Știri din Irlanda – Informatia IRL
? Primul Ministru al Irlandei în vizită în România
Taoiseach Leo Varadkar va călători în trei țări europene în această săptămână și va discuta printre altele despre negocierile Brexit, cu omologii săi din cele trei țări: Croația, România și Italia.
Domnul Varadkar se va întâlni cu Primii Miniștri ai Croației, României și Italiei cu intenția de a dezvolta relațiile bilaterale și culturale.
Astăzi Leo Varadkar va fi în vizită în Zagreb unde se va întâlni cu președintele Croației, primul ministru și președintele parlamentului.
Marți, primul ministru al Irlandei are programate la București două întâlniri, una cu președintele României Klaus, Iohannis și una cu premierul Viorica Dăncilă.
Joi, domnul Varadkar va călători la Roma, unde se va întâlni cu noul prim ministru al Italieie Giuseppe Conte. Sursa rte.ie
? Cât te costă să ai o mașină pe an în Irlanda?
Dacă ai o mașină în Irlanda costurile totale pentru a o folosi timp de un an ajung la 10.691 de euro.
Cifrele au fost date publicității de compania AA și acestea sunt puțin mai mari decât anul trecut.
Creșterea este relativ mică în condițiile în care prețul carburanților a crescut, dar au scăzut puțin prețul asigurărilor.
Barry Aldworth de la AA spune că acum te costă cu 20 de euro mai mult decât anul trecut să conduci și să întreții o mașină în Irlanda.
Suma include prețul carburantului, parcarea, taxele și asigurarea dar și uzura mașinii, toate acestea ajungând la un preț mediu de 10.691 euro.Sursa breakingnews.ie
? Mașină de pompieri jefuită în timp ce ajuta un om care a avut un stop cardiac
Pompierii au făcut publice fotografii cu două piese de echipament scumpe care au fost furate dintr-o mașină de pompieri, în timp ce echipajul oferea primul ajutor unui bărbat care a suferit un stop cardiac.
Unfortunately, while our fire crew were assitisting with a Cardiac Arrest in a pub on Fassaugh Avenue, #Cabra, two pieces of equipment were stolen off the fire engine. Similar to the pictures below if you have seen, or know where the equipment is please get in contact. pic.twitter.com/kKgI7YQ2kG
— Dublin Fire Brigade (@DubFireBrigade) July 22, 2018
Echipajul de pompieri a răspuns apelului de urgență, la un pub din Cabra și în timp ce paramedicii ofereau primul ajutor bărbatului din pub, afară hoții au furat echipamentul în cauză.
Furtul a avut loc pe Fassaught Avenue, Cabra și echipajul face apel la martori pentru a contacta Garda dacă au informații despre acest echipament. Sursa thejournal.ie
? Un motociclist a murit în co. Wicklow
Bărbatul de aproximativ 30 de ani a murit ieri după amiază după ce motocicleta pe care o conducea s-a ciocnit cu o mașină de teren.
Accidentul a avut loc pe R755 în apropiere de Laragh, Co. Wicklow în jurul orei 12:30 pm.
Motociclistul a fost declarat decedat la locul accidentului iar corpul lui a fost transportat la spitalul St Columcille din Loughlingstown.
Șoferul mașinii de teren, nu a fost rănit.
Porțiunea de drum a fost închisă pentru câteva ore, iar Garda face apel la martori să contacteze Wicklow Garda Station la 0404 60140, Garda Confidential Telephone Line 1800 666 111 sau orice altă Secție Garda. Sursa independent.ie
? 200 de locuri de muncă în Athlone
Mr Price va angaja 200 de persoane în Athlone.
Mr. Price are 42 de magazine în Irlanda și a cumpărat terenul fostei companii Nexans în Cornamaddy, unde va deschide un depozit ce va aproviziona mazinele din țară.
Terenul cumpărat are 6 hectare și va avea 15.000 de metri pătrați de depozite și birouri.
Lanțul de magazine, deținut de familia Crinion, vinde produse pentru casă și a devenit unul extrem de popular în rândul familiilor care caută chilipiruri.
Compania spune că va angaja 80 de persoane până la Crăciun, iar alte 120 de persoane vor fi angajate în următorii doi ani.
