Știri din Irlanda – Informatia IRL
? Furtuna Ali: două persoane decedate, 67.000 fără curent electric
Furtuna Ali a dus la moartea a două persoane și 67.000 de case sunt în prezent fără curent electric.
O femeie originară din Elveția, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a murit ieri după ce rulota în care dormea a fost luată de rafalele de vânt și s-a prăbușit la baza stâncilor în Claddaghduff, Co. Galway.
Femeia, Elvira Ferraii, ajunsese în Connemara cu o zi înainte de tragicul incident. Rulota complet distrusă
În Armagh, un bărbat de aproximativ 20 de ani a murit și altul de 40 de ani a fost grav rănit după ce au fost loviți de un copac. Cei doi lucrau la parcul Slieve Gullion, la un contract pentru Northern Ireland Water.
Președintele Irlandei, Michael D Higgins, a transmis condoleanțe familiilor și a rugat populația să fie foarte atentă în condiții meteo nefavorabile.
Mai multe zboruri de pe aeroportul din Dublin au fost anulate ieri, iar altele au avut întârzieri. Vântul a cauzat probleme organizatorilor la Campionatul Național de Arat
Campionatul Național de Arat din Tullamore a fost suspendat ieri, astfel că acesta se va relua astăzi. Inițial Campionatul trebuia să țină până astazi, dar datorită amânării el va continua până mâine.
La ora editării știrilor Informatia IRL linia verde de Luas nu circula din cauza unor probleme la cablurile de alimentare între Cowper și Dawson, probleme cauzate de furtună
Luas Green line still closed between Cowper and Dawson as a result of cable damage during #stormali pic.twitter.com/HqHRnTAsRZ
— RTÉ News (@rtenews) September 20, 2018
? Cel mai important manuscris deținut de Irlanda pleacă în Marea Britanie
Trinity College Dublin a anunțat că unul dintre cele mai importante și cele mai vechi manuscrise din Irlanda, Book of Durrow, va fi împrumutat către British Library pentru o importantă expoziție internațională luna viitoare.
Manuscrisul vechi de 1300 de ani, este precursorul celebrului manuscris Book of Kells și este una dintre cele mai vechi cărți religoase decorate din vestul Europei. Manuscrisul va fi la expoziție în compania celor mai vechi și mai celebre cărți din lume. La expoziție va fi expus și Codex Amiatinus, cel mai vechi manuscris al Bibliei, manuscris complet scris în latină.
Manuscrisul Book of Durrow se află în custodia Trinity College Dublin încă din secolul al XVII-lea. Book of Durrow – cel mai vechi și important manuscris deținut de Irlanda
? Un bărbat acuzat de crima din Dundalk de marți
Un bărbat de 48 de ani este în custodia Garda și în această dimineață va fi dus în fața judecătorului acuzat de uciderea unei femei de 31 de ani.
Ingrida Maciokaite, originară din Lituania, a murit după ce a fost înjunghiată de câteva ori în fața complexului de apartamente din Dundalk. A fost dusă la spitalul Our Lady of Lourdes, dar decesul a fost declarat la scurt timp.
Femeia locuia în Dundalk de 8 ani și a lucrat pentru o vreme într-un restaurant din Jenkinstown.
Suspectul este tot din Lituania și conform autorităților cunoștea victima. Scena crimei din Dundalk
? Garda investighează o tentativă de răpire în Shankill, Dublin
Garda a început o investigație într-o tentativă de răpire a unei femei în zona Shankill și încearcă să stabilească dacă incidentul are legătură cu o serie de incidente similare din zonă, în ultimii doi ani.
O femeie susține că mergea pe Aran Lane, în apropiere de Cromlech Fields, Ballybrack, Co. Dublin când a fost acostată de un bărbat într-o mașină, bărbat care a încercat să o bage în mașină. Femeia a fugit și a alertat autoritățile.
Incidentul este tratat cât se poate de serios, spun autoritățile, mai ales că a avut loc doar la 500 de metri de locul unde anul trecut o femeie a fost violată.
