catolice
Ss. Epafra, ep. m.; Macrina, călug.
Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare, este pomenită în calendarul creştin ortodox la 19 iulie.
A fost sora cea mare a Sfântului Vasile şi a Sfântului Grigorie, episcop al Nyssei. Patru fraţi şi şase surori erau cu toţii, copiii Emiliei şi ai lui Vasile, părinţi cu o situaţie materială deosebită, dar şi cu o viaţă îmbunătăţită.
Sfânta Macrina a primit educaţie religioasă de la mama sa. De o frumuseţe neobişnuită, Sfânta a fost logodită de tatăl său cu un tânăr de neam foarte bun, care înainte de căsătorie a murit. Considerând această logodnă ca o cununie adevărată, Sfânta Macrina nu s-a mai căsătorit.
A rămas în casa părintească şi a avut grijă de fraţii săi, de părinţi şi de administrarea averii, destul de mare, a părinţilor. Ea a fost cea care le-a făcut cunoscută Sfânta Evanghelie fraţilor care îşi făceau educaţia în cele mai faimoase şcoli ale vremii, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigore, episcopul Nyssei.
După moartea mamei sale Emilia, Sfânta Macrina, care oricum ducea o viaţă aproape monahală în casa părinţilor, a întemeiat o obşte de călugăriţe pe o proprietate a familiei aflată în Pont. Aici a murit, pe un pat de scânduri, într-o mare sărăcie, în care vieţuiau călugăriţele, acoperită cu mantia de episcop a fratelui său Sfântul Grigorie.
Tot astăzi se face pomenirea aflării moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Sfântul Serafim de Sarov este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă. S-a născut în 19 iulie 1745. La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtute monahală.
A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim (“înfocat”, “arzător”).
După moartea duhovnicului său, a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii. Aici şi-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină.
În urma unor ispite puternice, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară şi a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameşului: “Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.
S-a întors între semenii săi, plin de har şi de lumină, şi a devenit pentru popor un adevărat “apostol”, martor şi propovăduitor al Învierii.
Uşa chiliei sale era deschisă tuturor şi avea o bucurie cu totul specială faţă de cei păcătoşi care veneau la el pocăindu-se.
În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori, la 2 ianuarie, dată la care sfântul a trecut în veşnicie, şi în 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.
Canonizarea sa a avut loc în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei.
Moaştele Sfântului Serafim, descoperite în chip minunat în Catedrala Kazanskaya din Sankt Petersburg, au fost mutate în 1991, la mănăstirea din Diveevo, aflată în apropierea oraşului Nijny Novgorod din Rusia