Mr. Price spune că va extinde depozitele din Ballina, Blanchardstown, Tipperary și va mai deschide câteva magazine, ajungând la 60 de magazine în Irlanda. Sursa rte.ie
? METEO IRLANDA ?
Știri din România – Informatia IRL
?? Firea, întâlnire cu şefii SRI, SIE, ISU, Poliţiei şi Ambulanţei, în perspectiva mitingului românilor din diaspora
Primarul general Gabriela Firea ar urma să se întâlnească luni, la Primăria Capitalei, cu reprezentanţii SRI, SIE, ai Prefecturii, ai Poliţiei Capitalei, ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Aceștia au fost invitați la o şedinţă pentru “a stabili posibilitatea organizării în deplină siguranţă” a mitingului anunţat pentru luna august de către românii din diaspora, în Piaţa Victoriei. Municipalitatea nu a autorizat manifestaţia, iar primarul Capitalei spunea că, “dacă se doreşte organizarea unui eveniment cu 10.000 de persoane, 100.000 de persoane sau 1.000.000 de persoane, teoretic, totul este posibil dacă organizatorul îşi asumă responsabilităţile ce decurg din lege şi toate instituţiile statului conlucrează pentru a garanta siguranţă cetatenilor”, relatează news.ro.
Primăria Capitalei a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, că primarul Gabriela Firea se va întâlni luni, la sediul Municipalităţii, cu reprezentanţii tuturor instituţiilor responsabile de ordinea, liniştea publică şi siguranţa cetăţenilor, pentru a stabili “posibilitatea organizării în deplină siguranţă a unui eveniment de amploarea celui anunţat” şi vor fi avute în vedere aspecte esenţiale în desfăşurarea manifestării, cum ar fi accesul la spitalele din zonă, afluirea şi defluirea participanţilor, circulaţia autospecialelor de intervenţie medicală, pompieri, ISU. Sursa protv.ro
?? Directorul APIA Cluj, căzut în lacul Beliş, încă nu a fost găsit. Mărturia unui martor
Căutările lui Adrian Zaharia, directorul APIA Cluj, dispărut sâmbătă seară în apele lacului Beliş, vor continua şi luni. Bărbatul de 40 de ani a căzut peste bord dintr-o barcă într-o zonă de adâncime.
Un martor le-a spus anchetatorilor că Zaharia a făcut o manevră bruscă şi s-a dezechilibrat, în timp ce încerca să evite o altă ambarcaţiune.
Adrian Zaharia are o casă de vacanţă pe malul Lacului Beliș, din judeţul Cluj. Cunoscuţii spun că îi place mult să se plimbe cu barca, aşa că sâmbătă seară a ieşit pe apă cu trei prieteni. După câteva ore, şi-a lăsat amicii la cabana, iar el a pornit singur pe lac.
Directorul APIA Cluj a fost dat dispărut şi mai multe echipaje s-au mobilizat încă de sâmbătă seară să îl caute. În barcă, autorităţile au găsit haine, o vestă de salvare, o pereche de ochelari, telefonul dispărutului şi sticle de bere. Un martor le-a mărturisit poliţiştilor că la un moment dat l-a văzut pe bărbat cum a efectuat o manevră bruscă pentru a ocoli impactul cu o altă ambarcaţiune. Atunci se pare că s-a dezechilibrat şi a căzut în apă. Sursa protv.ro
?? Furtuni puternice în mai multe orașe. Meteorologii avertizează că va ploua cu găleata
Săptămâna începe cu ploi şi vijelii în mare parte din România. Încă de duminică seară o furtună puternică s-a abătut asupra oraşului Piteşti. În total cinci maşini au fost avariate după ce vântul a pus la pământ trei copaci.
12 judeţe din sud-vestul ţării sunt sub cod galben de vreme rea, iar de luni valul de instabilitate va cuprinde jumătatea de est a ţării.
Meteorologii avertizează că vor fi vijelii cu fulgere şi trăsnete, iar în unele zone va turna cu găleata.
Codul galben de vreme rea a pus stăpânire duminică seară pe Judeţul Argeş. În imagini se vede cum vântul furios înclină spre pământ crengile copacilor, iar ploaia cade cu putere.