? Câți oameni au participat la slujba papală din Phoenix Park
După mai multe controverse legate de numărul participanților la slujba papală din Phoenix Park de luna trecută, iată că există cifre oficiale.
Conform datelor furnizate de OPW (Office of Public Works) în parc au intrat 131.875 de persoane pe jos. În plus pe lângă aceștia, au mai ajuns în parc aproximativ 20.000 cu autobuze. Cei din autobuze includ invitați, corul care a cântat și alți organizatori sau participanți la slujbă. Mult sub așteptări, prezența la slujba Papei din Phoenix Park
? METEO IRLANDA ?
Știri din România – Informatia IRL
?? Liderii PSD își aleg tabăra înainte de bătălia de vineri din CEX. Cine a întors armele împotriva lui Dragnea
PSD este în pragul imploziei. Mai mulţi lideri îl acuză pe Liviu Dragnea că a prăbuşit partidul în sondaje şi îi cer să plece urgent din fruntea formaţiunii şi de la conducerea Camerei Deputaţilor.
Lider interimar ar urma să fie Viorica Dăncilă până la alegerea unui nou preşedinte. “Ei vor să alinieze partidul cu Iohannis, SRI, SPP şi DNA”, a fost replica lui Dragnea, care a convocat o şedinţă cu toţi şefii din ţară.
Scrisoarea deschisă prin care i se cere demisia lui Dragnea circulă de o săptămână în interiorul PSD. Dacă până acum autorii documentului au evitat să şi-l asume, miercuri, textul a fost lansat în spaţiul public având semnăturile vicepreşedinţilor Paul Stănescu, Adrian Țuțuianu şi Gabriela Firea.
″În fața situației de criză, pentru a evita izolarea internațională a țării și pierderea încrederii în PSD, propunem următoarele acțiuni:
1. Demisia imediată a domnului Liviu Nicolae Dragnea din funcția de președinte al Partidului și din funcția de Președinte al Camerei Deputaților.
2. Asigurarea interimatului conducerii PSD de către doamna Viorica Dăncilă, președinte executiv, până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.
3. Menținerea coaliției PSD-ALDE, singura garanție a continuării programului de guvernare.”
Adrian Țuțuianu, vicepreşedinte PSD: “Am meditat mult, textul e negociat cu toţi semnatarii scrisorii. E o scrisoare care trage un semnal de alarmă, am făcut un apel la toţi parlamentarii, primarii, şefii de CJ, liderii de organizații să ni se alăture în acest demers care nu are niciun fel de interes”.
?? Fântânile din Piața Unirii, din Capitală, redeschise joi seară. Spectacolul pregătit
Pregătirile pentru inaugurarea fântânilor din Piața Unirii, din Capitală, reabilitate și modernizate timp de patru luni, au intrat în linie dreaptă.
Joi seară va avea loc redeschiderea oficială, care va fi marcată cu un spectacol inedit – cu muzică, lumini și coregrafii care te poartă în diferite lumi.
La ultima repetiţie înainte de redeschidere, fântânile din Piaţa Unirii din Capitala s-au “descurcat” impecabil – jocurile de lumini, mişcarea apei şi muzica s-au îmbinat perfect.
Jeturile de apă parcă dansează, iar proiecţiile completează ceea ce organizatorii numesc un adevărat regal artistic.
Norocoşii care au furat startul şi s-au putut bucura miercuri seară de show-ul oferit au fost cuceriţi.
Fântânile au fost construite la sfârşitul anilor ’80 şi reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume. Iar acum, după patru luni de modernizare, fântânile se bucură şi de cele mai performante tehnologii din Europa.
Fântânile urbane vor fi inaugurate joi,i începând cu ora 20:00, pe acordurile Orchestrei Simfonice Bucureşti. Accesul este gratuit, iar traficul în zona va fi restricţionat.
Costurile lucrărilor de modernizare se ridică la nouă milioane de euro. Spectacole multimedia vor avea loc în fiecare seară de vineri, sâmbătă şi duminica – timp de o oră.
?? Spectacole de operă în zonele publice din Sibiu. Trecătorii au fost fascinați
Sibiul este în sărbătoare în aceste zile, iar muzica a cucerit deja atât străzile oraşului, cât şi aeroportul.