Atât în Piteşti, cât şi în alte localităţi, străzile au fost inundate, iar bucăţi mari de gheaţă au rupt frunzele pomilor şi viţei de vie.
Din cauza vijeliei, în doar câteva ore, în Piteşti trei copaci s-a prăbuşit peste maşinile parcate pe marginea drumului. Iar mai multe fotografii şi filmuleţe au surprins norul de furtună care a acoperit oraşul.
Vijelia s-a abătut şi asupra oraşului Brăila. În doar câteva minute un copac a fost smuls din rădăcini şi a căzut peste un autoturism parcat pe trotuar.
O ploaie torenţială s-a abătut şi peste Valea Prahovei. Aceste imagini au fost surprinse în Comarnic. În faţa unui şuvoi de noroi care se scurge de pe versanţi, un localnic s-a chinuit să desfunde o gură de canalizare.
Cel care a surprins scena spune că înainte să plouă temperatura a scăzut în zona cu 10 grade, apoi a început să cadă grindină. Gheaţa s-a depus imediat într-un strat gros în curtea casei.
Ploaia a blocat şi traficul între Sinaia şi Comarnic. Şuvoaiele au adus aluviuni pe asfalt, şi nu s-a mai putut circula pe ambele sensuri.
Mai multe echipaje de pompieri, poliţişti şi muncitori de la Drumuri s-au apucat să deblocheze calea. După aproximativ 2 ore, circulaţia a revenit a normal.
Sursa: Pro TV
?? Ultima zi în care se mai pot depune candidaturi pentru șefia DNA. Niciun candidat înscris până acum
Luni este ultima zi pentru depunerea candidaturilor pentru postul de procuror-şef al DNA, iar până acum nu a fost depus niciun dosar de candidatură.
Selecţia pentru acest post a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se declara convins că vor fi candidaţi, în timp ce şefa instanţei supreme, Cristina Tarcea, spunea că îi este teamă că nu se va înscrie nimeni pentru acest post, relatează news.ro.
Procurorii pot depune cereri de înscriere pentru funcţia de conducere vacantă până luni, inclusiv, la Direcţia resurse umane din cadrul Ministerului Justiţiei.
Deşi doar luni mai pot fi depuse dosare de candidatură, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a declarat convins că vor fi candidaţi.
În caz contrar, procedura de selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA va fi reluată. Sursa protv.ro
?? Dragnea, despre „manipularea poporului”: ”Am înţeles de ce vor ăştia să nu mai fim noi”
După ce salariaţii vor avea salarii mai mari, pensionarii vor avea un venit decent, iar firmele din România vor câştiga mai bine, oamenii vor fi mai fericiţi, iar un astfel de popor va fi mai greu de manipulat, susţine preşedintele PSD Liviu Dragnea.
Dragnea a explicat că acesta este singurul motiv pentru care ”ăştia” critică partidul şi singurul motiv pentru care există atacuri la adresa lui.
“Cred că am înţeles de ce vor ăştia să nu mai fim noi. Pentru că începând cu 2021, când pensionarii or să aibă o pensie, zic eu, decentă şi meritată, pensie sănătoasă, când salariaţii or să aibă salarii mari, când firmele or să o ducă bine, când fermierii or să primească în fiecare an subvenţiile, atunci românii vor fi mai fericiţi. Asta înseamnă că va fi un popor mai greu de manipulat şi un popor în care mai greu se însămânţează această sămânţă a urii. Este principalul motiv pentru care ăştia nu ne mai vor. Principalul motiv şi pentru ce mi se întâmplă mie şi nu numai mie. M-am tot gândit de ce şi asta este singura explicaţie”, a declarat Liviu Dragnea duminică seară, la un post tv, conform news.ro.
Fără să precizeze despre cine ar fi vorba, Liviu Dragnea a spus că “ei” nu vor ca românii să trăiască bine şi ”însămânţează o sămânţă a urii”. Sursa protv.ro
? METEO ROMANIA ?
Știri Internaționale – Informatia IRL
? Atac armat în Toronto, soldat cu 2 morți și 13 răniți. Presupusul atacator este mort. VIDEO
Un incident armat produs duminică noapte în cartierul grecesc din Toronto s-a soldat cu doi morţi, dintre care agresorul care a deschis focul asupra altor persoane, şi 13 răniţi, a anunţat Mark Saunders, şeful poliţiei capitalei economice canadiene.