Peste 500 de artişti români şi străini cântă printre oameni, în cadrul Festivalului de Operă, în speranţa că astfel vor atrage lumea şi în sălile de spectacol.
Oamenii care au ajuns miercuri pe Aeroportul Internaţional din Sibiu au fost întâmpinaţi de artişti care au pus în scena fragmente din spectacole de operă, spre încântarea publicului de ocazie.
Călătorii s-au oprit pentru câteva minute din drumul lor, fascinaţi de ariile celebre.
Ca să-i convingă pe oameni să păşească şi în sălile de spectacol, artiştii au ieşit în stradă, unde s-au simţit ca pe scenă.
Festivalul de operă se încheie la sfârşitul lunii. Artiştii vor cuceri diverse spaţii din oraş, cum ar fi pieţele, fabricile sau aeroportul, dar şi sălile de spectacole, unde preţul unui bilet porneşte de la 30 de lei.
Sursa: Pro TV
?? Românii, puși în dificultate de întrebarea de la referendum. ”Este încuietoare”
Românii nu prea ştiu la ce se referă întrebarea care va apărea pe buletinele de vot de la referendumul pentru familie, din 6 şi 7 octombrie.
Ba chiar stârneşte polemici. Unii spun că s-ar putea referi la reducerea numărului de parlamentari, alţii – la legile justiţiei.
Deşi întrebarea nu conţine nici o menţiune la familie, unii sunt totuşi mai informaţi şi ştiu că se referă la schimbarea definiţiei familiei în Constituţie în ″uniunea între un bărbat şi o femeie″, din ″între soți″, cum este acum.
Cuplu: ″DA!″
Reporter: “Ce-aţi înţeles?”
Cuplu: “Adică pe toţi ăştia din Parlament să-i schimbe cu alţii competenţi şi un număr mult mai mic!“
Vecină: “Nu, este pentru căsătorie, deci în Constituţie să se scrie: căsătoria între un bărbat şi o femeie″. Nu înţelege toată lumea.”
„Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în formă adoptată de Parlament?” Întrebarea care va apărea pe buletinele de vot la referendumul din 6 şi 7 octombrie stârneşte reacţii şi interpretări dintre cele mai diverse.
?? Cât a încasat Dan Bittman pentru a cânta la evenimentul din Sectorul 5
Cât a încasat Dan Bittman pentru a cânta la evenimentul de slăvire a primarului sectorului 5, Daniel Florea: 11.000 de euro ca prezentator. Plus alţi 11.000 de euro către toţi membrii trupei Holograf, împreună!
Contactat de Libertatea pentru a confirma dacă suma este reală, solistul trupei Holograf nu a confirmat, nici nu a negat, însă a oferit o informație foarte interesantă: suma primită de acesta nu este nici pe departe la fel de mare precum cea pe care o încasează Rod Stewart, pentru concertul organizat de Primăria Capitalei, pe 23 septembrie.
„Mi se par niște sume mult mai mici decât, de exemplu, cei 250.000 euro pe care îi primește Rod Stewart de la Primăria Municipiului București, atenție, tot bani publici!, într-un concert în care nimeni nu plătește vreun ban, toată lumea are acces gratuit. Practic, noi primim niște sume care nu sunt nici 1%, 2% sau 5% din ceea ce primesc unii artiști care vin să presteze, atenție, tot din bani publici”, a spus Dan Bittman, contactat de Libertatea.
Rod Stewart va cânta în ultima zi a Zilelor Bucureștiului, evenimente prin care Primăria dorește să marcheze 559 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei şi, în plus, Centenarul Marii Uniri. Accesul la concertul artistului de origine scoțiană, în vârstă de 73 de ani, va fi gratuit.
? METEO ROMÂNIA ?
Știri Internaționale – Informatia IRL
? Răsturnare de situație în privința migranților din Marea Britanie. Aduc mai mulți bani la bugetul statului decât rezidenții
Migranții din UE care muncesc în Marea Britanie contribuie, în medie, anual, cu 2.300 lire sterline mai mult la bugetul statului decât un britanic cu venituri medii, arată un studiu realizat de Oxford Economics, citat de The Independent.
Astfel, potrivit sursei citate, în timpul vieții active, un migrant plătește la stat cu 78.000 de lire sterline mai mult față de beneficiile pe care le primește de la bugetul de asigurări sociale și servicii publice, în timp ce în cazul unui rezident britanic această diferență este zero.
În consecință, realizatorii studiului avertizează că, după Brexit, autoritățile de la Londra vor fi nevoite să ia în considerare o majorare a taxelor, care să înlocuiască banii pierduți de la buget prin limitarea imigrației și plecarea străinilor deja prezenți în Marea Britanie.
? Bărbat arestat în cazul cerșetorului găsit mort după ce a fost stropit cu vopsea roșie din cap până în picioare
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat, în Marea Britanie, și este acuzat că a aruncat vopsea roșie pe un om al străzii care a murit câteva zile mai tărziu, scrie The Telegraph.
Cazul a stârnit revoltă în Marea Britanie, după ce bărbatul, Michael Cash, în vârstă de 32 de ani, care cerșea în fața unui magazin Tesco, a fost găsit mort într-un cimitir, la doar trei zile după ce fusese stropit din cap până în picioare cu vopsea roșie.
Un clip postat pe rețelele de socializare îl arată pe Cash stropit cu vopsea, în timp ce un bărbat strigă la el: „Asta le facem cerșetorilor de pe stradă. Uite-l, stropit până la moarte!”.
Bărbatul din clip a fost indentificat de polițiști drept Aaron Jones, un designer de interior din Middlesbrough, însă acesta susține că nu el este responsabil pentru moartea lui Cash, și-a cerut scuze pentru filmarea postată pe internet și a declarat că nu el a aruncat vopseaua, ci doar a înregistrat clipul.
Un al doilea suspect a fost arestat de polițiști în legătură cu moartea omului străzii, însă a fost eliberat până la finalizarea anchetei.
Sursa digi24.ro
? Siria transmite condoleanțe după doborârea unui avion militar al Rusiei
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a prezentat, miercuri, condoleanţele sale profunde omologului rus Vladimir Putin, după doborârea, în noaptea de luni spre marţi, de către apărarea antiaeriană siriană a unui avion de recunoaştere rusesc de tip Il-20, incident în care şi-au pierdut viaţa toţi cei 15 militari aflaţi la bordul aparatului, relatează Agerpres.
Bashar al-Assad a arătat că incidentul s-a produs din cauza “aroganţei israeliene” şi a apreciat că Israelul “foloseşte cele mai murdare mijloace pentru a-şi atinge scopurile josnice şi a-şi realiza agresiunea în regiunea noastră”.
Armata rusă a dat vina mai întâi pe Israel pentru doborârea accidentală a avionului de recunoaştere Il-20 de către antiaeriana siriană, susţinând că aparatul a fost lovit în timpul unui raid efectuat de patru avioane de vânătoare F-16 israeliene asupra unor poziţii în Latakia, în nord-vestul Siriei. Mai mult, potrivit armatei ruse, piloţii israelieni, acoperindu-se cu Il-20, l-au plasat sub focul apărării antiaeriene siriene.
Pe un ton mult mai conciliant faţă de Israel, preşedintele rus a evocat marţi după-amiază un “concurs de circumstanţe accidentale tragice”, dar a avertizat că Rusia va lua măsuri pentru consolidarea securităţii militarilor săi care staţionează în Siria, fără să ofere detalii.
? Imagini cu Putin testând un Kalashnikov cu lunetă. Ar apăsa pe trăgaci între 2 bătăi de inimă
Printre multele talente ale lui Vladimir Putin se numără şi cel de lunetist, dacă ar fi să dăm crezare televiziunii de stat din Rusia.
Aceasta a difuzat imagini cu Putin testând un Kalashnikov cu lunetă, purtând ochelari speciali şi căşti de protecţie.