Victima care şi-a pierdut viaţa era o fată, a indicat el într-o conferinţă de presă, adăugând că ea era în “stare critică”. Agresorul a fost ucis după un schimb de focuri cu poliţia, a adăugând Saunders, explicând că era prea devreme pentru a anunţa motivele acestuia.
Anterior, poliţia a anunţat pe Twitter că “nouă victime au fost atinse de gloanţe”, inclusiv o fată de nouă ani.
“Trăgătorul este mort”, a adăugat poliţia, fără a se pronunţa asupra motivelor acestuia.
New video released of the shooter on Danforth Ave and Logan Ave. Toronto,Ontario 14 people shot, 1 woman dead and nine year old girl in critical condition. pic.twitter.com/PtWVQ9qvej
— James Tasse’ (@jamesjt38) July 23, 2018
Incidentul s-a produs în cartierul grecesc din Toronto în jurul orei 22:00 duminică (02:00 GMT luni).
Mai mulţi martori au declarat că au auzit între 15 şi 20 de împuşcături şi au văzut mai mulţi răniţi întinşi pe podea într-un restaurant, potrivit Toronto Star.
Prim-ministrul provinciei Ontario, Doug Ford, a denunţat pe Twitter un act “oribil de violenţă cu arme de foc la Toronto”.
Toronto a devenit în ultima vreme scena creşterii nivelului violenţei cu arme de foc, datorată în primul rând unor diferite bande. Sursa protv.ro
? Copil de trei ani atacat cu acid, în Marea Britanie. Bărbat de 39 de ani, reținut de poliție
Un copil în vârstă de trei ani a fost atacat deliberat cu acid în timp ce se afla într-un magazin din Worcester, sâmbătă după-amiază, a anunţat poliţia regională, potrivit BBC.
Băieţelul a ajuns la spital cu răni serioase la braţ şi la faţă. El a fost externat duminică după-amiază, relatează news.ro.
“Considerăm că a fost un atac deliberat comis asupra unui copil de trei ani. Deocamdată, nu este cunoscut motivul atacului. Poliţiştii cercetează pentru a stabili cum s-au desfăşurat faptele şi ce substanţă s-a folosit”, a declarat şeful poliţiei West Mercia, Mark Travis.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost reţinut în legătură cu incidentul care a avut loc într-un centru comercial.
Poliţia a dat publicităţii imagini în care apar trei bărbaţi, precizând că aceştia ar putea deţine informaţii vitale pentru anchetă şi făcând apel la toţi cei care pot oferi informaţii să contacteze autorităţile. Sursa protv.ro
? Trump, avertisment cu majuscule după ce Iranul a amenințat SUA cu „mama tututor războaielor”
Preşedintele american Donald Trump l-a avertizat pe preşedintele iranian Hassan Rohani că va avea de suportat „consecinţe” dezastruoase din cauză că ameninţă Statele Unite, relatează The Associated Press.
Trump a lansat aceste ameninţări la adresa Iranului luni, într-un mesaj postat pe Twitter, după ce Rohani a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că „americanii trebuie să înţeleagă că pacea cu Iranul este mama oricărei păci, iar războiul cu Iranul este mama tututor războaielor”.
„Să nu mai ameninţi niciodată Statele Unite sau vei suporta consecinţe cum puţini în istorie au suportat vreodată”, a scris Trump cu majuscule.
Locatarul Casei Albe a retras în mai Statele Unite din acordul în dosarul nuclear iranian, încheiat în 2015, la Viena, cu scopul de a împiedica Teheranul să se doteze cu arma nuclară şi a dispus o înăsprire a sancţiunilor americane.
Rohani l-a avertizat duminică pe Trump „să nu se mai joace cu coada leului”. „Altfel o vei regreta”, l-a ameninţat el.
Rohani l-a criticat pe Trump din cauză că a ameninţat să reimpună sancţiuni, din cauză că a mutat Ambasada Statelor Unite în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim şi că a interzis intrarea pe teritoriul american cetăţenilor unor ţări musulmane.
? Țara unde canicula a făcut 30 de morți. Un copil de 2 ani a decedat din cauza căldurii
Un cumplit val de căldură topeşte în aceste zile Japonia. Cel puţin 30 de oameni au murit şi câteva mii au ajuns la spital, cu probleme de sănătate cauzate de canicula.
Temperaturile au atins 40.7 grade Celsius în zonele din centrul ţării, un record pentru ultimii 5 ani. Pentru prima oară din secolul al 19-lea, de când au apărut primele registre meteorologice, în oraşul Kyoto, termometrele au indicat peste 38 de grade Celsius timp de 7 zile la rând.
Ministrul Educaţiei le-a cerut şcolilor să ia măsuri speciale, după ce un copil de 2 ani a murit în timpul unei ore desfăşurate în aer liber, în prefectura Aichi. Sursa protv.ro
? Imagini șocante. Marea acoperită de un strat de deșeuri atât de gros că nu se vede apa
Imagini şocante au fost filmate pe o plajă din Republica Dominicana, “inundată” de cantităţi uriaşe de deşeuri, ne reamintesc cât de gravă este problema poluării cu plastic.
O furtună de acum câteva zile a făcut ca plasticele aruncate de oameni în râuri să fie deversate în apele Mării Caraibilor şi apoi să “eşueze” pe frumoasa plajă Montesinos, din capitala ţării, Santo Domingo.
În imaginile date publicităţii de o asociaţie pentru protecţia oceanelor, deşeurile formează un strat atât de dens, încât apele mării nici măcar nu se întrezăresc din mulţimea de gunoaie.
Se pare că această situaţie se repetă de fiecare dată când plouă mai abundent. Asociaţia a început să cureţe plaja şi până acum, muncitorii au strâns peste 520 de tone de deşeuri. O parte dintre ele vor fi reciclate.
♏️ HOROSCOP ♉️
Horoscop 23 iulie Berbec
Multă lume va dori astăzi să stea de vorba cu ține, mai ales persoanele din segmentul profesional. Dozează-ți reacțiile și vorbele, întrucât sunt șanse să vorbești prea mult și fără rost. Activitățile comune cu persoană iubită sau cu copiii au succes, dacă demonstrezi răbdare, tolerantă și înțelegere. După-amiază, relaxează-te în confortul casei și în compania celor dragi.
Horoscop 23 iulie Taur
În prima parte a zilei ești preocupat de aspectele financiare comune cu ceilalți. Sunt momente bune de a-ți achita facturile sau alte tipuri de datorii, fără teamă că rămâi cu bani puțini. Ai suficiențe resurse materiale și, în plus, sprijinul moral al celor dragi, astfel încât să te descurci onorabil cu toate. Spre seară ți-ar prinde bine vizionarea unei piese de teatru, un film sau o discuție elevata cu cineva drag.
Horoscop 23 iulie Gemeni
Este o zi care poate aduce multe surprize în relațiile parteneriale. Scânteia pornește de la ține, așa încât ar fi mai bine să te controlezi. Ceilalți nu te pot urmă întocmai în acțiunile voastre comune și asta te necăjeste destul de mult. Ai răbdare, fii tolerant, pentru că există riscul să strici relații și situații bune. Explică-le celorlalți cum dorești să se desfășoare lucrurile și vei vedea că te vor înțelege și urmă îndeaproape.
Horoscop 23 iulie Rac
Începi săptămâna în forță, propunându-ți să rezolvi multe treburi, atât la serviciu, cât și acasă. Ar fi bine să te concentrezi mai mult pe sarcinile profesionale, întrucât în umbră mocnesc conflicte. Evită suprasolicitatrile, dar și supraestimarile personale! Pe de altă parte, sănătatea este vulnerabilă și este posibil să ai nevoie de îngrijiri medicale, în special pe segmentele ficatului și sistemului respirator.
Horoscop 23 iulie Leu
Te poți ocupă cu succes de persoană iubită sau de copii. Sunt momente bune pentru a stabili un plan de acțiuni comune, recreative sau pentru a rezolvă chestiuni personale care trenează de multă vreme. Cei dragi se pot opune propunerilor tale, însă ai răbdare și ascultă-i. Vei descoperi lucruri interesante și folositoare. Relaxează-te, înveselește-te și amuză-i și pe alții cu glume bune.