Comentariul preciza că preşedintele pare să apese pe trăgaci între două bătăi de inimă şi ţinându-şi respiraţia, aşa cum fac lunetiştii profesionişti.
Nu este clar cum anume au stabilit jurnaliştii acest lucru, dar având în vedere că Putin este fost agent KBG, nimic nu e imposibil.
Russian President Vladimir Putin visited the Kalashnikov Concern’s shooting range and tested the brand new sniper rifle#Russia pic.twitter.com/fSRdGexfTB
— Press TV (@PressTV) September 19, 2018
? Zeci de staţii de metrou din New York, inundate după ploaie.
O ploaie abundentă a inundat zeci de staţii de metrou din New York. Călătorii au filmat adevărate perdele de apă care se revărsau din tavane şi le-au postat pe reţelele sociale ca să facă de ruşine autorităţile.
”Aşa ceva este inacceptabil într-o metropolă de talia New Yorkului”, s-au indignat ei.
The New York City Subway has turned into a theme park ride at this point @kfcradio pic.twitter.com/36eS05dZfa
— Barstool Sports (@barstoolsports) September 19, 2018
Rămăşiţele uraganului Florence au măturat şi New Yorkul, aducând ploi abundente. Dar cei care au crezut că vor fi la adăpost dacă apelează la metrou s-au înşelat. Apa infiltrată prin tavane a curs în cascadă pe peroanele din zeci de staţii din întreaga metropolă. Doar debitul pare să fi variat.
Think you felt like a wet rat commuting in the rain last night? This little guy was holding on for dear life at a subway stop in Manhattan. pic.twitter.com/5QG6K9sjbV
— CBS New York (@CBSNewYork) September 19, 2018
♏️ HOROSCOP ♉️
FECIOARĂ
Poate faceţi nişte reparaţii pe-acasă, vă mobilizaţi financiar şi energetic să faceţi treabă cât e încă frumos afară. O să vă bucuraţi de suportul anturajului, atât la serviciu, cât şi în afacerile particulare, chiar şi acasă cei din jur, prieteni, vecini vă-ntind o mână de ajutor.
BALANŢA
O să vă sporiţi veniturile, cumva, intraţi într-o colaborare şi poate o permanentizaţi ca să aveţi o sursă constantă de venituri. Poate vă vin idei despre cum vă puteţi petrece frumos timpul liber, să cultivaţi un hobby, să vă puneţi în valoare toate calităţile.
SCORPION
Poate va bate gândul să vă schimbaţi locuinţa şi să începeţi o viaţă nouă, tot e anul vostru special şi vă oferiţi acest cadou. O să daţi deoparte, pentru o vreme, treburile complicate, pe care o să vi le facă altcineva şi o să aveţi grijă de voi, de felul în care arătaţi şi de cum vă simţiţi.
SĂGETĂTOR
E posibil să vă-nscrieți la nişte cursuri, ca să urmaţi o specializare, să mai căpătaţi nişte bani, în plus, pe lângă salariu. Poate faceţi un efort financiar să vă puneţi maşina la punct, poate vă luaţi altă nouă, la o adică să plecaţi pe undeva în week-end, să vă distraţi.
CAPRICORN
Se poate să le spuneţi verde-n faţă unor oameni că nu mai lucraţi pentru ei şi fie vă orientaţi spre alt angajator, fie mai aşteptaţi. Vă pregătiţi de o nouă provocare, poate semnaţi un contract care să vă aducă bani frumoşi, să v-ajute să strângeţi un capital să vă luaţi o casă, o maşină.
VĂRSĂTOR
Prezenţa cuiva o să vă suscite interesul şi o să vă gândiţi dacă nu v-ar sta bine împreună, într-o relaţie. Se observa un câştig, poate vindeţi ceva scump, valorificaţi nişte produse şi o să faceţi ceva serios cu banii, poate vă pregătiţi de o nuntă, un botez.
PEŞTI
E cineva din străinătate, sau chiar de prin ţara care vrea să vă duceţi acolo şi dacă mai aveţi o zi, două, daţi o fugă. Oferte de lucru, stabil şi temporar şi poate o să vă tenteze ceva, în colaborare să faceţi rost de bani în perioada asta, după care mai vedeţi.
BERBEC
O să-i daţi de capăt unei probleme de sănătate şi o să aveţi un randament mult mai bun la slujbă, la şcoală. Poate scoateţi din banii de la rezerve să daţi o petrecere în week-end şi-ncepeti pregătirile, sau plecaţi la munte, la mare, să vă vedeţi cu prietenii, cu rudele.
TAUR
O reuşită de unde vă aşteptaţi cel mai puţin, poate vi se plătesc nişte activităţi de mai demult, se-ntâmplă ceva care să vă ia prin surprindere. E posibil să mai schimbaţi câte ceva pe-acasă, vă luaţi lucruri noi, poate pentru copii, şi în rate – chiar – să rămâneţi şi cu bani lichizi.
GEMENI
Poate ajungeţi într-un parc de aventura ca să se distreze copiii şi voi pe lângă ei şi să vă bucuraţi de libertate, să faceţi mişcare. Vă pregătiţi de plecare, v-aşteaptă cineva de la o destinaţie de vacanţă şi o să daţi sfoară-n ţară să mai vină şi alţi prieteni să vă distraţi împreună.
RAC
Ar fi cazul să daţi şi pe la doctor, să vă asiguraţi că organismul funcţionează cum trebuie în stare bună şi, dacă nu, vedeţi ce e de făcut. Se poate să lansaţi o cerere de credit bancar şi să vi se şi ia aprobe, să vă puteţi rezolva problemele care ţin de locuinţă şi de deplasare, să vă luaţi poate, altă maşină.
LEU
E posibil să vă iasa-n cale cineva care se simte atras de voi şi să simţiţi şi voi acelaşi lucru, să fie sincron. Au rămas nişte adevăruri nerostite în relaţia cu fiinţa iubită şi e momentul să daţi cărţile pe față, să vă meargă şi mai bine în relaţia de cuplu.
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Eustatie şi soţia sa, Teopisti, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist
Greco-catolice
Sf. m. Eustaţiu şi Teopista cu fiii lor Agapiu şi Teopist
Romano-catolice
Ss. Martiri din Coreea
Sfântul Mare Mucenic Eustatie şi soţia sa, Teopisti, împreună cu cei doi fii, Agapie şi Teopist, sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă la 20 septembrie.
Sfântul Mucenic Eustatie (Plachida – numele dinaintea botezului) a fost general în timpul împăratului Traian (98-117), deţinător al unei mari averi, virtuos însă şi milostiv cu cei săraci.
După Botezul creştin, Sfântul Eustatie, împreună cu toată familia – soţia şi cei doi fii, a suferit multe greutăţi, şi-a pierdut averile, soţia sa a fost luată în robie, iar copiii săi s-au pierdut prin locuri sălbatice şi pustii.
A fost ispitit în primejdii ca un alt Iov, după cuvântul lui Hristos Dumnezeu. Căci fără suferinţă şi fără cruce în viaţă nu este mântuire. “Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”, spune Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 1,18).
Eustatie a trăit cincisprezece ani, în umilinţă, ca paznic la ţarinile oamenilor, într-un sat din Egipt.
Recunoscut sub această înfăţişare de doi soldaţi romani, trimişi de împăratul Traian să-l caute prin satele şi cetăţile imperiului, a fost adus la Roma şi ridicat în demnitatea de mai înainte.
Şi-a întâlnit în cele din urmă şi soţia, şi pe cei doi fii.
În urma morţii împăratului Traian, în timpul împăratului Hadrian (117-138), Sfântul Mucenic Eustatie şi familia au fost siliţi să aducă jertfe zeilor, în timpul persecuţiilor anticreştine. Nesupunându-se poruncilor, au fost condamnaţi să fie arşi de vii într-un idol de aramă încins în foc. Şi-au dat sufletele în acel cuptor, fiind în rugăciune, au rămas însă cu totul neatinşi de foc. Trupurile, care păreau că au încă viaţă în ele şi se află în somn, au fost luate de către creştini, după trei zile. (sursă: vol. “Vieţile Sfinţilor”)