Horoscop 23 iulie Fecioară
Este o zi bună de petrecut acasă, în mijlocul membrilor familiei. Adună-i la o masă festivă, plănuiește vizite la rude, în locurile natale și ia legătură cu cei dragi pe care, fie nu i-ai mai văzut demult, fie nu mai știi nimic despre ei. Nostalgia vremurilor trecute are un rol important și o poți fructifica rafinându-ți concepțiile, ideile și atitudinea față de segmentul familial și implicațiile lui.
Horoscop 23 iulie Balanța
Săptămâna debutează cu multe discuții și întâlniri cu tot felul de persoane. Unii fac parte din anturajul apropiat, alții sunt din segmentul profesional în care activezi. Amalgamul de informații și peripeții care apare astăzi pe neașteptate în preajmă ta te poate obosi pe de o parte, dar și bulversă, pe de altă. Liniștește-ți gândurile, evită provocările și nu te hazarda în discuții ample sau promisiuni fără acoperire.
Horoscop 23 iulie Scorpion
O zi interesantă la capitolul financiar. Horoscopul zilnic din 23 iulie spune că ai șanse să primești bani de la locul de muncă, respectiv salariul sau o prima, dar și vești legate de o nouă funcție. Chiar dacă observi că alții câștiga mai mult decât ține nu te hazarda în discuții pe această temă. Sunt aspecte ale muncii lor pe care tu nu le știi sau le știi parțial. Ocupă-te strict de treburile tale, cheltuiește doar pe cele necesare și ai încredere că beneficiezi de suficiențe resurse materiale.
Horoscop 23 iulie Săgetător
Sunt momente favorabile pentru a declanșă schimbări importante în viață ta. Începe cu propria-ți persoană și termină cu domeniul profesional. Îți poți rearanja înfățișarea, îmbunătăți sănătatea și stilul de viață sau te poți orienta spre relații de bună calitate. Totul este să nu ai pretenții de la ceilalți să facă acum ceea ce faci tu. Implică-te numai în treburi ușoare și concentrează-te pe interesele tale.
Horoscop 23 iulie Capricorn
Ziua îți aduce dorință de interiorizare și cufundare în gânduri. Relațiile cu ceilalți sunt anoste, astfel că ar fi bine să păstrezi o anumită distanță și să relationezi strict în limitele necesare. Odihnește-te, gândește-te la planuri noi, atât în profesie, cât și plan personal, fără a te gândi și la modalitățile de obținere a ceea ce dorești. După-amiază te vei simți mai bine, iar compnaia celor dragi te va înveseli mult.
Horoscop 23 iulie Vărsător
De la și prin prieteni pot apărea surprize interesante. De fapt este vorba despre atitudinea pe care o ai tu față de aceste persoane și cât de apropiat te simți față de ei. Detașează-te, nu plecă urechea la tot ce auzi și fii ferm în scopurile tale. Puterea ta interioară este uriașa, astfel că nu ai nevoie de sprijinul altora deocamdată. Partenerul de viață sau unul dintre colaboratori te pot învață de bine, așa încât ai face bine să-i asculți.
Horoscop 23 iulie Pești
La serviciu se conturează discuții și întrevederi cu șefii. Se vor putea pune la punct strategii noi de lucru, remedia punctele slabe ale activității profesionale și chiar poți obține o promovare. Însă fii prudent și anlizeaza bine lucrurile. Există riscul să te încarci cu responsabilități care sunt dificil de dus la bun sfârșit. Important este că beneficiezi de susținerea șefilor și chiar a unora dintre colegi.
✝️ SĂRBĂTORI RELIGIOASE și originea lor ✝️
Ortodoxe
Aducerea moaştelor Sf. Sfinţit Mc. Foca; Sf. Sfinţit Mc. Apolinarie, episcopul Ravenei; Sf. Mc. Vitalie şi Valeria
Greco-catolice
Aducerea moaştelor în Constantinopol a Sf. m. Foca; Sf. pf. Ezechiel; Sf. Brigitta, patroană a Europei
Romano-catolice
SS. Brigitta, călug., patroană a Europei; Ezechiel, profet